Pastrati Rosia verde!

Sustine Rosia Montana in UNESCO World Heritage

Wednesday, December 26, 2007

Cum ar fi fost fara Revolutie

Acum cateva zile revolutia a spart o sampanie de perete si si-a sarbatorit majoratul, desi nu stiu cator romani le-a mai stat capul la asta. Ciudat, dar mereu devenim mai preocupati de a face pregatirile pentru sarbatori, fara sa ne mai gandim cum de-am ajuns sa putem face toate aceste pregatiri. Nici macar cateva secunde libere pentru gandul asta printre atatea aluaturi, brazi de cumparat si hartie de ambalat cadouri.

Nu stiu cum arata Bucurestiul inainte de revolutie,dar imi imaginez un camp gri de betoane,cum era si orasul meu si cum erau toate. Iar acum, de multe ori cand ajung prin centru, ma uit la reclamele gigantice de pe Unirea, la toate bancile deschise, vitrinele iluminate, afisele care anunta concerte si diverse spectacole. E ca o haina de blana pe care si-o afiseaza democratia si cu care isi inveleste protector copilul care-i suge de la san si care creste de la an la an: mai multe masini, parcari noi, cate 5 mall-uri deschise pe an, extinderea orasului.

Nu am prins multi ani de comunism...si totusi suficienti cat sa-mi lase cateva amintiri si ca sa pot faca cateva comparatii.

In fiecare an ma gandesc cum ar fi fost anul acela si Craciunul, daca revolutia nu ar fi avut loc. Sunt cateva lucruri mici, fara valoare de adevar general, care m-au impresionat destul de mult:

-daca am fi fost inca sub comunism, mama mea nu ar fi putut sa-mi faca nimic dulce. Zaharina de pe vremea comunismului era un comprimat amar care nu putea fi folosit in mancare, ci doar pentru bauturi.

-Acum cateva zile, am dormit intr-o casa friguroasa, apoi am mers cu masina vreo doua ore, fara incalzire, dupa care am mers prin oras alte cateva ore, tot prin frig. La sfarsitul zilei, eram vlaguita de lipsa de caldura si m-am gandit ce noroc am ca o sa ajung imediat la mine acasa, langa calorifer. Apoi, mi-a dat prin minte: "acum 20 de ani, nu as fi avut in ce casa sa merg ca sa ma incalzesc. Peste tot era la fel de frig. Absolut tot timpul."

-Consumatorii de droguri (ipotetici) ar fi avut o problema cu lipsa seringilor de plastic. Pe atunci se gaseau doar seringi din sticla, grele de vreo 50 de grame, care se fierbeau in cutii de metal, invelite in tifon. De fiecare data, operatiunea dura vreo 20 de minute si trebuia repetata mereu. Imediat dupa revolutie, asistentele faceau trafic cu seringile din plastic sau le foloseau de mai multe ori pe pacienti diferiti. Se gaseau greu si erau privite ca un miracol al capitalismului.

-Libera circulatie la icoane si biserici a fost o binecuvantare dupa revolutie. In acest fel, persoanelor care considera ca a fi cerute in casatorie reprezinta un miracol (din moment ce dau acatiste la icoanele facatoare de minuni pentru a se marita) li s-a mai acordat o sansa. De asemenea, dreptul la libera exprimare venit dupa '89 le-a permis ca, la iesirea din biserica, sa poata emite teorii critice despre relatiile interumane, fara a mai fi supuse niciunei cenzuri. Decat poate a celei interioare. Deci, dupa cum ziceam, fara a mai fi supuse niciunei cenzuri.

-Andries n-ar mai fi putut canta/face misto de Voiculescu, "Felix motanul", si nici de Andreea Marin si Stefan Banica, din simplul motiv ca fara revolutie n-ar mai fi existat concurenta politica si nici alternativa pentru entertainment.

-N-as fi aflat ca nu doar sosetele murdare pot mirosi a sosete murdare. Pentru asta, vreau sa-i multumesc lui Mc Donald's.

-N-as mai fi putut scrie toate astea, una la mana pentru ca nu ar fi fost calculatoare, iar pe abacuri nu se poate posta pe net si a doua, fiindca a doua zi mi-ar fi fost racoare si, dupa cum am zis mai sus, nu-mi place frigul :) Iar gratiile imi plac doar la geamul meu de la parter :)

Sunday, December 9, 2007

Reminder

Am spus ca sufletul nu e mai mult decat trupul,

si-am spus ca trupul nu-i mai mult decat sufletul, si nimic, nici chiar

Dumnezeu, nu-i mai mare decat vreunul din noi,

si oricine face doua sute de pasi fara dragoste se imbraca in lintoliu

de moarte,

si eu sau voi, cu buzunarele goale, putem cumpara ce-i mai scump

pe pamant,

si sa privesti ori s-arati o pastaie de mazare doldora de boabe e mai

presus decat orisice stiinta din veac,

si nu-i meserie sau slujba in care un tanar vrednic sa nu poata

ajunge erou,

si nu-i lucru firav sa n-ajunga a intoarce si lumea pe dos.

Si mai spun oricarui barbat si oricarei femei: Sa va ramana sufletul

netulburat dinaintea unui milion de universuri!

A brave new world

Stiu ca acum tremur. Ca pentru un an jumate am avut aproape aceiasi oameni langa mine. Ca in acest an jumate, azi a fost prima seara in care am simtit ca nu vreau sa plec acasa. Azi am stat in incinta infecta care m-a costat milioane de neuroni si cateva zeci de tigari pentru a calma niste nervi de nefumatoare. Aici am cunoscut cativa oameni, fiecare cu dilemele lor, cu complexele lor si frumusetile lor si m-au invatat multe lucruri si in acelasi timp m-au facut sa ma feresc de multe lucruri. In “incinta” asta infecta m-am maturizat, mi-am dat seama ca toate vorbele nu inseamna nimic comparabil cu o fapta.

In seara asta, dupa toate prefacatoriile si micile mizerii facute doar pentru ca se putea, mi-a parut rau pentru unii oameni pe care ii las in urma.

A fost prima oara cand mi-am dorit ca seara sa dureze cat mai mult.

Cu berea la cutie, cu coniac, cu tigari, cu prajituri, cu chitara si cu vorbe din inima sau nu.

Mi-a parut rau ca plec.

As fi vrut ca seara sa nu se mai termine. Dar doar seara asta.

Incepe un drum nou.

Absolut tot urmeaza sa se schimbe. Absolut tot urmeaza sa se sprijine doar pe picioarele mele. Atat. O sa fie greu. O sa fie lucruri pe care oameni care au dublul varstei mele nu se incumeta sa le faca. Pe toate acestea in acelasi timp. Nu e o bravada. E o constatare. Si e o teama. Vor fi picioarele mele suficient de puternice pentru a suporta schimbarea totala – a slujbei, a unei case noi - doar a mea, a omului care e langa mine, toate in acelasi timp? O sa fie anul care se va schimba o garantie ca schimbarea va fi in bine? Nu, asta chiar nu depinde de mine, schimbarea anului. Doar restul schimbarilor depind de mine. Imi doresc, pentru anul asta, doar sa am un Craciun linistit.

Imi doresc sa am puterea sa primesc toate aceste schimbari cu linistea si increderea necesara.

Nu e un mesaj catre tine. E un mesaj catre mine. Pentru a-l putea reciti si a-mi putea reaminti unele lucruri atunci cand credinta imi joaca feste.

Nu te obosi cu critici.

Porcelain



Mai ai ceva de pierdut atunci cand arunci ultima piesa ramasa, cea mai fragila, din mana in mana, ca la un joc de-a "Magarusul"? Toate amprentele straine imprimate invizibil pe fata portelanului, asa de ne-ale-tale, nu mai au nicio importanta. Nici moleculele de miros strain pe care le lasa in urma, imperceptibil, palmele altora. Nici macar mangaierile de o secunda, cat celalalt o prinde si o arunca mai departe. Niciuna din astea nu mai e a ta. Si oricum vartejul e amuzant. Pentru ca nu mai e al tau. Nici macar crapatura.

Darabana pe silent

Cand vrei sa iti faci singur dreptate, iti tai unghiile din carne. Atunci, unghiile nu mai au drept la replica.

Motaneste

Pe blogul lui Emil Brumaru (hobbitul.ro) se intampla tot felul de ghidusii si nastrusnicii, de parca ai sta intr-o casa de la tara si te-ai uita la femeile care trec cu cate un cos de mancare pe drum, muscand pofticios dintr-un mar. Sau dintr-o para. Sau dintr-un san, ca e tot aia. Ganduri de motan si de piersici coapte :)
Ce-i mai frumos e ca oamenii rezoneaza si dau inapoi cam acelasi suc de piersica coapta :) Si ies niste jocuri si niste experimente foarte faine. Unul dintre ele e mai jos, Brumaru a dat tonul cu "Duminica e-o canibala/Ce umbla doar in pielea goala":) Ce-a urmat e joaca dintre el, "om serios", la 70 de ani si un tip de 27 de ani care si-au incarligat imaginatia si au reusit sa se completeze curgator, natural. Cam ca sucul de piersica :)


Duminica e-o canibală
Ce umblă doar în pielea goală…

Si-şi leapădă în ceşti de ceai
perversul suflet, ca pe-un pai,
cu care-ţi bei, nestins, amaru’
pe blogul lui Emil Brumaru

şi îşi întinde ca pe-un chin
pe canapelele de in
trupul cu sfârcuri de cicoare,
într-o prea dulce desfrânare

şi, prăbuşită-n umbra ta,
ca-n mari plantaţii de cafea
cuprinse de-un delir virgin,
şi-atinge tandru smocul fin

de păr, ce stă ca o perdea
peste petalele de nea.
şi scoate-un scâncet ca un fulg,
înnebunind străvechiul burg

mult prea cinstiţii precupeţi
se dau cu capul de pereţi,
iar muşteriii de mărar
visează gustul dulce-amar
de fragede petale vii,
la cuvioase liturghii.

