Pastrati Rosia verde!

Sustine Rosia Montana in UNESCO World Heritage

Wednesday, December 26, 2007

Cum ar fi fost fara Revolutie

Acum cateva zile revolutia a spart o sampanie de perete si si-a sarbatorit majoratul, desi nu stiu cator romani le-a mai stat capul la asta. Ciudat, dar mereu devenim mai preocupati de a face pregatirile pentru sarbatori, fara sa ne mai gandim cum de-am ajuns sa putem face toate aceste pregatiri. Nici macar cateva secunde libere pentru gandul asta printre atatea aluaturi, brazi de cumparat si hartie de ambalat cadouri.

Nu stiu cum arata Bucurestiul inainte de revolutie,dar imi imaginez un camp gri de betoane,cum era si orasul meu si cum erau toate. Iar acum, de multe ori cand ajung prin centru, ma uit la reclamele gigantice de pe Unirea, la toate bancile deschise, vitrinele iluminate, afisele care anunta concerte si diverse spectacole. E ca o haina de blana pe care si-o afiseaza democratia si cu care isi inveleste protector copilul care-i suge de la san si care creste de la an la an: mai multe masini, parcari noi, cate 5 mall-uri deschise pe an, extinderea orasului.

Nu am prins multi ani de comunism...si totusi suficienti cat sa-mi lase cateva amintiri si ca sa pot faca cateva comparatii.

In fiecare an ma gandesc cum ar fi fost anul acela si Craciunul, daca revolutia nu ar fi avut loc. Sunt cateva lucruri mici, fara valoare de adevar general, care m-au impresionat destul de mult:

-daca am fi fost inca sub comunism, mama mea nu ar fi putut sa-mi faca nimic dulce. Zaharina de pe vremea comunismului era un comprimat amar care nu putea fi folosit in mancare, ci doar pentru bauturi.

-Acum cateva zile, am dormit intr-o casa friguroasa, apoi am mers cu masina vreo doua ore, fara incalzire, dupa care am mers prin oras alte cateva ore, tot prin frig. La sfarsitul zilei, eram vlaguita de lipsa de caldura si m-am gandit ce noroc am ca o sa ajung imediat la mine acasa, langa calorifer. Apoi, mi-a dat prin minte: "acum 20 de ani, nu as fi avut in ce casa sa merg ca sa ma incalzesc. Peste tot era la fel de frig. Absolut tot timpul."

-Consumatorii de droguri (ipotetici) ar fi avut o problema cu lipsa seringilor de plastic. Pe atunci se gaseau doar seringi din sticla, grele de vreo 50 de grame, care se fierbeau in cutii de metal, invelite in tifon. De fiecare data, operatiunea dura vreo 20 de minute si trebuia repetata mereu. Imediat dupa revolutie, asistentele faceau trafic cu seringile din plastic sau le foloseau de mai multe ori pe pacienti diferiti. Se gaseau greu si erau privite ca un miracol al capitalismului.

-Libera circulatie la icoane si biserici a fost o binecuvantare dupa revolutie. In acest fel, persoanelor care considera ca a fi cerute in casatorie reprezinta un miracol (din moment ce dau acatiste la icoanele facatoare de minuni pentru a se marita) li s-a mai acordat o sansa. De asemenea, dreptul la libera exprimare venit dupa '89 le-a permis ca, la iesirea din biserica, sa poata emite teorii critice despre relatiile interumane, fara a mai fi supuse niciunei cenzuri. Decat poate a celei interioare. Deci, dupa cum ziceam, fara a mai fi supuse niciunei cenzuri.

-Andries n-ar mai fi putut canta/face misto de Voiculescu, "Felix motanul", si nici de Andreea Marin si Stefan Banica, din simplul motiv ca fara revolutie n-ar mai fi existat concurenta politica si nici alternativa pentru entertainment.

-N-as fi aflat ca nu doar sosetele murdare pot mirosi a sosete murdare. Pentru asta, vreau sa-i multumesc lui Mc Donald's.

-N-as mai fi putut scrie toate astea, una la mana pentru ca nu ar fi fost calculatoare, iar pe abacuri nu se poate posta pe net si a doua, fiindca a doua zi mi-ar fi fost racoare si, dupa cum am zis mai sus, nu-mi place frigul :) Iar gratiile imi plac doar la geamul meu de la parter :)

Sunday, December 9, 2007

Reminder

Am spus ca sufletul nu e mai mult decat trupul,

si-am spus ca trupul nu-i mai mult decat sufletul, si nimic, nici chiar

Dumnezeu, nu-i mai mare decat vreunul din noi,

si oricine face doua sute de pasi fara dragoste se imbraca in lintoliu

de moarte,

si eu sau voi, cu buzunarele goale, putem cumpara ce-i mai scump

pe pamant,

si sa privesti ori s-arati o pastaie de mazare doldora de boabe e mai

presus decat orisice stiinta din veac,

si nu-i meserie sau slujba in care un tanar vrednic sa nu poata

ajunge erou,

si nu-i lucru firav sa n-ajunga a intoarce si lumea pe dos.

