Pastrati Rosia verde!

Sustine Rosia Montana in UNESCO World Heritage

Monday, March 30, 2009

Cum am petrecut Ora Pamantului

Sambata seara am scos tot din priza, am inchis luminile si am plecat spre Piata Constitutiei, unde am dat peste cateva sute de oameni, o scena micuta si un telescop. Majoritatea celor de acolo erau grupuri de voluntari care voiau sa faca parte din numarul "60" alcatuit din lumanari aprinse. 60 vine de la cele 60 de minute - Ora Pamantului (au intrebat mai multi ce inseamna, de-asta am adaugat si aici).

Astroclubul Bucuresti a adus si un telescop prin care puteai sa vezi roiuri de stele care, in mod normal, nu se vad din cauza luminilor orasului. Tot de la ei am aflat si de conceptul de "poluare luminoasa", care se refera la o parte din lumina stalpilor stradali, indreptata spre cer - unde nu foloseste nimanui si nu spre asfalt - unde ar trebui sa se indrepte 100%. Daca tin bine minte, 30% din lumina acestor stalpi se indreapta in sus, deci este consumata degeaba. De aici si numele de "poluare luminoasa".

Cu 20 de minute inainte de incepere, ne-am asezat fiecare in dreptul unei lumanari (350 la numar) si am format un "60" din oameni si lumanari. La 20.30 au inceput sa se aprinda lumanarile, din mana in mana. Sau din "lumina in lumina", pentru ca era exact ca la Pasti, nu doar la partea cu lumanarile, ci si ca atmosfera. Pentru ca nu au fost foarte multi oameni (350 de voluntari pentru lumanari, plus inca circa 200 de spectatori), era un aer intim, familiar.



La 20.30 s-au stins, pe rand, luminile Casei Poporului, in aplauze si strigate. In acelasi timp s-au stins luminile la Ateneul Roman, Cercul Militar, Muzeul National de Arta, Opera Romana.

Dupa circa un sfert de ora in care am tinut lumanarile cat mai sus, le-am dus langa scena, unde au inceput apoi sa cante Sistem. Nu au avut microfoane, nici boxe, nici reflectoare, pentru a nu consuma curent. Lumina a venit de la iluminatul stradal, de la cele 3 butoaie de pe scena in care ardea spirt si de la lumanari. A fost fain, oamenii s-au agitat pe scena si au reusit sa-i faca si pe cei din public sa sara sau sa bata din palme. Pacat doar ca au cantat foarte putin, cam 5 melodii. Dupa ce s-a terminat concertul, spectatorii au fost invitati la telescopul Astroclubului, asa ca instantaneu s-a format o coada de cateva zeci de metri, care se lungea vazand cu ochii. Evident, pana m-am prins eu ce se intampla, coada era deja mult prea mare, asa ca am plecat.

In concluzie, am aprins, multi oameni, o lumanare "in memoria ecologiei". A fost frumos, chiar daca nu au fost atat de multi cum ma asteptam. Dar poate tocmai de-asta, atmosfera a fost mult mai personala decat la un eveniment care strange mii de oameni. Nu e mult per ansamblu, dar e foarte mult comparativ cu anul trecut, cand abia s-a auzit de eveniment (pentru ca anul asta organizatori au fost WWF). Sper ca la anul primaria sa stinga luminile stradale macar in centru. Iar peste doi ani, in tot orasul. Macar asa, chiar si incetul cu incetul, si tot se schimba ceva.


Foto de aici

Mircea Badea :)


Mă scuzaţi, glumă de 3 dimineaţa...

Foto de aici

Friday, March 27, 2009

Ora Pamantului romanesc

Mai stiti Ora Pamantului? Actiunea aia de pe 28 martie, in care suntem invitati sa ne alaturam unei actiuni concomitente in toata lumea si sa oprim orice consum de curent timp de o ora?

Pentru Ora Pamantului, cuprinsa intre 20.30 si 21.30, trupa Sistem va canta in Piata Constitutiei. Noutatea consta in faptul ca evenimentul va fi 100% unplugged. Nu se va consuma niciun pic de energie electrica pentru ca pe scena nu va exista niciun microfon, nicio boxa, niciun cablu si, mai ales, niciun reflector.

In vecinatatea scenei va fi amenajat un “60” urias, compus in totalitate din lumanari, care va constitui singura sursa de lumina, in afara de iluminatul stradal din zona.