Iar popii somnoroşi şi goi
îi tămâiază sânii moi
cu râvnă, coborându-şi lin
ochii la smocul de păr fin,

bolborosind că nu o vor
niciun minut în patul lor,
că pofta cărnii e în van.
ea le zâmbeşte diafan

şi îşi ridică spre tavan
picioarele prelungi, fierbinţi,
scrîşnind a dragoste din dinţi
în timp ce dînşii, rînd pe rînd,

deasupra ei îngenunchind
îi muşcă trupul ca tămâia,
şi-i gustă, pofticios, scrumbia
ascunsă de un beduin

in mijlocul smocului ei fin
si, tremurând ca scoşi din minţi,
îi ling altarele fierbinţi,
sorbindu-i din licori năuci,
împărtăşindu-se din buci

in timp ce ea fumează lent,
tulburător şi inocent,
trabucele cu cocaină,
să-i fie viaţa superlină

şi ei, întărâtaţi duios
de fumul inocent şi gros,
îi iau, înfometaţi, în palmă
cicoarea sfârcurilor. calmă,

ea se întinde-n aşternuturi
 precum un roi absent de fluturi,
pierdută-n pofta lor virilă
 cu ochi de vampă şi copilă

iar popii-o binecuvântează
o noapte şi o după-amiază,
în care ziduri reci se rup
şi ei devin un singur trup.

In final, ea-si taie venele cu un brici. Sa zic asta? Ok, n-o zic:)

Saturday, December 8, 2007

Vorbim acelasi limbaj. HTML.

Care-i diferenta intre cei care au mai apucat cat de cat sa se joace si pe pamant, nu doar pe ciment, si cei care s-au nascut dupa revolutie? Pai raspunsu-i simplu si de fapt sta doar intr-un cuvant. Daca noi scrijeleam in praful de pe parbriz repede, cu degetul, "SPALA-MA", si astazi lucrurile stau la fel in parcarea de la blocul meu, cu o mica diferenta: "SPALA-MA LOL". Asa ca putem sa dormim linistiti, baza-i aceeasi, doar www-ul difera.

Sunday, December 2, 2007

Cand stai

Mi-ar placea un greiere verde ca o constiinta.

Fara inelul meu in forma de fluture mi-ar fi fost mult mai greu. De multe ori m-am gandit ca, atunci cand piatra o sa i se sparga, cu siguranta o sa mi se intample ceva rau. Am si visat asta.

Cand eram mica, desenam cu creta colorata, pe peretele din baie, schite de anatomie, asa cum credeam eu ca arata. Cel mai interesante mi se pareau “celulele creierine”, asa ca o chemam si pe mama sa-i explic. Mama se supara si-mi dadea un burete umed.

Pentru fiintele foarte mici, santurile din palma sunt numai bune de adapostit atunci cand beau mai mult?

Cand pocnesti din degete, aerul se sparge si se impinge mai incolo, ca in autobuzul 336, intr-o dimineata geroasa. Imediat, fluturelui de la Ecuador i se face curent. El stie ceva si da mai departe. Pana acum, trei fluturi au venit si s-au asezat pe mine. Unul, la pescuit, mic si albastru, pe degetul aratator. Celalalt, in gradina botanica, pe mana, mare si colorat. Al treilea, pe inima, cand am plecat de langa ele, o colega zicea despre Nichita Stanescu ca, atunci cand era mic, era ca o fetita. Apoi a ras mov, ca bluza pe care o purta.

Foarte demult am visat o lumina aurie, abia o mai tin minte, pica incet, ca un praf.

Thursday, November 29, 2007

Monday, November 19, 2007

Ce bine ne-ntelegem noi doi

Diavolul se plimba prin sufrageria mea, isi poarta palaria pe ochi si coada impletita in coc la spate si m-ar fi inspirat la o poezie - "Ciudat", ma gandesc, "sa inspiri tu ceva frumos, urat cu spume ce esti, dar parca esti cam simpatic..." si mai stam de vorba, imi da sa ascult rock si-mi zice razand ca ii place sa sperie babele pioase cu Ozzy sau KISS si ce-si mai bate burta cu palmele de atata ras si apoi facem yoga si mancam inghetata (lui i se topeste mai repede in lingurita - de ce?) si-l intreb daca atunci cand imi este mai cald ca de obicei, el e in mine mai mult ca de obicei si-mi zice "Draguto, atunci lucrez prin tine si doar stii si tu ca orice lucru mecanic L produce caldura, oricine stie asta dar tu ai uitat de actiunile mele" si asa mai departe si apoi ne uitam la fotbal si imi zice - "Cam putin, cam putin la meciul asta...blatul "subtire" si doar 7 suflete..tz tz tz s-a-nrait lumea!" ma uit la el cu simpatie, cum sta turceste in fata mea cu ochi incendiari si tristi ca nu-i mai merg afacerile. A cam imbatranit si oamenii au ajuns sa-l traga uneori pe sfoara, imagineaza-ti! si nu ma refer aici la preoti sau calugari, nu. Si-i propun sa se pensioneze, pentru ca totusi nu-l poate detrona pe Vecinul de Sus ca sa aiba el toata Firma in conducere, nu de alta, dar a mai incercat o data si na! uite unde-a ajuns, se plange si lu' Sefu' nu-i pasa (iti dai seama ce salariu are), nu-i mai pasa de trepadusi, nu poate sa se pensioneze, ar ajunge nemuritor de foame, ce dracu!

L-am luat de tot acasa. I-am impletit pulovere de lana si am avut grija de el. In schimb, el imi aprindea focul in soba intr-o secunda (deformare profesionala, e de inteles) si-i speria pe copiii care veneau cu "trick or treat". Ii faceam de bomboane si pe-astia!

Intr-un final a cedat: "Nu se mai fac lucrurile cum se faceau inainte!". Il aprob, in timp ce-l invelesc mai bine: halvita de acum e un gunoi, nu mai are nici nuca si ti se mai si sfarama intre degete.

Monday, November 12, 2007

Urban Skillz


In Bucuresti, nu multe sunt spatiile in care adolescentii isi pot practica hobby-urile: platformele pentru skateboarding, panourile pentru graffitti sau pistele speciale pentru rolleri si biciclisti sunt rare si neintretinute, iar petitiile online nu imbuneaza cu nimic primaria. Festivalul “Urban Skillz”, organizat de Rebel Media, a venit ca o incurajare a formelor de exprimare specifice culturii citadine.


De-a lungul a trei zile, intre 2-4 noiembrie, “Urban Skillz” a primit spectatori in incinta unei foste fabrici. Daca in trecut bucurestenii se bucurau de sosetele produse aici, acum “Fabrica” are alt fel de “bunuri”: in clubul nou infiintat s-au desfasurat, rand pe rand, concerte, concursuri de skateboard, graffitti, breakdance, expozitii de arta grafica, foto si space-painting.

Desi in strainatate manifestarile urbane, precum graffiti, stencil-uri sau skateboarding, sunt incurajate de autoritatile locale, cele mioritice nu au inteles inca faptul ca investirea in amenajarea unor locuri speciale pentru astfel de activitati nu inseamna doar locuri mai sigure pentru copii, ci si concentrarea atentiei si a energiei lor pe lucruri tot de strada, dar parca ceva mai sanatoase decat drogurile sau furtul din buzunare. Ba mai au pe deasupra, doamne feri!, si ceva arta in ele, spirit de competitie si descurajarea violentei. Dar, deocamdata, decopertarea strazilor, aglomerarea traficului si europarlamentarele au, desigur, mai multa importanta decat educarea talentelor unei viitoare generatii careia trebuie sa-i intre bine-n cap crezul capitalist “nu (te) muncesti (de unul singur), nu mananci”.

Asadar, inca nefamiliarizati cu acest gen de festivaluri, spectatorii au venit in numar mare doar la concerte. La restul activitatilor au participat, in principal, doar “initiatii”. Concursul de break-dance s-a desfasurat pe melodiile de la Chemical Brothers, Beastie Boys etc, echipele intrecandu-se, timp de o ora si jumatate, sa castige locul I. Desi implicarea lor a fost evidenta, publicul s-a restrans la circa 30 de persoane. Nu doar publicul, ci si juriul m-a convins ca inca ne mai trebuie ceva educatie fata de noua cultura urbana. Participantii, cu o medie de varsta de 15-16 ani, au dat dovada de mai multa implicare si seriozitate fata de acest concurs decat juriul alcatuit din cativa ilustri necunoscuti ai underground-ului romanesc: acestora le-a venit greu sa retina numele echipelor participante, acordarea notelor s-a facut pe criterii doar de ei stiute, iar reprezentarea verbala a organului legii aflat in dotarea lor personala n-a intarziat sa se faca auzita cam din doua in doua minute, ca sa se stie ca si ei gandesc cu ceva cand iau decizii. Pe scurt, copilutii au muncit cam 4 ore, cu tot cu incalzire, au fost plini de energie, de poante si spontaneitate, cat sa compenseze si prezenta (macar fizica a) juriului.


Cam acelasi numar de persoane a participat la concursul de graffitti cu tematica ecologica, concurs facut in colaborare cu “Salvati Rosia Montana”. Curtea interioara a “Fabricii” s-a umplut cu graffiti-uri la care participantii au lucrat timp de 3 zile, sub supravegherea juriului alcatuit din Anamaria Bogdan (presedinte Greenpeace), proprietarul clubului, Vali T. si Erps, arbitru-comentator. Festivalul a mai sprijinit doua campanii – “Merita o viata” si “Doneaza o carte”. Pentru “Merita o viata”, actiune organizata pentru fetita Lianei Stanciu, afisul festivalului, impreuna cu autografele artistilor prezenti, a fost licitat, banii urmand sa fie donati imediat pentru operatia micutei. In cazul campaniei “Doneaza o carte”, taxa de intrare a inclus, pe langa pretul biletului, si donarea unei carti, urmand ca cele 5.000 de carti stranse sa fie trimise unor centre scolare si culturale.

