Pastrati Rosia verde!

Sustine Rosia Montana in UNESCO World Heritage

Wednesday, December 23, 2009

Monday, December 21, 2009

Iar a-nnebunit lupul de Sarbatori

Nimanui nu-i mai convine nimic in ultima vreme. In ultimele saptamani, de cate ori fac greseala sa intreb oamenii ce mai fac, ma pomenesc cu un potop de vaicareli - e innorat afara, nu am bani, nu ai ajuns la mine cand ai zis, iar a iesit Basescu, ceaiul e prea fierbinte, ah, nu mi se asorteaza cerceii cu oja, n-am chef de nimic etc etc.

Inteleg ca anul asta a fost greu pentru toata lumea si multi dintre noi suntem obositi fiindca muncim mai mult, pe bani mai putini, iar asta e intr-adevar stresant. Dar, fratilor, daca traiam in Kenia si munceam 10 ore pe zi in soare, ca sa putem hrani cat de cat cei patru copii si singura gaina din batatura, atunci cum mai era? Sau era mai bine daca ne rupeam picioarele pe gheata si stateam de Craciun in spital, comparativ cu nasul infundat de care ne plangem din 5 in 5 minute?

In ultima vreme simt multa oboseala si frustrari ingramadite in oameni. Am ajuns sa fiu hartuita de cunoscuti cu care inainte ieseam la bere si faceam schimb de cd-uri cu Metallica, cunoscuti care acum imi sar la jugulara, cu ochii iesiti din cap, intrebandu-ma cu cine am votat - Basescu sau Geoana? "AAA!! Cu ala!! Iesi afara!" (nu, din pacate nu e o gluma). Prieteni vechi care acum ma fac "trista" pentru ca "Avatar" nu mi s-a parut o capodopera. Alti prieteni vechi care vor sa primeasca doar cadoul lor, nu sa il ia la ei si pentru alti prieteni care nu sunt de fata si sa il dea mai tarziu, pentru ca "de ce sa-l car eu?". In momentul asta, da, uite ca unii au dreptate, sunt "trista", dar din cu totul alte motive.

Cam care sunt prioritatile? A fost un an greu, inca ma gandesc la 2009 si nu stiu ce sa aleg din el. S-au intamplat multe si nu toate au fost cele mai bune lucruri. Dar: am cativa oameni despre care stiu ca m-ar ajuta la orice ora; am intalnit alti oameni noi, misto, pe care inca ii descopar; am un nepotel care se ingrasa pe zi ce trece si care chitaie :); inca putin si termin tratamentul pentru ochi; am un alt bradut in ghiveci pe care, de data asta, o sa-l plantez cand trebuie.

Pentru mine, astea-s niste chestii importante. Imi pare rau ca nu pun accent pe politica, echipe de fotbal, filme la moda sau nesimtirea din jur, atat cat ar trebui. Doar ca prefer sa-mi cheltuiesc energia cu altceva. Uite, de exemplu, am gasit un colind misto de la Manowar.

Thursday, December 10, 2009

Mos Craciun a venit mai devreme

Ok. Sa nu ma mai batai ca un hamster high on crack. Sa respir adanc si incet. Inhaaaaale.... Exhaaaaale.... Vizualizez iarba cum creste... Numar oite in gand....

Ok.... totul e bine acum... ce voiam sa va zic...

OAMENILOR, TOCMAI AM AFLAT CA LA VARA VIN RAMMSTEIN!!! SI AC DC!!!

Si pe langa ei, Metallica si Slayer, de care aflasem de ieri, iar acum mi se zice de prin mai multe parti ca Rammstein si AC DC sunt in tratative. Astept confirmarea oficiala. Ceea ce nu ma impiedica, totusi, sa behai prin casa de fericire! :)

Dap... e clar, Mos Craciun are geaca de piele anul asta :)

Leitar update: confirmare pe rammstein.ro

Saturday, December 5, 2009

Oda la Altar

Am mai zis de Altar? Am mai zis... dar oricum, de obicei rad de mai multe ori la aceeasi gluma, deci banuiesc ca pot sa ma repet si cu Altar.