Pentru implicarea sa constanta in actiunile ecologice, Zoli Toth, care e si membru al Sistem, a fost numit ambasador al Earth Hour si zice despre concertul din Piata Constitutiei: "Va fi ca in liceu cand ne strangeam in parc si vreun coleg canta la chitara. Nu era asa multă lumina, nu aveam nici amplificare, dar ne simteam tare bine. Pe 28 martie, pe scena vom fi doar noi si butoaiele noastre, masurand in ritmuri cele 60 de minute in care fiecare trebuie sa se gandeasca la viitorul planetei. Le multumim celor de la Recolamp care au facut acest concert posibil si sper ca sambata seara sa ni se alature cat mai multi prieteni intru ecologie.”

Nu e faina ideea? Nu e emotionanta implicarea? Si nu e stupid ca va fi urmarit de o mana de spectatori, de fapt spectatoare, pentru ca exact la acea ora se difuzeaza si meciul Romania-Serbia? Care, oricat am vrea noi sa "salvam pamantul", nu poate fi urmarit la lumanare... Nu se face. Or'shcat.

Hold me tight, let me go

Mama e directoare de gradinita. Dupa discutia cu ea din seara asta am ajuns la concluzia ca as impune un test psihiatric pentru fiecare cuplu care are de gand sa faca un copil in viitorul apropiat. O admir pe mama pentru ca are taria si diplomatia de a nu le rupe capul tuturor idiotilor pe care ii vede ca isi lovesc copiii, ca ii iau peste picior, ca nu ii lasa sa respire, ii injura si ii complexeaza. Nu doar ca nu le rupe capul, dar le explica si vorbeste cu ei ca si cum ar fi niste oameni. Pentru mine nu sunt. Sunt niste impotenti afectiv si mental care, cel mai probabil, isi vor transforma copilul intr-o viitoare copie a lor: “dar de ce sa nu-i mai dau cate o palma lui fi-miu? Ce, eu n-am crescut cu bataie?! Si n-am murit!”.

Pentru astfel de parinti a fost facut documentarul “Hold me tight, let me go”. E vorba de un centru de terapie pentru copiii cu traume emotionale, situat in Marea Britanie. Ma refer la copii care si-au vazut parintii injunghiindu-se, care sunt alintati cu cate o palma peste fata sau care au crescut cu un singur parinte. Copiii respectivi sunt niste frustrari ambulante, niste guguloaie de durere, frica si agresivitate pe doua picioare, mostenire pe care au primit-o prin amabilitatea acelui tip de parinti de care vorbeam mai sus.


Ei…avand in vedere toate astea, imagineaza-ti cum ar fi sa lucrezi acolo. Imagineaza-ti ca in fiecare zi este posibil sa fii muscat, scuipat, lovit si injurat de copii cu varste pana in 12 ani. Ca trebuie sa imobilizezi un astfel de copil atunci cand incepe sa te loveasca cu picioarele in stomac, cand te face tarfa, cand urla, se zbate si plange ca un posedat. Imagineaza-ti ca trebuie sa il tii in brate, sa ii vorbesti calm, sa nu il agresezi in niciun fel – nici fizic, nici verbal. Si cel mai greu – ca trebuie sa ii castigi increderea, tu, ca adult, in situatia in care acel copil asociaza adultii cu abandonul, cu frica, bataia sau injuraturile.


Pentru mine, oamenii care lucreaza acolo sunt niste eroi anonimi. Daca veti vedea documentarul, caracterizarea nu vi se va mai parea exagerata. Pentru mine este mare lucru ca un astfel de om reuseste sa nu o ia razna in momentul in care se chinuie luni de zile sa stabilizeze un copil, reuseste sa il faca sa vorbeasca normal si sa rada, iar cand il anunta ca tatal lui va veni in vizita, acel copil il intreaba – “Da? Ai vorbit tu cu el si a zis ca o sa vina?...(pauza lunga) …Dar n-o sa ma mai bata, da? I-ai zis asta?”.


Va spun ca, dupa filmul asta, nu ramai cu admiratie pentru existenta acelui centru. Ci cu frustrarea ca nu exista unul similar pentru adulti, unde sa inteleaga ca cei mici nu au alt punct de reper decat ceea ce vad la parinti. Ca cei mici nu vor intelege rational de ce nu e bine sa fie injurati si plesniti zilnic, dar se vor simti mereu rau cand se intampla asta, iar asta se va traduce printr-o tacere anormala, prelungita. Prin accese bruste de agresivitate. Prin injuraturi pe care le vor copia si le vor urla cu ura unui adult. Prin faptul ca devin ceva ce pur si simplu nu e natural sa fie. Ca si cum si-ar purta mereu parintii in spate, ca pe o tumora care te imbolnaveste si te face sa nu mai vezi bine, sa mergi stramb. Asa cum a spus-o si Alex, baietelul din posterul filmului, dupa ce tocmai fusese ajutat sa treaca de o criza de violenta: "Incerc sa merg pe un drum care e drept, dar adultii ma fac mereu sa il ocolesc, s-o iau pe alaturi".