Concertele au incheiat fiecare seara de festival: Brugner, Mara & Zum, Blanoz sau DJ Hefe au incalzit atmosfera, ajutati de o sonorizare buna si un public relaxat. La talciocul muzical, vizitatorii nostalgici puteau da la schimb afisele din Bravo si Popcorn, casetele cu Mariah Carey, vinilurile sau tricourile invechite cu Sepultura sau Backstreet Boys, oracole cu versuri sau insigne cu Michael Jackson.

Pentru fanii culturii japoneze, Urban Skillz a organizat proiectii manga, workshop de otaku, iar pentru momentele de relaxare, casa japoneza a pus la dispozitie diverse sortimente de ceaiuri, servite la lumina lumanarilor, in fotolii flexibile, care te imbiau la somn dupa o portie buna de ceai fierbinte cu lapte si miere. Cum insa leneveala nu face casa buna cu un festival de cultura urbana, participantii si-au descarcat energia la cursul de percutie organizat, in ultima seara, de Ati (trupa Sensor), unde cativa amatori de instrumente de percutie si-au incercat palmele lor si urechile noastre pe tobite si tamburine. Festivalul s-a incheiat cu venirea pe scena a trupei Sensor si un party gazduit de DJ Vasile.

Wednesday, October 31, 2007

The Chemicals between us







Daca pentru Pink Martini am salivat in zadar, ca n-am reusit sa ajung, la Chemical Brothers a fost cel putin interesant. La ora 22.00, cand am ajuns, sala polivalenta era pe jumatate plina; public semi-fitos (nu mai stiu cine zicea ca asta e trupa pentru PR-isti :) ), nu prea agitat. A fost primul spectacol la care deschiderea a durat mai mult decat concertul in sine: 3 ore de "deschidere", 3 DJ anonimi (recunosc, in afara de Tiesto si Internullo, pentru mine capitolul asta e cam inchis) care, la un moment dat, au inceput sa fie fluierati, fiindca nu ne mai dadeam seama daca am venit in Twice sau la Chemical Brothers.
Pe la ora 1 a.m, cu urechile flenduri si semi-adormita dupa 3 ore de tutzi-tutzi, i-am vazut aparand pe scena si pe cei doi, care au avut un show de chirurg: rece, calculat, fara nicio interactiune. Nici macar "Buna seara", comunicarea cu publicul reducandu-se la cateva aplauze. Show-ul in sine, insa, a fost impecabil: coordonare perfecta a imaginilor de pe ecranul gigantic cu sunete demne de "Star Trek", lasere, efecte electronice. Foarte faina imbinarea dintre sunetele electrice/non-emotionale/de masinarie si mesajul "I need you to believe in something", in timpul melodiei perindandu-se pe ecran o calatorie virtuala prin toate formele de credinta - biserici ortodoxe, catolice, moschei, sinagogi. Apoi sunetul strident, dureros, de bormasina, de metal taiat, in timpul caruia, pe ecran, pluteau diafan conturul unei femei umplut cu nori sau fluturi albastri.
Concertul a tinut doua ore, au inceput cu "Hey boy, hey girl". Dupa cum spuneam, pentru genul lor, au facut un spectacol foarte bun. Am simtit doar lipsa comunicarii si, la un moment dat, oboseala din cauza repetarii ritmurilor, mai ales dupa celelate 3 ore de "deschidere":)
Oricum, a fost un experiment bun, n-am mai fost la un concert de muzica house sau electronica pana acum, m-am holbat ca la o specie noua, privindu-i pe houserii ecstasy-ati. In general, a fost un pic ca un documentar Discovery nesubtitrat, avand in vedere ca uneori nu intelegeam ce caut acolo. Dar e bine, e bine.

Thursday, October 11, 2007

Muse





Cateodata ma pun contra degeaba. Cateodata ma prind cu buna stiinta in propria cusca si, evident, in propriul dezavantaj, refuzand sa invat/descopar lucruri doar pentru a nu fi de acord cu cineva.
Un exemplu mic ar fi trupa Muse. Preferatii Cipicului, nu puteau sa fie si ai mei. Nici acum, dupa concert, nu sunt. M-au facut in schimb sa-i respect, pentru spectacolul lor, pentru stilul lor cameleonic de a schimba mai multe genuri intr-o singura melodie, la fel de curgator ca o alunecare pe gheata.
A fost ca un evantai pe care-l scuturi brusc, desfacandu-l, si din care ies la iveala multe desene. Colorate rau:) Si diferite si bune, ca roiul de fluturi cateodata, sau ca o amintire dureroasa care te face sa-ti bagi unghiile-n carne, alta data.
Si te fac sa inveti ca nimic nu e stabil, ca nimic nu e de crezut pentru totdeauna. Ca degeaba te incrancenezi pe o rafala agresiva de chitara electrica, pentru ca urmeaza schimbarea. Reversul. Pianul ca un hasis bland, ca o liniste.
Unii dau la prima intalnire doar o cafea :) Muse mi-au dat si o alternativa :)





Thursday, September 27, 2007

Uite, daca ti-a placut cartea! :)



Va fi o destrabalare intelectuala, ce sa mai! :) Parola de acces la eveniment e o carte care ti-a facut tie mult bine, care te-a gadilat intr-un mod placut la trup si mai ales suflet si de care esti dispus sa te desparti. Dar nu oricum, ci s-o dai la schimb cu o carte pe care ti-o va da altcineva. Un fel de "Pay it forward" :) O chestie foarte faina, aflata la a 6-a editie, din cate am inteles (din pacate, acum e prima oara cand aud de ea).


duminica 30 septembrie ora 15
in barul LUCKY 13
str SELARI NR 9-13 la etaj
cu invitati speciali
Cristian Teodorescu si Octavian Soviany

Organizat de Bookblog, Gramo si adrian.filozofie.ro

Thursday, September 20, 2007

I want to ride my bicycle. Safely.



Pai daca te-apuca tusea dimineata si nu fumezi, s-ar putea sa fie pentru ca in Bucuresti poluarea se intinde relaxata, ca nu-i bate nimeni obrazul. Urbea noastra europeana are cei mai putini metri patrati de spatiu verde pe cap de locuitor (circa 3, incluzand aici si "locurile cu verdeata", hehe, erau intr-o dispozitie buna in dimineata aia domnii de la statistici:) ). Iar in trafic trebuie sa ai mult simt al umorului, ca sa compenseze nervii plesniti. Primaria nu face mare lucru ca sa mai fluidizeze circulatia, nici macar parcari, desi la Viena chestia asta s-a exploatat destept: nemaiavand unde sa parcheze, cel putin jumatate din locuitori si-au dat seama ca pot sa mearga foarte bine si cu bicicleta. Ceea ce am face si noi, probabil, daca am avea pe unde, fiindca benzile speciale pentru biciclisti au fost facute in niscaiva locuri, fara insa nicio campanie de informare sau educare. Drept urmare, acum gazduiesc obiectele pentru care au fost facute: roti, dar nu doua, ci patru: ale nesimtitilor care si-au cumparat trotuar ca sa parcheze pe el. E, si ca sa mai afle omul ca miscarea n-a omorat pe nimeni, ba chiar ca o bicicleta te-ar ajuta sa respiri un aer mai curat, se intampla urmatoarele:

O Zi fara Masina Ta in Orasul Tau: o plimbare
pe biciclete pentru a demonstra ca exista multi
oameni in Bucuresti care vor sa circule PE SOSEA
fara masina.

Adunare: simbata 22 septembrie Arcul de Triumf /
Orele 16.00
Traseu: Arcul de Triumf -Bd. Kisseleff -Piata
Victoriei -Calea Victoriei -Bd. Natiunilor
Unite -Bd. Libertatii -Calea 13 Septembrie -
Str. Uranus -Terasa E-Uranus
Defilare: in intervalul 17.00 -18.00
Organizat in cadrul campaniei VELORUTIA. O
REVOLUTIE PE DOUÄ‚ ROTI de Asociatia Bate Saua Sa
Priceapa Iapa, Asociatia Komunitas si grupul Velo
City

Participantilor la plimbare, li se recomanda :
Sa isi inarmeze bicicleta cu panglici colorate, baloane verzi sau
orice alt decor naturist, colorat si vesel!
La Terasa E-Uranus, se vor distribui borcane cu aer
curat, ne-poluat. Vom face cateva proiectii video cu
filme despre ce inseamna bicicleta in lume, avantaje
si beneficii aduse de utilizarea ei ca mijloc
alternativ de deplasare urbana . Toti cei care vor
veni calare pe bicicleta, vor beneficia de intrare
libera in seara respectiva.

http://www.velorutia.ro
www.komunitas.ro
www.batesaua.ro

Asa ca, daca vrei sa faci ceva ca pe viitor sa te plimbi cu bicla fara sa-ti imprime viteza suplimentara vreo masina din spate, poti sa faci. Iar daca nu te tenteaza, macar zi-i unui amic pe care crezi ca l-ar interesa. Multam.

