Pastrati Rosia verde!

Sustine Rosia Montana in UNESCO World Heritage

Saturday, April 25, 2009

Si acum, toti, in cor: Multuuumiiim, Vodafone!

Acum fix 4 minute a fost un cutremur care s-a simtit ceva mai mult decat o gadilatura, adica na, ne-am distrat, a meritat efortul. Cutremurul a durat vreo 10 secunde, sa zic. Dupa ce s-a terminat, excitata de adrenalina, dau sa imi sun consortul, sa-i zic ce misto a fost, ca uite, in sfarsit, asa mai uitam si noi, oamenii, de muncile disperante si ne aducem aminte ca putem sa murim in orice moment si ca n-am facut nimic interesant pana acum.

Bun, si dau sa-l sun. Amandoi in retea Vodafone. Ghinion 1: eroare de conexiune. Ghinion 2: retea ocupata. Ghinion 3: se inchidea direct, nici nu mi se mai forma numarul. Dupa cateva minute, deja uitasem de ce voiam sa sun initial si ma distram tot insistand sa sun si intrebandu-ma cat pot ei s-o mai tina asa.

Din care deduc ca, probabil, toti au pus mana pe telefon in secunda in care a inceput cutremurul si si-au sunat rudele ca sa-si ia adio. Eu am fost mai fraiera si m-am trezit abia dupa 10 secunde, cand s-a terminat cutremurul, deci n-am mai prins loc. Asta ar fi o varianta.

Varianta a doua ar fi ca Vodafone e varza si ca fazele de pana acum in care mi se intrerupeau convorbirile, ma auzeam cu ecou sau auzeam in telefon niste zgomote ciudate, ca de drujba in functiune, nu veneau de la prietenii mei imaginari. Si nu erau nici coincidente. Ele pur si simplu ziceau, toate, acelasi lucru: ca la conducerea Vodafone everyday is a holiday si ca pentru ea conteaza putin spre deloc cat de multumiti sunt clientii de serviciile Vodafone.

Cum ar veni, cand chiar ai nevoie sa suni pentru o urgenta, mai bine iti iei un porumbel voiajor si stii ca ai rezolvat problema. Pentru ca ma gandesc asa, ca chestie: daca ar fi fost un cutremur chiar puternic, din ala cu geamuri sparte si tot tacamul...si daca un geam din ala imi pica mie pe picior si-mi nimerea, sa zicem, o vena esentiala... eu ce faceam, ma intindeam confortabil, imi luam niste integrame si asteptam sa isi revina Vodafone cu reteaua ca sa pot suna la Salvare sau la familie? Ca uite, de-asta zic, adica nu dau cu parul, dar propun: n-ar fi mai cinstit ca, dupa faza asta, sa dea Vodafone cado, la fiecare abonament incheiat, si o asigurare de viata?

(PS: intre terminarea cutremurului si terminarea post-ului astuia au trecut 25 de minute. Nici acum nu s-a eliberat reteaua. Si uite cum "Hai liberare!" capata noi si noi sensuri :) )

(PPS: la momentul la care am scris post-ul, nu aflasem ca de fapt toate retelele au cazut, ba chiar si cea fixa de la RDS, din cate am inteles. Asta nu poate decat ori sa anuleze tot post-ul asta, ori sa-i inmulteasca mesajul cu 3 sau cate retele de telefonie mobila or fi :) )

Sunday, April 12, 2009

Easy like a sunday morning

- sculat la 10 cu ochii carpiti

- iesit, o ora mai tarziu, cu Bubu, sora lu Vio, la ness frape, terasa cu soare, chelner burtos si interviu despre voluntariat pentru licenta. Intre timp, sunat mama, care ne-a stampilat scurt cu un "Ati iesit si voi la soare, ca gazele". Corect :)

- Dupa despartirea de Bubu, urcat in metrou si asezat langa o Doamna cu Catel. Doamna era studenta, catelul - maidanez. Discutat cu doamna si catelul, in paralel, timp de 4 statii. Aflat ca doamna a luat catelul de pe strada, unde statea avariat din motiv de bataie primita de la niste copii (carora le urez un sincer "La Multi Ani" in scoala de corectie). Felicitat Doamna.

- Doamna dat jos, eu continuat calatoria si ras singura cu "Ghidul lenesului" in poala. Adjudecat ca si carte de capatai.

- Terminat calatoria, dat jos la Victoriei, mers pana la Muzeul Taranului. Stat la coada, platit bilet, intrat la Targul de Florii. Holbat ochii la movilele de oua incondeiate, cruciulite din lemn, pictate de mana, vorbit o jumatate de ora cu un nene care vindea oua. Nenea mi-a explicat cum se gauresc ouale si se golesc de continut, cum se prepara vopseaua, cum se scufunda oul in vopsea si apoi in ceara, cum se trag cu vopsea toate liniutele mici si migaloase de pe ou, ca sa iasa modelul din final. Nenea dat instrument ca sa trag si eu liniute drepte, sa vad cat de greu e sa nu-ti tremure mana. Luat instrumentul, tras doua linii strambe, zgariat oul. (Facut de) ras, cumparat un ou, plecat mai departe.

- Admirat un nene in port national, cu fiul lui. Cantau la niste instrumente facute dintr-o radacina de planta care semana cu o tartacuta, doar ca mai mare. Instrumentul semana cu un fel de cimpoi.

- Mers mai departe pe la standul de vinuri ecologice. Aflat ca vinul ecologic poate sa aiba o vechime de cel mult 2 ani, pentru ca nu contine sulf sau alte substante chimice care sa il faca sa reziste mai mult. Gandit dubios la compozitia vinurilor vechi de 15 ani. Plecat mai departe.

- Ajuns la standul cu clopotei din ceramica, mici de 1 cm si cu traistutele mici cat un pumn, facute special ca sa iti pui in ele oul de Pasti. Mirat la vederea unui ou de strut cu Iisus pe el. Trecut rapid, cu ochii stransi si cu degetele in urechi, pe langa masutele cu turta dulce.

- Ajuns in ultima zona din curtea muzeului, in perimetrul castigator, unde mirosea a peste fript (la care se dadea si mamaliguta) si unde oamenii stateau pe iarba din fata muzeului, mancand sau band un vin. Printre ei, copaci mari si infloriti alb. Ajuns in Raiul din Ghidul Lenesului.



PS: Aici e un filmulet facut cu telefonul. Are o calitate mai mult decat proasta, dar va puteti face cat de cat o idee.