Thursday, March 26, 2009

Alexandru Vakulovski - roger and out of Romania

Aflu de pe blogul lui Mihai Vakulovski, via Aristocle, ca scriitorul Alexandru Vakulovski a fost expulzat din Romania si nu mai are voie sa calce pe duiosul pamant mioritic in urmatorii 2 ani si jumatate. Cauza? Perioada de sedere temporara in Romania i-a expirat, iar pana la data expirarii Alexandru nu a reusit sa obtina cetatenie romana. Din cate am inteles, asteapta de 4 ani sa primeasca cetatenia. Altii o primesc la o saptamana, o luna, in functie de spaga (intre 3000 si 4000 de euro, zice Gardianul ). Asta a fost ghinionul lui Vakulovski - ca a facut proasta alegere de a scrie poezie si teatru, a traduce (Vladimir Sorokin), scrie propriile romane (Pizdet si Letopizdet) sau a lucra ca ziarist. Din activitatile astea, da, poti strange 3-4000 de euro, doar ca in vreo 5-6 ani. Perioada in care ar putea, teoretic, sa obtina si cetatenia, fara nicio spaga. Doar daca nu e expulzat intre timp.

Acum - si mai subiectiv: fratii Vakulovski sunt pe la toate treb'soarele care iti gadila in mod placut intelectul: la Artmania, la Fanfest, la Stufstock, la lansari de carte, la intalniri literare, la bere, la concerte, in reviste online, in Sapte Seri. "Letopizdetul" lui Alexandru a fost printre primele carti printate pe hartie reciclata. Piesele lui de teatru s-au jucat in Romania, Anglia si Germania. Sigur, nu poti cere functionarului care pune stampila pe actul care-ti atesta cetatenia romana sa-si extinda lectura si in afara prognozei meteo din Libertatea. Dar sefului lui ai putea sa-i ceri? Iar pe el, pe Stat, ai putea sa-l dai in judecata? Nu neaparat pentru faptul ca interzice intrarea in Romania unui om care a scris in si despre tara asta... ci pentru faptul ca Vakulovski a preferat sa astepte legal, fara a da spaga, obtinerea unei cetatenii pe care alte nationalitati (arabi, chinezi) o obtin mult mai rapid, cu sau fara spaga. In cazul basarabenilor, asteptarea dureaza cel putin 5 ani.

Inca nu ma pot dezmetici dupa seria de aberatii tipice statului roman pe care le-am aflat in ultima vreme pe propria piele. Sau poate abia acum incep sa ma trezesc? Asta explica de ce romanii au ajuns sa puna Biserica pe primul loc in topul increderii in institutiile de stat?

Sunday, March 22, 2009

Ora Pamantului

In fiecare an, pe 28 martie e "Ora Pamantului", un eveniment care a avut loc prima oara in 2007, in Sydney - Australia. Atunci, 2,2 milioane de locuitori, inclusiv companii, au stins, timp de o ora, toate luminile din casa/birou pentru a trage un semnal de alarma impotriva consumului irational de energie, care duce la accelerarea incalzirii globale.

In 2008, evenimentul s-a extins in toata lumea, asa incat 50 de milioane de oameni din mai multe tari, printre care si Romania, au participat la actiune. Din cate tin minte, clubul Green Hours a fost printre "institutiile" care au luat parte la actiune si care au promovat-o foarte mult.

Anul acesta, se pare ca si administratiile locale incep, timid, sa sustina actiunea. Probabil ca vor mai trece ani buni pana cand Bucurestiul se va vedea, de sus, ca o pata neagra, timp de o ora, pe 28 martie al fiecarui an. Dar ce poate face fiecare pe 28 martie este sa inchida lumina timp de o ora si sa scoata din priza toate aparaturile care consuma energie.