Sunday, September 16, 2007

La mine acasa

Sus, pe platforma de smoala,esti deasupra lucrurilor. Vederea ti se interegeste, vocea ti se aude. Pulsul iti devine, din al orasului, al tau. Pleci putin capul, in liniste. Sus, pe platforma, orasul se vede ca in globul de sticla pe care il rastorni ca sa se dea start la magie. Strazile prind sa vorbeasca ceva comun, la unison si organismul urban e intreg, la vedere. In blocuri nu se mai vad ferestre aprinse, cu papusi performand la masa de jucarie din bucatarie. Blocurile doar stau si adapostesc. Gri-uiesc. In cutiutele lor se intampla lucruri ritmice, de labirint al hamsterilor. Stii ca esti si tu tot acolo, dar acum doar stai, tu si cu pietricica gri cu alb de pe platforma si incerci sa prinzi, precum miile de antene din jur, niste semnale. Pe gura de intrare pe platforma intra, de pe scara, mirosul acesteia, asa cum fiecare casa are fiinta ei si mirosul ei si starea ei, asa si scara emana un fel de feromon alcatuit din arome de apartamente, de zeci de feluri de mancare. Miros cumva cald,de casa locuita, cu senzatia linistitoare pe care am avut-o in noaptea aia plina de zapada si urcus, cand am dat in sfarsit peste cabana. Mirosul fiintelor care vietuiesc intre pereti, in timp ce afara se intampla o lumina aurie, care cade fara program peste copaci, peste blocuri, scara cu mancare si peste noi, omuletii. Noua, omuletilor, cand ni se intampla sa intelegem o frantura din aceasta lumina aurie, ni se taie putin picioarele, ni se rupe putin gandul zilnic si atunci se misca ceva cald inauntru, nu intelegem prea bine ce, doar simtim ca suntem egali cu un pahar de apa cu zahar, in care cristalele-odata ce-au fost amestecate, durute in haosul lor- se lasa dintr-odata in jos, in linistirea fortelor lor. Atunci te sedimentezi si tu putin, punand un strat inauntrul tau, ca la pietre.

Monday, September 10, 2007

Olanda anybody?

Oameni buni, intre 22-30 septembrie, la Haga e un program de tineret, se cheama Loesje si se ocupa de "Creative activism". Mai concret, participa Olanda, Romania, Turcia, Germania si Letonia, cu cate 5 oameni. Trebuie sa stii engleza binisor, sa ai cel mult 30 de ani si daca e nevoie, sa poti face o prezentare pe ceva la care te pricepi - fotografie, jurnalism, scris, dans, jonglat cu popice, cam orice :) Se pleaca de pe 22 septembrie, se sta o zi la Amsterdam, iar pe 23 - plecare catre Haga. Drumul costa in jur 300 euro (10 milioane), din care vor fi decontati 75% atunci cand se ajunge in Haga. Caut urgent un om care sa vrea sa vina si sa poata sa dea banii in cel mult doua zile (pana miercuri, maxim), altfel se scumpesc si mai mult biletele de avion. Daca esti sigur/a ca poti veni, scrie-mi pe mess, pe a_musatoiu . Hai multam!

Friday, September 7, 2007

Have fân!



Vă rog să mă iertați pentru că, în textul ce urmează, voi păcătui: voi fi părtinitoare cu bună știință pentru că subiectul mi-a ajuns ceva așa de personal, încât m-aș putea certa cu cel mai bun prieten pe tema asta: Roșia Montană. Un subiect “suflat cu aur” pentru presă, Roșia Montană a devenit cunoscută în timp datorită conflictului dintre localnici și ONG-uri – pe de o parte - și compania minieră Roșia Montană Gold Corporation, sucursala canadienilor Gabriel Resources – pe de cealaltă. Compania canadiană - dacă Parlamentul va face în continuare ce știe mai bine, adică nimic - ar putea distruge moștenirea culturală de sute de ani pe care Roșia Montană o adăpostește: 10 biserici, case-monument istoric, 12 cimitire. Dar nu s-ar opri aici: ar decoperta 5 munți, plantând în locul florei și faunei, iazuri de decantare a cianurii. Un schimb “echitabil”, dacă stăm să ne gândim că distrugerea iremediabilă a naturii și culturii Roșiei Montane se face pentru a obține aurul din Munții Apuseni, care nu poate fi extras decât prin folosirea cianurilor. Iar nedumerirea crește și mai mult când afli că statul va avea un profit de doar 2 % din câștigul ipotetic al proiectului.
Vocile care se împotrivesc acestei acțiuni sunt destul de puține, dar bine înfipte. Ele, cu ajutorul asociației “Alburnus Maior”, au realizat și festivalul FânFest, aflat în acest an la a patra ediție. S-au spus multe despre evenimentul din 24-26 august: că este o metodă de manipulare, că nu are niciun efect sau că este folosit pentru a îmbogăți “pe alții”. Eu știu că anul trecut au fost “manipulați” și “jecmăniți” peste 10.000 de oameni. Că anul acesta au venit tot cam atâția, din toate colțurile țării, pentru că le place această “manipulare” și pentru că vorbesc aceeași limbă cu cei care ii “fură pe față”. Pentru că mulți dintre cei care au fost acolo au simțit că în România, în materie de ecologie la nivel politic, decizional, se vorbește un limbaj al surdo-muților. Și că ei pot fi niște mâini în plus care articulează mai mult, mai vehement, mai clar și răspicat că unele lucruri pur și simplu nu se pot cumpăra.
Acest lucru a fost înțeles în primul rând de către trupele care au acceptat să cânte pro bono și în acest an. Pentru că, într-adevăr, conștiința și inteligența nu răsar peste noapte și nici nu pot crește pe un teren steril: deși situația de la Roșia Montană este promovată de circa 3-4 ani, în fiecare an sunt cam aceleași trupe care acceptă să călătorească ore întregi, pentru a ajunge pe un platou de munte și a transmite un mesaj miilor de oameni care au venit să-i vadă. Toate astea, pentru salvarea unui loc. Toate astea, fără bani. Și toate astea, în fiecare an, de la aproximativ aceiași artiști: Implant pentru Refuz, Altar, Travka, Blazzaj, Sensor, Luna Amară, un amalgam de trupe rock, jazz, funk, electro – dovada că voci diferite pot vorbi limba comună a bunului simț și a rațiunii.


Ce “platou” a servit FânFest 2007?

Mesajul diversității s-a răspândit în toate activitățile din acest an: de la concerte desfășurate pe scena mare (rock, funk sau jazz) sau la corturile Electro și Goa, până la vizionări de film, teatru, prezentări ale ONG-urilor de mediu, fân-jumping, treasure hunt sau concurs de fotografie. Dacă toate astea deveneau obositoare la un moment dat, te puteai refugia la cortul “Lounge”, la un ceai sau o limonadă iar pentru senzații tari, cortul cu preparate ecologice, de la brânzeturi la pălincă, te punea imediat pe picioare. Sau pe multe cărări, dar cum mai “low” decât Gabriel Resources nu aveai unde să te duci, totul era în regulă. Ba “brandy-ul de prune”, mai tare decât cel mai fin whisky, a fost chiar indicat pentru buna dispoziție, având în vedere că vineri seara concertele au început cu o întârziere de două ore, datorită problemelor cu generatorul. Dar așteptarea a meritat: KUMM, Slang sau Butterflies in my stomach și-au făcut auzite mesajele de rezistență. Vineri a fost seara de relaxare (Vakulovski, cu a lui lansare de “Bong”, știe de ce), pentru ca sâmbătă să ne încordăm mușchii pe versurile revoltate ale celor de la Altar și Implant pentru Refuz, Travka și BIO, concertele fiind finalul natural al unei zile pline: fremătarea aprobatoare din timpul vizionării “Noului Eldorado” și “Baraka” (dacă puneți mâna pe ele, nu le mai dați drumul), o porție bună de adrenalină la săritul în fân, vizite la standurile ONG-urilor și voluntariatul care, contrar aparențelor, n-a omorât pe nimeni.



Sugestii și reclamații

La ediția din acest an s-a instituit, pentru prima oară, o taxă de campare. Un lucru bun, de altfel, dacă ar fi și oferit ceva în schimbul sumei obligatorii de 15 RON. Primăria Roșia Montană, pentru că așa a învățat din lecțiile cana(po)da de marketing, s-a gândit să “încurajeze” turismul local, singura alternativă de dezvoltare a zonei. (Asta. daca nu luăm în calcul că și mineritul distructiv cu cianuri poate aduce localnicilor o dezvoltare masivă: de mânuțe în plus, tumori și alte astfel de “bunătăți de la bunicul” Alan Hill, președintele Gabriel Resources).
Bun, deci plătești acești bani cam degeaba, în sensul că primaria nu s-a ocupat nici măcar ca indicatoarele - care arătau traseul dinspre Roșia spre platou - să rămână la locul lor, fără a mai fi smulse sau strâmbate de către “binevoitori”. Având în vedere că FânFest se menține din donații și sponsorizări și că banii pentru campare au mers direct la primărie, susținerea locală este mai mult decât evidentă…sau nu. Evident este însă că va fi nevoie, pentru o mai bună organizare, ca participanții să plăteasca bilet pentru concerte. S-ar rezolva, spre exemplu, problema epuizării voluntarilor care au trebuit să strângă gunoaiele de pe jos (paradoxal, pentru un spectator de festival de ecologie, nu?) în fiecare zi, prin angajarea mai multor oameni. Mai mulți bani ar rezolva problemele tehnice: sonorizarea a avut probleme în acest an, iar scena a avut niște dimensiuni timide. Am simțit și lipsa mai multor coșuri de gunoi, cât despre prezența dușurilor, nu prea mi-a mirosit a bine…
O schimbare în bine a fost prezența forțelor de ordine, iar altă schimbare a fost prezența oamenilor politici: ne-au asigurat de, nu-i așa, toată susținerea lor Bogdan Olteanu și Daciana Sârbu (care nu e la prima implicare în proiecte de ecologie, iar poate că din cauza asta și a faptului că e membru în Parlament, va avea un cuvânt de spus vizavi de legea interzicerii folosirii cianurilor în minerit, refuzată între timp de Camera Deputaților).

În concluzie, FânFest a fost pe metereze, cu bune si cu rele, și în acest an. Îi doresc la cât mai puține ediții, deși asta se bazează momentan pe o utopie: implicarea clasei politice. Îmi doresc ca acest festival să devina, cât mai repede, doar un eveniment muzical și de educație ecologică. Până atunci însă, vom continua, atât cât va fi nevoie, să “Spunem Verde” că Roșia Montană nu este de vânzare.