Aseara am fost la ei la concert, in Suburbia. Si-au lansat EP cu doua melodii - "Under Control" si "Make yourself heard". Stiti cum e la petrecerile alea de familie, in care vin cativa prieteni, beau o bere, mananca o floricica si pleaca acasa? Cam asa a fost si aseara, cu cateva mici diferente: astia cativa prieteni stiau versurile pe de rost, faceau crowd-surfing (dar mai scurt asa, ca se termina repede crowd-ul :) ), pogo, sareau de duduia podeaua aia din lemn si se mai suiau din cand in cand pe scena, sa cante si ei trei secunde la microfon :). Excelent a fost (si mereu am zis ca-s printre putinele trupe care suna mult mai bine live decat in studio). Imi place de Altar ca au concerte rare, dar bune. Canta la fel si pentru o suta de oameni, cum au fost aseara, si pentru cateva mii, cum au venit la Fan Fest, acum vreo 3 ani. Andy Ghost, solistul, e un omulet cam la 1,50 m, care, la prima ascultare, grohaie niste chestii intr-o muzica asurzitoare. Dar daca asculti mai atent, iti dai seama ca zice despre niste lucruri chiar interesante: respect de sine, respect fata de ceilalti, implicare sociala, minte vie. Si la fiecare concert vorbeste cu toata lumea, glumeste si transmite multa energie misto si mult bun-simt.





In trupa mai e un tip de vreo doi metri, basistul Teo Peter Jr. E baiatul lui Teo Peter, de la Compact, cel care a murit in accidentul de masina provocat de un militar american. Peste o saptamana se implinesc 5 ani de la accident, asa ca, imediat dupa incheierea concertului, cei din Suburbia au bagat o melodie de la Compact, in memoria lui Teo Peter. Fara cuvinte de prisos. Si ma uitam la Teo Peter Jr, care tocmai se daduse jos de pe scena si era un "mic gigant" cu gura pana la urechi, pentru ca fusesera primiti foarte bine de public si toti erau incantati de cum iesise concertul. Si in timp ce taica-su se auzea cantand "In seara asta mare/Cu totii vom cantaaaa", Peter Jr radea tot timpul si se imbratisa cu toti astia din formatie si cu cei care veneau sa-i felicite. Era exact atmosfera aia despre care canta taica-su. Si tocmai de-asta imi plac asa de mult Altar, fiindca par toti niste dezaxati si "ruacheri satanisti la drum de seara", cand de fapt sunt niste oameni foarte misto, cu foarte mult bun-simt si cu mult simt al umorului.





Si-am plecat de acolo transpirata si ragusita, ma dureau picioarele de cat sarisem si ceafa, de cat dadusem din cap. Si ultima asta imagine, cu Teo Peter Jr imbratisandu-i pe oamenii aia, in timp ce taica-su se auzea cu un "Cantec pentru prieteni", ma facea sa ma simt tembel de bine. Ca si cum tot cadoul asta nu fusese de ajuns, ajungand inapoi pe Lipscani, am vazut un homeless stand langa un club din care se auzea o melodie de-a Paulei Abdul, una veche, de cand eram noi mici. Si era asa-de-fericit, ca dansa in strada si radea si se uita in sus, catre geamul deschis de unde se auzea melodia. Dansa singur, pe strada aia pietruita, printre oamenii care mai treceau pe acolo si radea. Da, ma. Cam asta voiam sa zic.

Friday, December 4, 2009

Miaunel si Balanel / Se cearta pe Scaunel

Cam ce personaje de desene animate ar putea sa fie candidatii nostri la presedintie? Lolek si Bolek? Two stupid dogs? Power puff girls? Il vedeti pe Geoana un fel de Captain Planet cu "our powers combined" ale lui Vantu si Iliescu? Si daca da, atunci Base cine ar fi?

Wednesday, December 2, 2009