Am incercat-o si anul trecut. Nu a durut si tot ce m-a costat a fost o ora in care nu am mai intrat pe net si nu m-am mai uitat la televizor. In ora aia am plecat in oras, sa ma intalnesc cu niste prieteni, deci pot sa zic ca, in final, toata actiunea m-a costat niste beri :) Cred ca daca ne-ar "costa niste beri" pe cat mai multi dintre noi, asta ar fi o dovada de responsabilitate civica din partea populatiei, care poate ar duce la o implicare mai puternica a institutiilor de stat in anii viitori. Nu e mare lucru si nu ma astept sa se mute muntii din loc intr-un an sau doi, dar cred ca "bob cu bob se umple sacul", iar noi avem boabele:)

Asadar, see you on the dark side of Bucharest pe 28 martie, intre orele 20.30-21.30 :)

Primul eveniment "Earth Hour", in Sydney, 2007

Friday, March 20, 2009

Nervoasa?! EU??!!!

Am gasit pe un blog testul asta (e pe un site cu prostii, nu-l deschideti decat daca sunteti singuri acasa) care iti arata ce tip de temperament ai. Si cica m-as incadra la "Nervos"! PE CINE FAC EI NERVOASA?!

Temperamentul NERVOS
Temperamentul dumneavoastra este considerat “copilul teribil” al caracterologiei. Este reprezentat prin nume ilustre ale istoriei artei: Byron, Chopin, Baudelaire, Dostoievski, Gaugain, Mozart, Edgar Poe, etc. Temperamentului nervos i s-au consacrat volume intregi de cercetari si analize profunde din care am selectat cele mai importante observatii.

Temperamentul nervos nu trebuie asociat cu un om scos din sarite, decat in anumite ocazii. Este adevarat ca stapanirea de sine este mai curand o mare dorinta pe care o aveti, decat o virtute cu care “ati fi daruit de la natura”.

Principala dumneavoastra problema este dispozitia, prea se schimba usor, cu si fara motiv. Prea va strica “in targ”, la examene, in societate, intentiile cu care ati pornit initial “de acasa”. Poate ca sunteti emotiv, impresionat de prea multe lucru uneori mimica, vocea, miscarile pe care le faceti “nu va asculta” ca pe altii, impenetrabilii pe care ii invidiati.

Este sigur ca sunteti “afectiv”, in sensul ca aveti o traire sufleteasca foarte vie, contradictorie si care va influenteaza puternic actiunile. Pentru ca discutam despre actiuni trebuie sa observam ca emotivitatea si nevoia dumneavoastra permanenta de emotii este in serioasa contradictie cu activitatea dumneavoastra, discontinua si nu intotdeauna eficienta. Ati dori sa faceti multe lucruri si incepeti multe dar, prea des insa, actiunile dumneavoastra raman in faza de intentie. (numai eu stiu cum am terminat facultatea aia...)

Tot ceea ce va putem recomanda in aceasta privinta este sa faceti cat mai putine compromisuri, sa nu fiti comod si sa va alegeti o munca, fie ea si dificila, dar care sa va placa intr-adevar si care in acelasi timp sa va oblige la ordine si autoorganizare. Daca va veti iubi profesiunea, nimic nu va poate impiedeca sa aveti rezultate excelente.

Mai avem o sugestie: temperamentul nervos sufera de o permanenta lipsa de energie in contradictie cu sensibilitatea si imaginatia sa bogata si de aceea este bine sa o economisiti.
O trasatura importanta pe care o aveti este nerabdarea, “viata aici si acum”. Nici un temperament nu este mai legat de prezent ca si dumneavoastra. Pe de o parte este o mare calitate: sunteti un adevarat seismograf al schimbarilor, al problemelor spontane, gata sa reactionati prompt, sa va adaptati la ele si sa-i ajutati si pe altii sa le observe. Reversul promptitudinii este frecventa contradictie pe care cei din jur v-o reproseaza des, intre ce spuneti ieri si ce faceti astazi (da, cu asta o sa fiu de acord si maine) si, poate, lipsa de obiectivitate cu care sustineti si argumentati vreun punct de vedere care va convine pe moment.