Si mai spun oricarui barbat si oricarei femei: Sa va ramana sufletul

netulburat dinaintea unui milion de universuri!

A brave new world

Stiu ca acum tremur. Ca pentru un an jumate am avut aproape aceiasi oameni langa mine. Ca in acest an jumate, azi a fost prima seara in care am simtit ca nu vreau sa plec acasa. Azi am stat in incinta infecta care m-a costat milioane de neuroni si cateva zeci de tigari pentru a calma niste nervi de nefumatoare. Aici am cunoscut cativa oameni, fiecare cu dilemele lor, cu complexele lor si frumusetile lor si m-au invatat multe lucruri si in acelasi timp m-au facut sa ma feresc de multe lucruri. In “incinta” asta infecta m-am maturizat, mi-am dat seama ca toate vorbele nu inseamna nimic comparabil cu o fapta.

In seara asta, dupa toate prefacatoriile si micile mizerii facute doar pentru ca se putea, mi-a parut rau pentru unii oameni pe care ii las in urma.

A fost prima oara cand mi-am dorit ca seara sa dureze cat mai mult.

Cu berea la cutie, cu coniac, cu tigari, cu prajituri, cu chitara si cu vorbe din inima sau nu.

Mi-a parut rau ca plec.

As fi vrut ca seara sa nu se mai termine. Dar doar seara asta.

Incepe un drum nou.

Absolut tot urmeaza sa se schimbe. Absolut tot urmeaza sa se sprijine doar pe picioarele mele. Atat. O sa fie greu. O sa fie lucruri pe care oameni care au dublul varstei mele nu se incumeta sa le faca. Pe toate acestea in acelasi timp. Nu e o bravada. E o constatare. Si e o teama. Vor fi picioarele mele suficient de puternice pentru a suporta schimbarea totala – a slujbei, a unei case noi - doar a mea, a omului care e langa mine, toate in acelasi timp? O sa fie anul care se va schimba o garantie ca schimbarea va fi in bine? Nu, asta chiar nu depinde de mine, schimbarea anului. Doar restul schimbarilor depind de mine. Imi doresc, pentru anul asta, doar sa am un Craciun linistit.

Imi doresc sa am puterea sa primesc toate aceste schimbari cu linistea si increderea necesara.

Nu e un mesaj catre tine. E un mesaj catre mine. Pentru a-l putea reciti si a-mi putea reaminti unele lucruri atunci cand credinta imi joaca feste.

Nu te obosi cu critici.

Porcelain



Mai ai ceva de pierdut atunci cand arunci ultima piesa ramasa, cea mai fragila, din mana in mana, ca la un joc de-a "Magarusul"? Toate amprentele straine imprimate invizibil pe fata portelanului, asa de ne-ale-tale, nu mai au nicio importanta. Nici moleculele de miros strain pe care le lasa in urma, imperceptibil, palmele altora. Nici macar mangaierile de o secunda, cat celalalt o prinde si o arunca mai departe. Niciuna din astea nu mai e a ta. Si oricum vartejul e amuzant. Pentru ca nu mai e al tau. Nici macar crapatura.

Darabana pe silent

Cand vrei sa iti faci singur dreptate, iti tai unghiile din carne. Atunci, unghiile nu mai au drept la replica.

Motaneste

Pe blogul lui Emil Brumaru (hobbitul.ro) se intampla tot felul de ghidusii si nastrusnicii, de parca ai sta intr-o casa de la tara si te-ai uita la femeile care trec cu cate un cos de mancare pe drum, muscand pofticios dintr-un mar. Sau dintr-o para. Sau dintr-un san, ca e tot aia. Ganduri de motan si de piersici coapte :)
Ce-i mai frumos e ca oamenii rezoneaza si dau inapoi cam acelasi suc de piersica coapta :) Si ies niste jocuri si niste experimente foarte faine. Unul dintre ele e mai jos, Brumaru a dat tonul cu "Duminica e-o canibala/Ce umbla doar in pielea goala":) Ce-a urmat e joaca dintre el, "om serios", la 70 de ani si un tip de 27 de ani care si-au incarligat imaginatia si au reusit sa se completeze curgator, natural. Cam ca sucul de piersica :)