Thursday, September 6, 2007

Cipicule,

De ce nu te-am ascultat cand ai vrut sa ma faci moldoveanca?! Uite, am si progresat: "uo chicat o chierj'n gluod" :)

Monday, September 3, 2007

Corbu






Corbu nu e doar porecla unui amic de la bloc, ci si numele unei plaje care in curand va deveni Vama Veche - the return. Deocamdata, e un locsor in care inca te poti ascunde de manele, fum de gratar si punkeri pe care lumea nu putea sa-i mai incapa. Iti da la schimb vegetatie salbatica cu fauna aferenta - soparle si serpi -, guvizi care umbla-n gasca prin apa, meduze, crabi si tot felul de vietuitoare care inca se simt ca la ele acasa. Nisip fin si ierburi aspre, tepoase, secetoase, apa prin care ti se vad picioarele si mai ales mancare de peste la discretie, un bors pescaresc demential, totul asezonat cu prezenta lui Vasile, chelnerul vietii mele, care ma intreba "Nu va suparati,asta (furculita) unde se pune, in stanga sau in dreapta?" si care a doua zi umbla mahmur cu un prosop umed pe ceafa, ca avusese "meci in deplasare, nu mai stiu cat s-a terminat" cu o seara in urma.
La Corbu deocamdata e "plaja de stat" la propriu; inca se poate sta si se poate sta bine, asta daca nu cauti "ceva amenajat", ca domnul infasurat calduros in muschi care gesticula agitat pe plaja, proaspat coborat dintr-un Touareg: cum, niciun restaurant, nimic?? Da, din fericire deocamdata nu o sa te impiedici pe acolo de terenuri de volei si sezlonguri din plastic. Zic deocamdata pentru ca urmeaza ca plaja Corbu sa devina un loc pentru touaregi si alte misunatoare, multumita legii care spune ca fiecare turist trebuie sa aiba 8 m de plaja personali si amenajati, sa aiba si mamele unde sa isi aplice o lotiune, iar copiii unde sa umfle un colac si sa arunce un PET pe jos. Drept urmare, "ceva amenajat" o sa gasim curand la Corbu; ce n-o sa mai gasim o sa fie crabii, decat poate pe cei morti, adusi de valuri, meduzele o sa zaca scurt pe o piatra, la soare, aduse de galetusele copiilor insetati de stiintele naturii, guvizii o sa plece la rudele din strainatate iar serpii vor avea un surplus de fier in organism, dupa ce romanii "aici pe veci stapani" ii vor pocni cu ce ranga vor prinde la mana, ca doar nu avem nevoie de taratoare care sa ne sperie familiile.
Cand eram mica, nu-i intelegeam pe oamenii care spuneau ca nu-si mai iau niciodata vreun animal, ca prea au suferit cand le-a murit ultimul; dar brusc, dupa transformarea la fata (vorba numelui unui cimitir din Ploiesti) a Vamii Vechi (ma abtin cu greu sa nu devin patetica insirand intamplarile faine de care am avut parte acolo), imi vine greu sa ma atasez cu totul de plaja Corbu. Presimt ca, atunci cand va da Capitala de ea, vom avea parte de un nou turneu "Vama veche: povestea merge mai departe": locsorul asta nisipos, pustiu si cumva neprimitor de natural se va umple de autobronzant si fite, ca o pustioaica ce s-a pierdut cu firea.



Wednesday, August 29, 2007

Wednesday, August 15, 2007

(ni)no 961, (ni)no cry


SALVÁRE, salvări, s.f. 1. Acţiunea de a (se) salva; (concr.) obiect, fiinţă, circumstanţă salvatoare. 2. Serviciu medical destinat să dea primul ajutor accidentaţilor sau bolnavilor care au nevoie de o intervenţie medicală urgentă. ♦ Vehicul special amenajat care transportă accidentaţi sau grav bolnavi la o instituţie spitalicească de urgenţă; ambulanţă.

In momentul in care scriu, imi sprijin capul de umarul prietenesc al peretelui. Mana lui rece tinuta la fruntea mea face in momentul asta mult mai mult decat serviciul de ambulanta 961. De fapt, daca acum m-as duce pe strada, cerand un sfat si doamna de la chiosc mi-ar zice sa iau o aspirina, chiar si asta ar fi mai mult decat implicarea celor de la 961. Dar sa fiu mai explicita.
Fiindu-mi rau de cateva zile, aseara sun la Salvare, zicandu-mi ca ei trebuie sa stie despre ce e vorba si ce ar trebui sa fac. Pun mana pe telefon si formez cu speranta-n suflet si simtiri. Pe masura ce telefonul taraie, dar nimeni nu catadicseste sa si raspunda, entuziasmul meu pleaca spre locuri mai bune. Mai astept putin, poate doamna era la tigara, oameni suntem, nu-i asa? Telefonul suna in continuare, loial. Dupa circa doua minute, raspunde o doamna plictisita. Incep sa-i explic despre ce e vorba. Ma intrerupe la jumatatea frazei: "Deci doriti un sfat medical?" Nu, doamna, am sunat sa vad ce mai faceti... "Stati putin, sa va transfer la serviciul de ambulante". Stau, ca doar ce sa fac, sa le platesc asigurari degeaba? Mai suna nitel, imi raspunde o alta doamna, la fel de implicata. Incep iar povestea si am un deja-vu: "Dumneavoastra doriti un sfat medical?" Incep sa ma simt ca in "Moartea domnului Lazarescu". "Da! Vreau un sfat medical". "Stati putin, sa caut medicul". Mai stau, deja ma asezasem comod pe marginea cazii. Dupa inca un minut, doamna ma anunta ca medicul nu este acolo, a avut multe solicitari si e plecat. "Si eu ce fac?", o intreb. "Pai sunati si dumneavoastra maine". Pai chiar asa, de ce nu? Ne numim noi "Salvare", dar nu credeti si dumneavoastra ce scrie pe toate gardurile sau masinile, ca si noua ne mai scriu unii din cand in cand pe dubite "SPALAMA", dar daca ne-am lua dupa toti golanii.....

Thursday, August 9, 2007

Ce-i inauntrul Pasarii Colibri

Mi-a dat Irina doua albume de la Pasarea Colibri si dupa cateva melodii imi venea sa imi iau rucsacul si s-o tai spre liceu, ca se sună :) Mi-au venit foarte proaspat in cap blugii rupti de la natura si tricoul cu Metallica decolorat de atata purtat, de care eram cea mai mandra, credeam in textilele alea cu tot sufletul, vorbeau de la sine si erau ale mele si trecuseram prin multe impreuna :) multe beri, multe festivaluri, praf si fum de tigara, statusem cu blugii aia pe multe bucati de pamant ascultand muzica si in tricoul ala transpirasem de cateva zeci de ori la concerte si recunosc, le tin si acum in dulap, aici, la bucuresti si nici nu o sa le arunc, oricat de patetic ar suna.
Si ascultand "Vara la tara" mi-am adus aminte de faze din liceu, cand mergeam in bodega de langa sa bem o bere la 8 dimineata, ca aveam chimie prima ora, iar profa era permanentata si avea o insigna cu steagul romaniei, pe care si-o punea mereu in piept de 1 decembrie, drept urmare era o incercare prea grea s-o vedem asa de dimineata; sau cand imi pica capul pe banca, cu zgomot, atunci cand vreo colega scotea o perla nasoala la romana, iar diriga se uita la mine si radea, dar nu ma certa, ca si ea, la 50 de ani, venea imbracata in salopeta de blugi pe care scria "Where's the party?", deci vorbeam aceeasi limba :)

Ziua lui Teo, in clasa a 11 a, cand mi-a zis ca se vine in fusta si dupa aia mi-a dat vodca si o pereche de role si asa am invatat despre gravitatie, discutiile cu ea despre eliade si certurile in scris, la spatele caietului, in ore; fumatul pe gard dimineata, buretele albicios care te umplea de creta daca-l scapai pe jos, ca sa mai treaca timpul si sa-si dea seama proful ca nu stii nimic, drept urmare sa te lase sa te duci la loc; nesimtirea cu care il tratam pe proful de mate, cand el, de fapt, avea un nemasurat simt al decentei si ne trecea ca pe niste carpe filoloage ce ne aflam vizavi de stiintele exacte; si obsesia pe care am avut fata de walt whitman, vreo doi ani, de visam numai palarii si egalitate intre oameni :)




Si-n general, era bine: credeam cam tot ce era in jur. Ii credeam pe betivii pana in 30 de ani (dupa varsta aia, nu-mi mai inspirau incredere :) ), vorbeam cu toti vanzatorii de la anticariat si de la cd-uri, de imi dadeau dupa aia carti pe gratis si evident ca ma bucuram, ca pana acum nu foarte multi oameni mi-au dat chestii pe gratis, tin minte ca o vanzatoare mi-a mai dat odata un suc gratis, din ala verde, de la dozator, dar o fi fost din cauza ca eram vecine de bloc si oricum ii cumparam cate un suc din ala penal in fiecare zi...

Phoenix inca mai facea un pic de muzica, puteai sa castigi admiratia celor de varsta ta doar purtand bocanci vara, castigam cu frate-miu vreo 5 concursuri pe saptamana la pro fm, ridicam toate premiile la sfarsitul saptamanii, iar vineri seara ne tranteam in pat, la "Dosarele X", ne imbuibam cu sucurile si ciocolatele castigate si faceam glume la care radeam numai noi, ca inginerii :)



E, si dupa aia am intrat la faculte.

Wednesday, August 1, 2007

Amber is the colour of your energy


Cana de cafea, o camera intunecata in care nu vorbeste nimeni si John Lee Hooker numai bun cu ploaia de afara...