In legatura cu modul de a comunica, specialistii considera ca “nervosul” are mai mult ca oricine tendinta, uneori agasanta, de a critica de dragul criticii si contradictiei, sa vorbeasca mai mult despre lucruri sau despre altii si mai putin despre el insusi. (ehe...cate certuri cu prietenii n-am avut din discutii in care mergeam aiurea, pana-n panzele albe, numai de dragul de-a fi contra. Buni prieteni...:) )

Thursday, March 19, 2009

Nu "Romanie"

Deci cum zicea Liv, care mi-a luat vorba din tasta pana sa apuc sa povestesc despre asta: unde sunt, domnule, teatrele de strada? Piesele de teatru, cantarile in aer liber, studenti cu simt artistic care picteaza copiii pe fata, in parcuri? Unde sunt toate astea? Nu ca unde au disparut... unde sunt ele, de felul lor? Avem anual cateva reprezentatii de teatru in aer liber sau la metrou, facute de teatrul Masca. Piesele se joaca, normal, vara si toamna, cand e cald. Dar, chiar si in astea doua luni mari si late, reprezentatiile sunt foarte rare. Dupa ce ca sunt rare, nu sunt promovate. Trebuie sa stai sa le pandesti ca sa ajungi la vreuna.

De cantari, nici nu mai zic. Stiu ca se mai strangeau uneori cativa rockeri nostalgici pe trepte, la Universitate, si cantau la chitara. Dar nu i-am mai vazut de cativa ani. In rest, nu exista nicio trupa care sa cante pur si simplu - in centrul orasului, in parcurile populate, in piatete (ca nu stiu cum sa le zic altfel) -, sa cante, evident, pentru bani, dar care sa si transmita o bucurie a muzicii. Chitara aia sa nu para doar un serviciu, asta zic. Bine, probabil ca la cati comunisti ne conduc, s-ar infiinta in 5 minute un militist care sa-ti spuna ca deranjezi linistea publica si care sa-ti mai dea si-o amenda pentru ca esti ilegal de boem.

Sa nu uitam ca, dupa ce ca avem capitala europeana cu cei mai putini metri de spatiu verde pe cap de locuitor, nici de aia nu avem voie sa ne bucuram. In orice capitala europeana vei merge, o sa ai voie sa stai pe iarba, in parc. Ai voie sa vii cu paturica si sa mananci un sandvis pe iarba, cu "your significant other". Nu doar ca ti se permite, dar e ceva normal. Verdeata si pamantul te fac sa fii sanatos la cap, nu plimbatul pe cimentul comunist. Asta au inteles-o cei de afara, noua ne mai trebuie probabil inca vreo 20 de ani si un Brucan pe care sa-l injuram pentru profetiile lui stupide.

Mi s-a parut SF prima oara, apoi m-a invadat asa o caldura cand eram in Paris si am vazut palcuri de studenti care stateau pe podurile Senei, pe o paturica sau pur si simplu pe jos, cu o sticla de vin langa ei, vorbind. Fara casetofoane urland, fara teribilisme. La fel m-am simtit cand am vazut chioscuri unde se vindeau castane coapte la cornet, sirop de menta sau stridii la gheata, aduse spre degustare. Cam cum e la noi, doar ca in loc de stridii degusti parizer, iar in loc de stradute maturate admiri Carrefour-ul pe dinauntru. La fel de bine m-am simtit acolo cand am dat peste o trupa de strada care canta cu o pofta de viata de se umpluse piateta cu lume care canta odata cu ei sau doar statea, asculta, zambea, batea ritmul. Dar oricine voia putea sa mearga langa ei, sa danseze, sa bata la tobite, sa faca ceva impreuna cu ei. Caci cam asta era cuvantul cheie - "impreuna". Poate si "bucurie". Nu "prostie". Nu "golanie". Nu "Romanie".

Tuesday, March 17, 2009

Imi vine sa ma marit cu Antoaneta :)



Ma tot gandeam de ceva vreme sa scriu despre iubitele-mi condimente si mirodenii... despre aromele diferite pe care ti le lasa tarhonul proaspat fata de cel murat, cimbrul verde fata de cel uscat, despre praful auriu de curry, despre ciocolata neagra cu ardei iute sau ghimbir, despre ceaiul de scortisoara si vinul alb, dulce si uleios, care-ti lasa o aroma de vanilie si mere, despre combinatiile de ierburi aromate si vartejul de mirosuri si culori pe care le isca, dar, dupa ce am citit descrierea asta minunata, am cazut lata pe scaun (de placere si incantare) si simt ca nu mai pot sa scriu nimic! :) Sunt plina :)


Foto de aici

Camaruta obscura

Poza asta are camaruta ei :) Este prima imagine luata cu primul meu aparat. Cu ea...e cu totul alta poveste...:)


Fostii iubiti
Te-astept, de-a venit toamna!




