Pastrati Rosia verde!

Sustine Rosia Montana in UNESCO World Heritage

Wednesday, August 29, 2007

Wednesday, August 15, 2007

(ni)no 961, (ni)no cry


SALVÁRE, salvări, s.f. 1. Acţiunea de a (se) salva; (concr.) obiect, fiinţă, circumstanţă salvatoare. 2. Serviciu medical destinat să dea primul ajutor accidentaţilor sau bolnavilor care au nevoie de o intervenţie medicală urgentă. ♦ Vehicul special amenajat care transportă accidentaţi sau grav bolnavi la o instituţie spitalicească de urgenţă; ambulanţă.

In momentul in care scriu, imi sprijin capul de umarul prietenesc al peretelui. Mana lui rece tinuta la fruntea mea face in momentul asta mult mai mult decat serviciul de ambulanta 961. De fapt, daca acum m-as duce pe strada, cerand un sfat si doamna de la chiosc mi-ar zice sa iau o aspirina, chiar si asta ar fi mai mult decat implicarea celor de la 961. Dar sa fiu mai explicita.
Fiindu-mi rau de cateva zile, aseara sun la Salvare, zicandu-mi ca ei trebuie sa stie despre ce e vorba si ce ar trebui sa fac. Pun mana pe telefon si formez cu speranta-n suflet si simtiri. Pe masura ce telefonul taraie, dar nimeni nu catadicseste sa si raspunda, entuziasmul meu pleaca spre locuri mai bune. Mai astept putin, poate doamna era la tigara, oameni suntem, nu-i asa? Telefonul suna in continuare, loial. Dupa circa doua minute, raspunde o doamna plictisita. Incep sa-i explic despre ce e vorba. Ma intrerupe la jumatatea frazei: "Deci doriti un sfat medical?" Nu, doamna, am sunat sa vad ce mai faceti... "Stati putin, sa va transfer la serviciul de ambulante". Stau, ca doar ce sa fac, sa le platesc asigurari degeaba? Mai suna nitel, imi raspunde o alta doamna, la fel de implicata. Incep iar povestea si am un deja-vu: "Dumneavoastra doriti un sfat medical?" Incep sa ma simt ca in "Moartea domnului Lazarescu". "Da! Vreau un sfat medical". "Stati putin, sa caut medicul". Mai stau, deja ma asezasem comod pe marginea cazii. Dupa inca un minut, doamna ma anunta ca medicul nu este acolo, a avut multe solicitari si e plecat. "Si eu ce fac?", o intreb. "Pai sunati si dumneavoastra maine". Pai chiar asa, de ce nu? Ne numim noi "Salvare", dar nu credeti si dumneavoastra ce scrie pe toate gardurile sau masinile, ca si noua ne mai scriu unii din cand in cand pe dubite "SPALAMA", dar daca ne-am lua dupa toti golanii.....

Thursday, August 9, 2007

Ce-i inauntrul Pasarii Colibri

Mi-a dat Irina doua albume de la Pasarea Colibri si dupa cateva melodii imi venea sa imi iau rucsacul si s-o tai spre liceu, ca se sună :) Mi-au venit foarte proaspat in cap blugii rupti de la natura si tricoul cu Metallica decolorat de atata purtat, de care eram cea mai mandra, credeam in textilele alea cu tot sufletul, vorbeau de la sine si erau ale mele si trecuseram prin multe impreuna :) multe beri, multe festivaluri, praf si fum de tigara, statusem cu blugii aia pe multe bucati de pamant ascultand muzica si in tricoul ala transpirasem de cateva zeci de ori la concerte si recunosc, le tin si acum in dulap, aici, la bucuresti si nici nu o sa le arunc, oricat de patetic ar suna.
Si ascultand "Vara la tara" mi-am adus aminte de faze din liceu, cand mergeam in bodega de langa sa bem o bere la 8 dimineata, ca aveam chimie prima ora, iar profa era permanentata si avea o insigna cu steagul romaniei, pe care si-o punea mereu in piept de 1 decembrie, drept urmare era o incercare prea grea s-o vedem asa de dimineata; sau cand imi pica capul pe banca, cu zgomot, atunci cand vreo colega scotea o perla nasoala la romana, iar diriga se uita la mine si radea, dar nu ma certa, ca si ea, la 50 de ani, venea imbracata in salopeta de blugi pe care scria "Where's the party?", deci vorbeam aceeasi limba :)

Ziua lui Teo, in clasa a 11 a, cand mi-a zis ca se vine in fusta si dupa aia mi-a dat vodca si o pereche de role si asa am invatat despre gravitatie, discutiile cu ea despre eliade si certurile in scris, la spatele caietului, in ore; fumatul pe gard dimineata, buretele albicios care te umplea de creta daca-l scapai pe jos, ca sa mai treaca timpul si sa-si dea seama proful ca nu stii nimic, drept urmare sa te lase sa te duci la loc; nesimtirea cu care il tratam pe proful de mate, cand el, de fapt, avea un nemasurat simt al decentei si ne trecea ca pe niste carpe filoloage ce ne aflam vizavi de stiintele exacte; si obsesia pe care am avut fata de walt whitman, vreo doi ani, de visam numai palarii si egalitate intre oameni :)




Si-n general, era bine: credeam cam tot ce era in jur. Ii credeam pe betivii pana in 30 de ani (dupa varsta aia, nu-mi mai inspirau incredere :) ), vorbeam cu toti vanzatorii de la anticariat si de la cd-uri, de imi dadeau dupa aia carti pe gratis si evident ca ma bucuram, ca pana acum nu foarte multi oameni mi-au dat chestii pe gratis, tin minte ca o vanzatoare mi-a mai dat odata un suc gratis, din ala verde, de la dozator, dar o fi fost din cauza ca eram vecine de bloc si oricum ii cumparam cate un suc din ala penal in fiecare zi...

Phoenix inca mai facea un pic de muzica, puteai sa castigi admiratia celor de varsta ta doar purtand bocanci vara, castigam cu frate-miu vreo 5 concursuri pe saptamana la pro fm, ridicam toate premiile la sfarsitul saptamanii, iar vineri seara ne tranteam in pat, la "Dosarele X", ne imbuibam cu sucurile si ciocolatele castigate si faceam glume la care radeam numai noi, ca inginerii :)



E, si dupa aia am intrat la faculte.

Wednesday, August 1, 2007

Amber is the colour of your energy


Cana de cafea, o camera intunecata in care nu vorbeste nimeni si John Lee Hooker numai bun cu ploaia de afara...