Tuesday, July 31, 2007

Ce-a mai murit si Teoctist!...

Dar nu asta ar fi necazul cel mai mare...la 92 de ani e posibil sa nu te mai gandesti la vacante prin Europa. Mi se par insa ciudate reactiile din presa, jalea nationala, mai ceva decat negura de la Vatican atunci cand a murit Papa, ziua de doliu national si regretele de la mic la mare fata de "disparitia prematura" (?!?) a unui "om deosebit, intemeietorul si legătorul comunitatii crestine din Romania". Ce-i drept, nu chiar oricine putea sa toarne pentru Securitate si nici daramarea bisericilor nu putea fi aprobata de fitecine, deci poate ca au si ei dreptate. Cu niste acte deosebite suntem toti datori.

Faptul ca Biserica ocupa, in sondaje, locul 1 al increderii in institutiile de stat justifica cele circa 30 de stiri care aparusera pe Mediafax aseara cu toate declaratiile reprezentantilor BOR, ale lui Vacaroiu, Basescu si toti enoriasii care se spovedesc pe la Golden Blitz, la un vin sfintit? Toti se vor jeli acum ca Teoctist a disparut si ca nu a putut fi inmormantat in Catedrala Mantuirii Neamului, fara sa se mai gandeasca nimeni ca din dorinta lui Teoctist, acea catedrala urma sa distruga jumatate din parcul Carol? Toleranta care ar trebui vina din credinta arborata de romanii cu insigne cu Iisus in piept, simtul masurii care ar trebui sa ne simbolizeze religia, valori care trebuiau "promovate" de cel mai de seama reprezentant al Bisericii s-au reflectat in afacerea cu parcul Carol, la marsurile Gayfest - in care participantii erau huiduiti si loviti de maicutele batrane cu braul de lana, fane ale Fecioarei Maria, in slujbele de Pasti in care hop-top apare mentionat si numele presedintelui care, vorba aia, are dreptul la 100 de grame in plus de gratie divina.

Pana si Remus Cernea, care era in conflict de ani de zile cu BOR, a afirmat ca "e un moment trist, care trebuie respectat". Sunt de acord cu asta. Dar nu am vazut pana acum vreo stire obiectiva, doar o jelanie suspecta care probabil ar trebui sa demonstreze ca suntem un popor cu frica lui Dumnezeu. Dar de ce? E, ia mai bine sa punem noi mana sa credem, ca de cercetat se ocupa institutiile de stat.

Friday, July 20, 2007

Despre sex, numai de bine :)



Cand o sa fiu mare, vreau sa ma fac Nora Iuga :) Vreau, cand o sa am si eu aproape 80 de ani, sa port palarii de paie, sa ma rujez a erotism, sa fumez si sa ma gandesc la barbati, chiar daca probabil singurul care mi-ar veni mai aproape de un metru ar fi postasul. Vreau ca la batranete sa pot sa citesc ce mi se intampla in prezent, sa imi rad de colegele de varsta care se scandalizeaza la auzul cuvantului "Sexualitate" si care sa-mi spuna sa ma potolesc, ca ma compromit.

A venit la dezbaterea despre literatura erotica romaneasca, la 76 de ani, pe o caldura de 40 de grade si mi-a venit s-o iubesc pentru mintea asta curata! Da, vorbea despre foite de sperma uscata intinse pe pielea unei tinere si atunci am avut incredere in ea nu ca in bunica mea, ci ca intr-o tipa cu care ai putea fuma. Gandeste in curbe si increngaturi, in coapse de femeie, fara unghiuri ascutite, fara frane, ca Emil Brumaru si Henry Miller care vad, ca si ea, aceeasi legatura intre Dumnezeu si erotism.

Ma rog, m-am entuziasmat pe uscat :) Ce voiam sa zic e, pentru cei care sunt din Bucuresti, ca in fiecare joi, in cafeneaua de la Twice sunt dezbateri despre sex, erotism ( in arta, in viata de zi cu zi) la care sunt invitate tot felul de personaje interesante. Fac bine la neuron, poate chiar si la ten.

Wednesday, July 18, 2007

A IMPROVIZA/ 1) (poezii, compoziţii muzicale etc.) A compune în grabă, fără pregătire prealabilă

Sper sa-ti vina sa scoti limba sau orice altceva stii tu despre joaca... uite, ca nici nu mai stiu sa ma exprim, doar ca ma ia cu un vartej pe dinauntru, probabil ca asta se intampla in inghetata aia buna de capsuni atunci cand i se agita moleculele in congelator spre a deveni o merituoasa Miss Inghetata de Capsuni, eu uite asa cred ca se bucura astia mici, astia doi care aluneca asa pe sunete si pe stari, bleop-bleop!



Bobby McFerrin cu Richard Bona

Monday, July 9, 2007

Pentru ca PET!







Ce au in comun o pereche de adidasi, doi pempărși calzi la suflet, pachete de tigari, sticle si cutii de bere? Nu, nu stadionul national, ci muntii Bucegi (oricum, nivelul de bun simt al "vizitatorilor" e cam acelasi si intr-un caz, si in celalalt). Mai precis, traseul de la cota 2000 spre cota 1400, unde, in acest uichend, 30 de oameni au curatat cat au putut zona. S-a lasat cu victime: 60 de saculeti aromaterapeutici care vor fi dusi la groapa de gunoi, poate chiar la reciclare, de catre primaria Sinaia. S-a lasat si cu arsuri de soare si febra musculara, dar si cu o seara de cantat la chitara, de "ceai" la termos (Multam, Gradi! :D), MULTI fluturi, o glezna luxata, bataturi si salvamontisti cu discursuri politice (in concluzie, oricum toate regimurile sunt o apa si-un pamant si daca nu erau evreii - "Stiu ca esti roscata, dar nu o lua personal" - era si mai bine :) ).
Un traseu minunat pana la crucea din Caraiman - dupa un an de asfixiat in bucuresti - multi oameni faini si creste numai bune de alergat si de behait, ca sa iti fie mai clar de ce ti s-au inventat plamanii! :)
Si apoi, a doua zi, coborat prin toate râpele si strans urmele bipezilor care fac de rusine conceptul de "coloana vertebrala". Interesante reactiile turistilor: de la "Ce religie aveti?" pana la "La ce facultate sunteti?", "Ce buna e asta!", "Pot sa pun si eu bateria asta la dvs? Am gasit-o pe jos", un tata care s-a tinut dupa noi si a venit la un moment dat cu copilul intr-o mana si cu o sticla goala de bere, niste hartii si un ambalaj de biscuiti stranse de pe jos, in cealalta. E un inceput bun. Exista reactii, oamenii nu se mai prefac ca noi nu existam, deci ca nici gunoaiele n-ar exista. Mai putine mistouri din partea gratargiilor comparativ cu actiunea de anul trecut deci, poate ca incet-incet, lucrurile se misca.
E nevoie de astfel de actiuni si e nevoie ca oamenii sa stie de ele.

Multam, Cipicu, pentru rabdare si organizare. Berile promise pentru alaltaieri se amana, cu dobanda, pentru Vama de sambata asta :)





Friday, July 6, 2007

Du-te la "Favela rising"

Apoi, e stiut de mult ca omul e un animal mai mult egocentric decat social si ca si-ar pazi mai degraba propria tartita corporatista, decat sa se gandeasca la foamete, incalzire globala si alte probleme ce depasesc aria sumei de la intretinere, tinuta colegei de birou si alte griji arzatoare.

Asa ca m-am simtit ca acasa aseara, in art jazz club, unde s-a difuzat “Favela rising” ( http://fest06.sffs.org/films/film_details.php?id=29 ): 3 oameni, cat eram in tot clubul, ne-am creat singuri o atmosfera tare intima, ca oricum, cine ar putea fi interesat de un documentar bine realizat despre viata cartierelor marginase din Rio de Janeiro? Pe cine ar putea interesa faptul ca, in timp ce in Palestina, in decurs de 5 ani au murit 300 de copii,, in aceste “favelas” (periferii), in acelasi interval de timp, au fost ucisi de 10 ori mai multi copii care slujeau baronilor drogurilor? Schimba cuiva cursul vietii faptul ca acolo politia intra in cartierele astea si omoara la intamplare oameni nevinovati, care aveau ghinionul de a se afla pe strada in acel moment? (acum doar o saptamana au mai omorat 11 oameni) Sau ca pustii au ura in ochi si arme in buzunar inca de pe la varsta de 7 ani? E, sa nu exageram, doar nu s-a intamplat inca la noi in cartier. Si nici macar n-avem vreo tangenta cu Anderson, tipul care s-a agitat, din adolescenta si pana acum, sa schimbe ceva cu scoala de muzica prin care incearca sa atraga copiii, astfel incat sa nu mai ajunga mana de lucru pentru traficanti. Ce, ne-a facut el noua ceva, ca sa-l bagam in seama? Hai noroc!

Scurt indrumar de credinta

As vrea sa multumesc trupei Faithless pentru ca exista :) Pentru ca, desi treceam in zilele alea printr-un fel de halucinatie dureroasa, in seara in care au cantat am avut incredere, am dansat si am cantat stiind clar ca n-am nimic de pierdut in afara de mine, si pe mine n-o sa ma pierd asa usor. Ei m-au facut sa inteleg asta, cand nimic din jur nu imi era clar.
Imi pare rau pentru oamenii care nu cred in nimic si poate ca nu e locul potrivit sa spun asta si poate ca nici n-ar trebui s-o zic.