Apocalyptica




A la Romania

Ceva poze mai vechi


Cadere in sunet




























Dupa plecare



























Protest de toamna



























Protector

Saturday, March 14, 2009

Here they come to save the daaaay

Ah, dar cum vor veni ei, Gogol Bordello, din nou! Asa, drept cadou de ziua mea, pe 17 iunie, la Arenele Romane :D

Aici, cateva poze si un fel de cronica despre primul lor concert in Romanica. Una din cele mai demente cantari si cele mai tari 3 concerte la care am fost, alaturi de Apocalyptica si Kultur Shock :)

Gogol Bordello - "Mishto" live la Bucuresti, 2007

Friday, March 13, 2009

Poza cu zimti

Cred ca n-am mai vazut asta de cand eram mica si ai mei ma trezeau pentru gradinita cu noaptea-n cap. Dupa aia ieseam din casa si mergeam - cand rasarea soarele si scoteam aburi de frig - pe langa tata, care era undeva foarte sus si mereu mergea prea repede, in timp ce eu ajungeam la acelasi nivel cu geanta lui de piele cu manere moi, care ajunsesera sa se crape de la atata folosit.

Da, de atunci nu am mai vazut o toneta plina de ziare la 6 dimineata si pe un nene care sa scoata niste monede, dupa care sa plece de acolo cu un ziar nou, cand inca e aproape intuneric si toneta sta in drum ca o coliba luminata.

Va rugam - prezentati aura la intrare

Din regulile pentru vizitatori postate pe site-ul Turnului Eiffel:

"Article 12:
The holder of a ticket may not make a claim or demand compensation in the case of an event of force majeure or act of God, which lies beyond the control of the operating company and which may disrupt normal operation of the monument."

Deci daca tu ti-ai cumparat bilet, dar imediat dupa ce l-ai luat te-a apucat un acces subit de misticism, aure de foc si levitatie multumita carora reusesti sa plutesti pana in varful turnului fara sa mai fi taxat biletul...daca ti se intampla asta, zic, nu ai voie sa mergi la casa de bilete, ca sa ti se dea banii inapoi? Nasol...

Wednesday, March 11, 2009

P.S.

Feriti copiii si femeile insarcinate de "And Bjork, of course". Aici - o cronica de-a lui Veve, pe care cale o felicit pentru diplomatie :)

Tuesday, March 10, 2009

(One World) Romania, gandeste cu capul tau









Nu prea stiu cum sa abordez urmatorul subiect. De fapt, zilele astea nu prea stiu cum sa abordez in general, asa ca o sa ma rezum la a anunta un eveniment care presimt ca n-o sa se lase doar cu niste simple vizionari.

E vorba de festivalul de film documentar pe drepturile omului "One World Romania". Va avea loc intre 18 si 23 martie si este la a doua editie. Este organizat de Centrul Ceh, care a reusit, intr-un an de zile, sa stranga in fiecare luni seara un public fan al documentarelor. Nu pot spune ca toate au fost niste opere de arta, dar majoritatea evenimentelor descrise in aceste documentare reusesc sa-ti lase o urma inauntru, chiar daca realizarea lasa uneori de dorit.

Centrul Ceh a avut multe idei bune pana acum: pe langa serile de documentare, a gazduit multe intalniri si discutii pe teme de ecologie si pe teme culturale.

Ideea cea mai buna, vizavi de acest festival, mi se pare insa ca o parte dintre documentare nu vor fi difuzate in cinema, ci in penitenciarele Jilava si Rahova. Adica poti simti pe pielea ta cum e sa ai apa, mancarea, spatiul si libertatea restrictionate dupa bunul plac al militistului care vegheaza. Ce loc mai bun sa vezi si, de fapt, sa traiesti un film despre drepturile omului?

Din cate stiu, este prima initiativa de acest gen si mi se pare o idee jos-palaria. Pana acum, documentarele despre incalcarea drepturilor omului se difuzau pe terase, la bere, sau prin cinemateci, si nu in locurile din care chiar pleaca aceste violari. Nu cred ca a fost usor pentru organizatori sa obtina aprobarile acestor evenimente, mai ales ca filmele nu ruleaza doar pentru detinuti, ci pentru publicul larg (cu o inscriere in prealabil).

Poate ne vedem acolo. In ziua deschiderii festivalului vor fi si doua concerte - de jazz (Vlaicu Golcea si Marta Hristea) si rock (Luna Amara). Abonamentul pentru toata durata festivalului costa 30 lei, despre pretul biletelor nu sunt inca informatii. Programul si alte detalii despre festival se gasesc aici.