Duminica e-o canibală
Ce umblă doar în pielea goală…

Si-şi leapădă în ceşti de ceai
perversul suflet, ca pe-un pai,
cu care-ţi bei, nestins, amaru’
pe blogul lui Emil Brumaru

şi îşi întinde ca pe-un chin
pe canapelele de in
trupul cu sfârcuri de cicoare,
într-o prea dulce desfrânare

şi, prăbuşită-n umbra ta,
ca-n mari plantaţii de cafea
cuprinse de-un delir virgin,
şi-atinge tandru smocul fin

de păr, ce stă ca o perdea
peste petalele de nea.
şi scoate-un scâncet ca un fulg,
înnebunind străvechiul burg

mult prea cinstiţii precupeţi
se dau cu capul de pereţi,
iar muşteriii de mărar
visează gustul dulce-amar
de fragede petale vii,
la cuvioase liturghii.

Iar popii somnoroşi şi goi
îi tămâiază sânii moi
cu râvnă, coborându-şi lin
ochii la smocul de păr fin,

bolborosind că nu o vor
niciun minut în patul lor,
că pofta cărnii e în van.
ea le zâmbeşte diafan

şi îşi ridică spre tavan
picioarele prelungi, fierbinţi,
scrîşnind a dragoste din dinţi
în timp ce dînşii, rînd pe rînd,

deasupra ei îngenunchind
îi muşcă trupul ca tămâia,
şi-i gustă, pofticios, scrumbia
ascunsă de un beduin

in mijlocul smocului ei fin
si, tremurând ca scoşi din minţi,
îi ling altarele fierbinţi,
sorbindu-i din licori năuci,
împărtăşindu-se din buci

in timp ce ea fumează lent,
tulburător şi inocent,
trabucele cu cocaină,
să-i fie viaţa superlină

şi ei, întărâtaţi duios
de fumul inocent şi gros,
îi iau, înfometaţi, în palmă
cicoarea sfârcurilor. calmă,

ea se întinde-n aşternuturi
 precum un roi absent de fluturi,
pierdută-n pofta lor virilă
 cu ochi de vampă şi copilă

iar popii-o binecuvântează
o noapte şi o după-amiază,
în care ziduri reci se rup
şi ei devin un singur trup.

In final, ea-si taie venele cu un brici. Sa zic asta? Ok, n-o zic:)

Saturday, December 8, 2007

Vorbim acelasi limbaj. HTML.

Care-i diferenta intre cei care au mai apucat cat de cat sa se joace si pe pamant, nu doar pe ciment, si cei care s-au nascut dupa revolutie? Pai raspunsu-i simplu si de fapt sta doar intr-un cuvant. Daca noi scrijeleam in praful de pe parbriz repede, cu degetul, "SPALA-MA", si astazi lucrurile stau la fel in parcarea de la blocul meu, cu o mica diferenta: "SPALA-MA LOL". Asa ca putem sa dormim linistiti, baza-i aceeasi, doar www-ul difera.

Sunday, December 2, 2007

Cand stai

Mi-ar placea un greiere verde ca o constiinta.

Fara inelul meu in forma de fluture mi-ar fi fost mult mai greu. De multe ori m-am gandit ca, atunci cand piatra o sa i se sparga, cu siguranta o sa mi se intample ceva rau. Am si visat asta.

Cand eram mica, desenam cu creta colorata, pe peretele din baie, schite de anatomie, asa cum credeam eu ca arata. Cel mai interesante mi se pareau “celulele creierine”, asa ca o chemam si pe mama sa-i explic. Mama se supara si-mi dadea un burete umed.

Pentru fiintele foarte mici, santurile din palma sunt numai bune de adapostit atunci cand beau mai mult?

Cand pocnesti din degete, aerul se sparge si se impinge mai incolo, ca in autobuzul 336, intr-o dimineata geroasa. Imediat, fluturelui de la Ecuador i se face curent. El stie ceva si da mai departe. Pana acum, trei fluturi au venit si s-au asezat pe mine. Unul, la pescuit, mic si albastru, pe degetul aratator. Celalalt, in gradina botanica, pe mana, mare si colorat. Al treilea, pe inima, cand am plecat de langa ele, o colega zicea despre Nichita Stanescu ca, atunci cand era mic, era ca o fetita. Apoi a ras mov, ca bluza pe care o purta.

Foarte demult am visat o lumina aurie, abia o mai tin minte, pica incet, ca un praf.