Maxi Jazz mi-a semanat cu un fel de profet. Slab la limita supravietuirii, n-ai spune ca are vreo legatura cu hrana concreta. El stie ce trebuie sa stie. El doar "is missing her with his all skin, like a lock on the door”, atinge trairile cu varfurile degetelor si e linistit. E linistit cumva ca Gellu Naum, desi danseaza fara oprire. De fapt, cele doua sunt in stransa legatura. E alcatuit in mare parte din trairi. Danseaza liber si nu ii e frica de zilele proaste, din simplul motiv ca vor trece, asa cum vor trece si cele bune. Totul e egal, dar nu banal. Nu pot sa demonstrez asta. N-am formule si nici argumente si mi se pare penibil sa explic un zambet linistit si fara cuvinte, unui “faithless”.

Mi s-a facut pielea de gaina, am simtit revolta si am simtit ca ma inviu ascultandu-i versurile, ascultand “Mass destruction”, simtindu-ma intr-o gigantica si invizibila catedrala, cu un fel de dumnezeu negru alcatuit din carne, care statea in fata a mii de oameni si incerca sa ii faca sa isi aduca aminte ca increderea e ceea ce le lipseste. Sa te bazezi pe celalalt. “We come one!”. Mi-am dat seama ca oamenii au foarte multa nevoie de credinta, de legaturi si sentiment de siguranta. Oamenii au plecat fericiti de acolo, nu stiu daca intr-adevar toti, dar cei cu care am vorbit apoi erau linistiti si foarte incantati. Liantul de la sfarsit, miile de oameni cu bratele in sus, cu degetul aratator ridicat, strigand intr-un glas “One!” au facut mai mult decat orice pastila de Distonocalm, alcool turnat pe gat, joint-uri, prostituate sau orice alta metoda de evadare. Oamenii au nevoie de liniste. Oamenii nu vor putea sa razbata niciodata singuri. Globalizarea egalizeaza trairile; informatia aplatizeaza sufletul; oamenii au nevoie mai mult de o mana calda pe care sa o simta in mana lor, decat de o conexiune rapida la internet. Cateodata, ajungi sa uiti si asta, nevoia de a te asigura ca sufletul tau mai “functioneaza”. Cateodata uiti, de-asta e bun Faithless la casa omului: liniste in versuri mitraliate si ritmuri bubuitoare. Incredere deghizata sub un invelis, ca si in realitate.
Cum intuia si Anne Frank de la o varsta foarte frageda, “cu o constiinta linistita, ai putere sa faci orice”.










Wednesday, July 4, 2007

"O tara de orase goale"



Cand eram mica si ma duceam la tara, eram in stare sa ma joc cu un bat in pamant pana ma lua maica-mea de o aripa si ma ducea sa mananc. Nu stiu ce aveau acel bat si acel praf de imi puteam face atata de lucru cu ele, probabil faptul ca nu mergeau pe baterii.
Am dat acum, la tara, peste pisici incredibil de lenese (sau sa le zic "relaxate", avand in vedere ca mai defilau din cand in cand cu o codita atarnand din bot?) si gaste!! De la gaste imi aduc aminte de evantaiul din pene pe care mi-l facea bunica-mea, precum si invataturile binevoitoare ale unei prietene de familie (eu aveam 5 ani, ea 35) care ma sfatuia sa le dau paine cu tuica, ca sa le pot deposeda in voie de pene si sa imi fac toate pernele si evantaiurile din lume.
Mai erau gogosile cu branza si painea gigantica, grea si rotunda, cu coaja cat degetul, pe care o scotea bunica-mea din cuptor si cu care ma frigeam mereu, ca n-aveam rabdare sa se raceasca.
Mai erau miile de muste care se puneau pe sarma de uscat rufe, ca pe scena, iar cand miscai sarma se facea un roi ca in "Pasarile" lui Hitchcock.
Bobocul de rata pe care l-am pus langa gura cuptorului, ca sa nu-i fie frig, ca era bolnav si cainele turtit si lunguiet, Brezoi, pe care il infasam cu basmaua de duminica a mamaii mele. Nu stiu de ce, nici intr-un caz, nici in celalalt, nu au parut prea incantati.
La mine la tara faci o jumatate de ora cu caruta ca sa iti faci rost de apa de baut. Dureaza, de asemenea, vreo 10 minute doar ca sa aprinzi focul ca sa faci de mancare. Cum sa explici (chiar si fata de tine) nervii pe care ii ai cand nu poti primi un sms cu scorul nu stiu carui meci, ca n-ai retea?
Duminica seara te sui in masina si pleci inapoi spre Oras, indreptandu-te spre un viitor incurajator: slujba indobitocitoare, pentru a-ti lua o casa, pentru a o plati o viata, pentru a fi linistit, pentru a avea starea necesara sa purcezi la cautarea batului.

Tuesday, July 3, 2007

Mai serviti un rock?

Romania incepe sa semene cu Ungaria; cu Belgia si cu un efort de imaginatie, poate chiar cu Germania. Nu, nu din punctul de vedere al educatiei, bunului-simt sau al curateniei, nu, vorbim aici de lucruri serioase. Romania incepe sa se lepede de gumarul de Cenusareasa pentru o incaltaminte mai cu toc, care s-o ridice in ochii industriei muzicale internationale. Si, cu mici exceptii, incepe promitator: boom-ul de trupe renumite care au concertat sau care urmeaza sa cante anul acesta prin marile urbe romanesti dovedesc ca lucrurile incep sa se miste, mai cu hais, mai cu cea, si la noi.

Uite, de exemplu, un festival care mi-a mai adus speranta in sufletu-mi mic si negru (asta e, tricoul se decoloreaza...): Artmania. Pai cum sa nu intri in fibrilatie cu doua luni inainte, cand afli ca o sa-i vezi la ochi pe Haggard, My Dying Bride, Anathema si mai mioriticii Altar, Luna Amara sau Celelalte Cuvinte? Drept urmare, m-am inarmat cu biletul in dinti si am purces la cautarea unui loc de cazare... Putin cam tarziu cu o luna inainte, aveam sa-mi dau seama dupa cateva ore de sunat la pensiuni, hoteluri, prieteni si cautat pe site-uri. ultima sansa era sa iti mituiesti pestisorul de aur sau sa incerci sa gasesti locuri in afara Sibiului. De unde a si inceput sa mi se ridice a nedumerire una din sprancene: oamenii astia sunt intr-adevar pregatiti pentru miile de fani care vor veni la festival? Sau s-or fi orientat doar dupa cele 100 de bilete vandute in Sibiu pentru Artmania?

In cele 3 zile petrecute acolo, disciplina aproape nemteasca a lui Klaus Johannis - primarul Sibiului - si a organizatorilor n-a putut trece totusi peste faptul ca ne aflam in Romania. De ce? Cu circa 24 de ore inainte de inceperea festivalului, comunicate peste comunicate: pianistul trupei Haggard si-a luxat mana si nu mai poate canta. De ce nu a fost posibila inlocuirea lui in tot acest timp e un lucru in care n-as putea sa ma bag, desi ii asteptam cu unghiile roase din iarna, de cand se zvonea ca vor concerta in Romania. Insa de ce nu s-a gasit alta solutie pentru situatia asta de critza, cum ar fi introducerea unei trupe noi in program, despagubirea celor care si-au luat bilet sau cel putin cererea de scuze in mod public, asta ma cam intriga. Dar sa nu fim rautaciosi, o solutie competenta s-a gasit: inlocuirea concertului Haggard cu cel al trupei Cargo. Cum ar veni, platesti pentru un masaj thailandez si ti se aduce in schimb o domnisoara cu parul foarte strans la spate, cat sa dea ochilor un halou migdalat. Aduce cat de cat cu originalul? Bun, then it’s settled.

Partea faina e ca toti cei care au fost pe scena au dat ce au avut mai bun: unii – o gura de bere peste cap, altii o vedere ampla la bandana Obor-iana cu frunze de marijuana, combinata cu un show fortat si batranicios (Cargo) si restul, la care simteai ca ce iese din ei e pur si simplu esenta lor si lucrurile in care cred cu adevarat: Altar, My Dying Bride, The Gathering. Altar au anticipat, prin show-ul lor, mesajul intregului festival: forta, daruire, implicare egala, indiferent ca e vorba de un public de 500 de persoane sau de 5000. Andy Ghost, vocalul Altar si dovada vie a zicalei “Esentele tari se tin in sticle mici”, a avut rolul dificil de a deschide festivalul si de a incalzi publicul. Si i-a iesit, prin piesele “Atitudine”, “Respect”, “Nascut invingator” si printr-o sonorizare destul de buna.
Au urmat Celelalte Cuvinte, al caror show ar putea fi comparat cu cele ale lui Alice Cooper, nu ca scenarii teatrale, ci ca forta scenica, prestatie de calitate, respect fata de public printr-un spectacol la care nu s-a facut rabat: piese vechi si noi, instrumentisti pasionati – bateristul Leontin Iovan care, desi atinge o varsta respectabila, ar putea da din energia lui oricarui reprezentant al “noii” generatii.
La spectalolul celor de la Cargo, am inchis ochii si am incercat sa-mi imaginez ca sunt reclame. Oricum, mi-ar fi fost greu sa ii tin deschisi in fata tricoului verde-acid al lui Barar sau al celui portocalio-mulat al basistului. Cat despre prestatia lor muzicala, am rezolvat-o cu acoperitul urechilor si cantatul cu voce tare “Brown girl in the ring”.
Tarot si The Gathering au deschis seara de sambata, solistul de la Tarot reusind sa relaxeze publicul cu glume in fiecare pauza dintre melodii – prestatie in forta si totusi… Cei de la Gathering au cantat pentru ultima oara cu Anneke van Giersbergen, prezenta plina de carisma si flexibilitate, de altfel punctul principal de interes pe scena. Ramane de vazut cum vor evolua dupa plecarea ei.