Wednesday, March 4, 2009

Deseurile din primaria sectorului 4

Cel mai misto lucru la Romanica e ca nu te plictisesti niciodata. Nici n-ai avea cum, fiind nevoit sa rezolvi in fiecare zi probleme care nu tin de tine, ci de bunul-simt al fiecaruia de a-si face treaba cum trebuie.

Am si eu un fix: mi-ar placea sa traiesc intr-o Capitala cica europeana si curata. Organizata. Frumoasa. Vie si relaxata. Colorata si accesibila. Dar in primul rand curata. Din cauza asta mi se pare tamp si SF faptul ca, odata mutat dintr-un sector in altul, trebuie sa-ti schimbi si stilul de viata pentru ca primaria vrea asa.

Fiecare sector al Bucurestiului are propria primarie dar, desi exista si o Primarie Generala, fiecare primarie de sector functioneaza dupa reguli doar de ea stiute. Nu exista niste reguli comune de administrare: sectorul 1 centreaza, sectorul 3 da cu capul, iar sectorul 4 se scarpina si trage o flegma atunci cand camera focalizeaza pe el. Haosul asta se aplica si cand vine vorba de administrarea colectarii selective a deseurilor.

Timp de aproape un an am locuit in sectorul 6, unde la fiecare colt de strada gasesti, ca intr-un oras civilizat, containere separate pentru hartie, PET-uri si sticla. Doar sa vrei sa reciclezi, ca stii unde trebuie sa te duci si nu ai de mers mai mult de 2-3 minute pana la clopotele cu pricina. Adica problema e doar sa vrei.

Recent m-am mutat in sectorul 4. E, aici cu vointa stam bine, dar putinta ne cam joaca feste. Piedone a rezolvat problemele stringente, precum plasarea dinozaurilor din gard viu si a palmierilor de la statia Brancoveanu si cu asta si-a luat de-o grija cu ecosistemul, ca s-a ocupat si de flora, si de fauna. Dar containerele pentru colectarea separata a deseurilor sunt un episod aparte, pe care-l difuzeaza rar si doar dupa ora 12 unui public cat mai restrans la numar. E vorba de fraierii care si-au dat seama ca nu e bine sa arunce tot gunoiul la un loc si care ar dori niste containere speciale, dupa cum am invatat la lectia de educatie civica: Galben pentru Plastic, Albastru pentru Hartie si Verde pentru Sticla.

Pentru asta, daca stai in sectorul 4, trebuie sa faci nitel pe Mos Craciun: iti inhami renii la bicicleta si pleci cu sacul de pet-uri si hartie in spate, ca sa-l duci pana la cel mai apropiat container. Asta inseamna cel putin 5 statii de autobuz (socotit de la mine - zona Brancoveanu, pana la cel mai apropiat centru). Este la fel de eficient ca si cum as arunca o cutie de bere de la mine de la geam, sperand sa dau cos in containerul pentru Sticla si Metal aflat la vreo 2 km distanta.

Pana sa aflu unde imi pot arunca gunoaiele, a trebuit sa fac slalom printre altele, respectiv cei de la Relatiile cu Publicul de la primaria sectorului 4. Oameni care, atunci cand i-am intrebat unde e cel mai apropiat centru pentru deseuri, au trecut prin diverse stadii:
  • initial nu au inteles intrebarea;
  • apoi au inteles-o si au inceput sa dea din colt in colt ("Nu stiu, ca nu ma ocup eu de asta");
  • s-au intrebat reciproc prin birou, tinandu-ma in telefon cateva minute pe banii mei, pana cand au spus ca nu stiu locatia niciunui centru pentru deseuri si se pregateau sa inchida.
  • Am zis: "Stati putin , sa va citesc de pe site-ul dvs, ca-l am deschis in fata: aveti centre de colectare in punctele x, y si z. Comunicatul este din ianuarie 2009 (din telefon: "Da, da, ala e!"), as vrea sa stiu daca de atunci ati mai amplasat si altele". Raspuns: "aaamm....stiti, nu prea stim, ca nu ne ocupam noi, dar haideti ca va sunam inapoi dupa ce aflam".
Ok. Astept o jumatate de ora, iar telefonul care suna vine si cu raspunsul salvator: "Buna ziua, doamna Alina (?!? :)) ), de la primaria sectorului 4 va sun. Am aflat unde e cel mai apropiat centru de dvs."
-"Da, va rog."
-"E o alee undeva langa bd. Brancoveanu".
- "Undeva, unde, mai exact?"
- "Pai intre bulevard si str. Imparatul Traian".
- "Ok, dar cum se cheama aleea, nu e mai simplu sa o gasesc asa?"
- "Nu stiu sa va zic, ca nu are un nume, e langa bulevard, din intersectie, in spatele cladirii aleia mari, inalte".
- "Ziceti de cladirea Administratiei Financiare?"
- "Da, aia, aia! O gasiti dumneavoastra, ca nu mai e alta in zona"...