Au urmat atractia serii, My Dying Bride, acesti cavaleri in negru ai Prozac-ului, mult asteptati judecand dupa reactia publicului (circa 10.000 de oameni in seara de sambata). Un show de lumini bacoviene (violet, albastru) combinat cu prestatia teatrala a solistului care a cazut in genunchi si s-a intins pe scena - semn ca suferea – m-au facut sa simt ca oamenii intr-adevar au dat ce au putut mai bun pe scena si ca asteptarile publicului nu au fost inselate. Timp de aproximativ o ora, strazile din imprejurimile Pietei Mici au fost mai goale, deci evident mai triste…
…situatie care s-a remediat rapid cu ajutorul dozatoarelor de bere situate in incinta Pietei Mici. Licoare placuta papilelor gustative mai ceva decat bomboanele si vata de zahar, judecand dupa varsta unor participanti la coada, pe care nu ii mai intreba nimeni daca au peste 18 ani.
In schimb, Marinica, desi avea in jur de 25 de ani, a reusit sa echilibreze candoarea specific minora. Marinica este de meserie punker. In timpul liber, dormea pe strazile Sibiului, atunci cand nu bea cu gasca. Marinica este insa responsabil si se gandeste la viitor. La viitorul plamanilor lui. Din aceasta cauza, atunci cand doarme pe ciment, tine pe piept un catel mic si cald, care doarme alaturi de el. Pe catel nu il deranjeaza zgomotul gastii si nici tatuajele de pe pieptul lui Marinica, drept dovada ca amandoi dorm foarte relaxati pe strada pietruita si plina de oameni.

Odihna lor neintrerupta se datoreaza, cred, faptului ca in Sibiu oamenii sunt foarte primitori, iar asta pot sa o spun cu mana pe inima lui Marinica, care nu a fost deranjat de nimeni in timpul somnului. Nu, oamenii chiar sunt foarte amabili si rabdatori; chiar si cand injura, o fac cu un fel de blandete ce te duce cu gandul la Moromete. Nu stiu cu ce sa te omeneasca mai intai si cum sa faca sa te simti mai bine. Asta, daca nimeresti la localnici. In cazul in care ai norocul sa te cazezi la hotel sau sa vrei sa mananci la restaurant, asteapta-te la cel putin o jumatate de ora de flirt cu sticla de bere pana ti se aduce mancarea – de obicei inecata in ulei (snitel de pui) sau cu aluat crud (pizza). Penele de curent sunt, bineinteles, la deruta, pentru a apuca sa vezi cat mai putin ce ai (in viata) in farfurie.
In concluzie, ce ne-a dat Artmania noua, provincialilor aflati in capitala culturala? Pai, in primul rand ocazia de a vedea niste trupe pe care in rest cu greu le-am mai prinde prin Romania, in afara de tranzitarea tarii. Si ne mai face sa vedem orase si oameni cu care n-am mai luat contact ( in afara de prietenii vechi pe care ii intalnesti la festival si pe care nu i-ai mai vazut de ceva ani). Iar asta e un lucru bun. Turistic vorbind. Cetatea Sibiului e un loc pe care-i musai sa nu-l ratezi. Asa cum sunt si Turnurile Sibiului (din Turnul Sfatului, construit in secolul 13, poti vedea intregul oras, plus ca nici scarile subrede nu sunt de lepadat, ca nivel de adrenalina vorbind) sau Biserica Evanghelica, unul dintre cele mai vechi monumente cu arhitectura gotica, in care se gasesc expozitii de fotografie – asta daca nu esti atent mai degraba la dalele vechi de piatra sau inscriptiile in latina, sapate in peretii bisericii.

Ce le-a dat sibienilor? Probabil dureri de cap din cauza numarului imens de oameni care i-au luat pe nepregatite (asta se putea vedea usor din felul in care restaurantele si hotelurile au gestionat situatia – servire neglijenta, mancare proasta, tratare a clientilor pe fuga),dar si niste vibratii care au fost probabil orice, mai putin ardelenesti...cred ca muzica i-a facut sa se simta fierbinti si alerti, abdicand putin de la cotidianul “orar de liniste”. Ceea ce ne dorim si noua, adica next year, same place.

Marinica


Biserica Evanghelica

Tuesday, June 26, 2007

Sibiu-Inainte si dupa Artmania

Dezmat capitalist la...




Dupa care vine natural si un...


Care se impaca bine cu...

Thursday, June 21, 2007

Prosteala pe fata, alaturi de pistrui

Pentru ca simt ca munca ma tampeste de vreo saptamana, azi o sa-mi permit sa bănănăi, cum s-ar zice si sa ma junglizez si sa aberez, in contextul cultural dat.
Intrebarea mea e de ce oamenilor le e frica de ce simt? De ce o tipa care scrisese la un moment dat ceva foarte misto, despre cum ar dansa pe o plaja, s-a rusinat apoi si a sters post-ul? Cum devine cu moliciunea care te ia din cand in cand, care e eul tau, de fapt si de care incerci sa fugi cat mai repede, fiindca iti dai seama ca esti pe teren minat - vulnerabilitatea?
Stii salata de fructe? Ea nu are niciun sens luata "en detail". Per ansamblu insa, iti pare bine ca exista :) sau cel putin papilelor tale. Da, nu totul trebuie sa aiba mereu coerenta. Da, totul are mereu o cauza de la care pleaca, dar nu si un sens. Cateodata intelegi de ce, dar nu si spre ce.
Azi nu judec. Azi nu exista lucruri bune sau rele si cu toate astea nu se poate spune ca e o zi care nu a existat.
Ma gandesc la Anne Frank. Anunta o femeie Gemeni get-beget :) Curiozitatea, egocentrismul, incapatanarea, scrisul. Gandea diferit, cu toate consecintele. Nu o vad ca pe o victima a Holocaustului... O vad ca pe o fiinta inteligenta si curajoasa care a avut ghinionul sa fie evreica. Faptul ca a murit e un dat al timpului in care a trait. Dar felul in care gandea m-a interesat mai mult decat influenta suferintelor prin care a trecut. Stiu, prietenul meu o sa spuna din nou ca sunt un mic Hitler, dar cred ca n-ai cum sa controlezi contextul in care te nasti, nu-ti poti controla locul nasterii, religia in momentul in care esti botezat/initiat, parintii, politica mondiala... Tot ce poti face e sa te evoluezi cat poti de mult si asta intereseaza cu adevarat. Iar fata asta reusea sa treaca destul de bine, as zice eu, peste mediul in care traia, concentrandu-se pe ce era cu adevarat al ei. Poate ca asta inseamna de fapt puterea.
Incheind cu filozofia de buzunar, ma duc sa mai amestec in salata.
Cred ca-i amuzant sa schimbi genul obiectelor..sa bei un can de apa dupa ce ai rontait un acadel. Nu m-ar mira sa apara in cativa ani si variantele astea in DOOM care s-a becalizat suficient de mult cat sa accepte "pizză" ca forma corecta.

Wednesday, June 20, 2007

Prajitura or die!

Ma duc intr-o dimineata la cofetarie, hotarata cu orice pret sa obtin ce-i al meu. Adica o prajitura Diplomat si un cataif. Cofetaria asta, din sectorul 4, langa cinema Cultural, in cartierul Berceni, nu prea stie ce sunt alea haine noi, chiar daca revolutia a avut loc acum 18 ani. Probabil ca si vanzatoarea tot de cam atatia ani nu mai vorbise amabil cu prajituristii..
Ma rog, intru, ma uit la prajiturile obosite si ii spun vanzatoarei ce vreau. Ea le ia si se apuca sa le impacheteze. Eu o vad prea tarziu, deja era la a doua prajitura si-i zic:
-Nu, nu e nevoie sa le impachetati, ca le mancam aici.
-Pai si de ce nu mi-ati zis?!?!
...stau doua secunde sa inspir si sa expir, dupa care zic:
-Pentru ca nu m-ati intrebat.
-Da' ce-i aicea, gradinita?! Tre' sa intreb pe fiecare, ca la copiii mici?!
..tac, ca sa nu inceapa o discutie inutila.
-Mai vreti ceva?
-Da, un Cappy de grepfrut si un Pepsi. (le vazusem in vitrina)
-Pepsi n-am!
-Aveti, ca l-am vazut in frigider.
Se duce la frigider, se uita..
- Da, avem Pepsi. Cappy - doar de piersici.
Intre timp deschide frigiderul si vede ca sunt mai multe sortimente de cappy. Descopera, cu surpriza in glas, ca are si de grepfrut. Eu intre timp oscilam intre a ma bufni rasul si a ma juca nervos cu monedele din buzunar.
-Asa. Altceva?
-Un pachet de servetele.
-3.000!
Dupa care, la 3 secunde, lasand in jos mana intinsa spre servetele:
-A, servetele va duceti si luati de la fata de la chiosc, ca le-a lasat aici, la mine in vitrina.
-Pai si atunci de ce le mai tineti aici, daca nu le vindeti?
-Da' ce va intereseaza?
-Pentru ca sunt un client prost si daca vad ceva in vitrina, imi imaginez ca e si de vanzare.
-Adica ce, imi spuneti dumneavoastra ce pot eu sa bag la vanzare si ce nu?!?!

....A fost frumos la cofetarie...A fost aproape ca o emisiune a lui Dan Diaconescu...Prajiturile erau senzationale si crema de ciocolata fugea in direct, singura, pe farfurie... V-o recomand cu aceeasi caldura la care sunt tinute si prajiturile acolo.

Monday, June 18, 2007

Rosia Montana + Liviu Mihaiu = maine seara pe TVR 1

Tema emisiunii 'Intre bine si rau' din acesta saptamana, realizata de Liviu Mihaiu, este Rosia Montana.
Marti, 19 iunie 2007, ora 20:20 pe TVR 1 se va difuza in direct talk-showul ce va dezbate cel mai fierbinte subiect de mediu din Romania: Rosia Montana.

Emisiunea va fi ulterior postata si pe internet la adresa
http://www.tvr.ro/emisiune.php?id=592

Poze 3

The Gathering (Olanda)




Poze 2

Tarot (Finlanda)