..................................

Sunday, March 1, 2009

Cand apare femeia si strica tot. Iar.

Iar am avut un vis din ala care m-a lasat cu neuronii pe bigudiuri…


Experimentul 1: El si Ea nu se cunosc. Ea are doi copii si o casnicie care ii mananca orice urma de viata. El bea bere si se uita seara la meci. Sunt palizi si pe dinauntru, si pe-afara. Accepta sa intre in


Experimentul 2, care nu are niste autori declarati. El doar exista. Si are ca scop transformarea omului banal intr-o fiinta care poate simti si evolua oricat de mult se poate (aici cred ca intervin Florile lui Algernon J ). Ea isi lasa oalele si esarfa care ii tine parul sa nu pice in mancare, el vine in maiou si amandoi intra in sala cu lumina albastra in care se va desfasura experimentul. Dupa primele electrosocuri, pot comunica doar prin ganduri si pot respira sub apa. Inoata intr-o lumina albastra, ca niste delfini. Nu mai au nevoie de alimente, nici de Cola, nici de filme la mall. Se hranesc doar cu apa si inoata unul in jurul celuilalt.


Inca mai au instinct matern: ea isi aduce aminte de copiii lasati undeva, intr-o casa, iar el, pentru ca nu poate naste copii, isi aduce aminte de mama lui care ar mai putea duce specia mai departe. Instinctul de supravietuire e lasat in grija celorlalti, nu mai e activ in ei, dar sarcina asta este inca in mintea lor, chiar daca ei nu o mai pot indeplini prin forte proprii. Este ultima urma care ii mai leaga de corpul lor. In schimb, apa le propaga gandurile si ei se iubesc foarte mult, apa e plina de afectiune si blandete.


Cusca de sticla in care se invart nu ii lasa sa scape, sa avanseze. Ar putea dizolva geamurile care ii tin captivi tot cu puterea apei, dar aleg sa ramana in continuare acolo, stiind ca va urma stadiul final de evolutie,


Experimentul 3. Cei doi ajung in bezna din Univers, fara corp, spiritul lor fiind reprezentat de cate o simpla svastica (simbolul initial, inainte sa fie preluat de nazisti, este de noroc, de “a fi bine, stare buna”). Stau fata in fata, el – o zvastica alba, iar ea – o zvastica neagra, confundandu-se cu intunericul Universului. Un fel de yin si yang. Amandoi tremura precum coditele unor spermatozoizi, probabil din aceeasi dorinta de procreere, deci dainuire.


Dintr-o frica pur si simplu omeneasca, dintr-o dorinta primordiala de a supravietui, Ea, zvastica neagra, tradeaza si inghite zvastica alba, pe El. Se hraneste cu el. Totul devine bezna, iar Universul e linistit ca la inceput.

Leapsa de la Aristocle

Aristocle zice sa spun despre lucrurile care ma fac sa zambesc:

1. De departe, porcusorii de Guineea
2. Batranele cu palarie
3. Idem punctul 1 si 8 de la Aristocle, adaugand la punctul 8 si "Georgia" a lui Ray Charles
4. Dupa-amiaza in care m-am urcat pe bloc cu vecinul meu, stateam pe o tabla si el imi povestea cat de frica ii e de bac
5. Primul tort facut de mama cu figurine din albus batut de ou
6. Scrisorile pe care le schimbam cu frate-miu cand el a plecat la Bucuresti, la facultate
7. Dimineata in care m-am asezat cu doi prieteni in mijlocul unei stradute linistite, pe care nu treceau masini, ne-am intins pe asfalt si am asteptat sa rasara soarele
8. Batrana careia i-am luat o gogoasa si care a tinut neaparat sa imi dea in schimb o narcisa
9. Mama, cand rade la chestii de care eu ma prind abia mult mai tarziu ca sunt amuzante
10. Broscuta verde de 1 cm pe care am gasit-o in aeroportul din Amsterdam
11. Polar Express

Sa treaca leapsa mai departe la Mastic.