Pastrati Rosia verde!

Sustine Rosia Montana in UNESCO World Heritage

Tuesday, July 27, 2010

Garana and all that jazz

Mda. Am revenit in Bucuresti, in mijlocul traficului de luni dimineata, dupa festivalul de jazz de la Garana. Dupa patru zile petrecute pe pajiste, la cort, ma simteam ca un alien printre blocurile si strazile pline. Cam asta e efectul pe care Garana ti-l produce pe dinauntru – e ca o pisica ce isi linge blana zburlita, iar in urma limbii aspre ramane croita o poteca neteda si ordonata.


Chestii palpabile

Ce gasesti acolo? Un sat linistit, cu “disco bar” si “magazin mixt Garana nr. 26”, cateva bodegi unde mananci bine, ferestre la care sunt scoase plapumi si perne la aerisit, cateva lacuri in apropiere si un sat parasit, la vreo 10 km de Garana. Nu am apucat sa-l vedem de data asta, poate la anul. Per ansamblu, zona e destul de asemanatoare cu Rosia Montana, doar ca e mai primitoare cu turistii (ai unde sa bei o cafea si de unde sa-ti cumperi o strachina).



Mancarea e misto si se gaseste peste tot – la preturi relativ decente. Fripturi (10-15 lei), mamaliga, sos de usturoi, ciorbe (8-10 lei), gulas (15 lei) si fasole cu ciolan la cazan (10 lei), gogosi, vin fiert (5 lei), palinca, bere si ceai cald (or fi 30 de grade in Bucuresti, dar in Garana, noaptea, termometrul arata in jur de 10 grade. Daca mai si ploua, ghinion). Se mananca la masa, in poala, pe iarba, pe butuci, pe tine :) Ok, mai putin “pe tine”, fiindca sunt cam putine toalete pentru miile de oameni, iar la robinete apa curge in reluare. Dar nimeni nu se crizeaza din cauza asta: paraul e in apropiere. Iar daca mai si ploua doua zile, cum s-a intamplat acum, aproape ca ai apa la buza cortului :)




Apropo de asta, nu va asezati cortul in vale si intindeti-i prelata cum trebuie, nu cum am facut noi, pentru ca dupa cateva ore de ploaie, aveam cortul inundat, cu toate hainele, sacii de dormit, cartile si izoprenele ude. Data viitoare o sa stim, dar acum am cam dat marunt din buze dupa o noapte de dormit cu genunchii la gura in masina, singurul loc uscat. Partea buna la toata umezeala asta a fost ca ne-am mai spalat cat de cat :) Deci principalul dezavantaj al campatului in Garana e absenta dusurilor. Iar patru zile de folosit servetele umede pot deveni o provocare (mai ales pentru cei din jur :D ). Asa ca, daca te deranjeaza lucrurile de genul asta, o rezervare la una dintre pensiuni rezolva problema. Doar ca trebuie facuta cam cu 3-4 luni inainte, deci de prin martie-aprilie, ca sa gasesti locuri pentru perioada festivalului.




Si lucrari nevazute

Gata cu treburile administrative. O sa trec la chestiile pentru care chiar merita sa mergi de mai multe ori la Garana. Locul special al festivalului e Poiana Lupului, un scuar plin cu butuci pe post de bancute, in fata carora e o scena micuta pentru trupe mari de jazz. Aici sunt concerte in fiecare seara, pe care le asculti cuminte de pe un trunchi de lemn, in timp ce, de la dughenele din jur, vine miros de gulas la cazan si de vin fiert. E o mare chestie sa asculti saxofonul si pianul in timp ce stai cu sosonii afundati in pamant si cu o strachina de gulas in brate, privind tamp la luna rotunda si portocalie care incepe sa se inalte treptat, ca si combinatiile divine de sunete.


Si oamenii care vin acolo sunt o mare chestie. Atatia oameni relaxati pe metru patrat, care joaca sah discret, asculta muzica cu ochii inchisi, au haine colorate si isi arunca gunoaiele la cos n-am mai vazut de mult. Oameni care stau noaptea tarziu, in ploaie, cu glugile pe cap, pironiti in fata scenei dinspre care vin sunete aurii.


Vorbind de asta, in urma concertelor am ramas cu o cicatrice: trupa Dan Berglund’s Tonbruket. Sunt niste suedezi fenomenali, o adevarata “fabrica de sunete”, cum li se traduce numele. As zice ca ei sunt cei care au facut festivalul cu forta lor, cu combinatia lor de rock si jazz, cu bateristul Andreas Werliin care pare facut doar din ritmuri si nervi, cu ruperile de ritm, cu pasajele de muzica diafana intrerupte de portiuni furioase de chitara si tobe. Au fost experienta festivalului si de fapt motivul pentru care o sa merg si la anul la Garana. Nu stiu, cred ca gasesti destul de rar o muzica care sa fie exact-exact cum esti tu, sa vorbeasca pentru tine de parca ati fi gemeni. Suedezii astia au tot felul de sunete: ca ale unei balene ratacite in ocean, in imensitatea aia albastra in care tipetele balenei se dilueaza ca undele unui sonar. Au sunete lichide, curgatoare, ca o panglica de matase rosie care se rostogoleste, desfasurandu-se pe podea. Pentru ca, mai apoi, Werliin sa se rupa pe dinauntru (si pe el, si pe noi), cu setul de tobe in fata. Ploua si stateam in mocirla pana la glezne, cu ochii inchisi, ascultandu-i pe oamenii astia si nu intelegeam cum de pot sa imi curga lacrimi desi aveam ochii inchisi, iar de la un moment dat nici nu m-am mai obosit sa ma intreb. A fost psihedelic, a fost complet, a fost greu, ca majoritatea creatiilor scandinave. Imi vine sa ma mut in Suedia doar pentru asta:)


O alta experienta faina au fost Bela Fleck, Zakir Hussain si Edgar Meyer cu un jazz cu influente orientale, intr-o combinatie calda si melodioasa la tobite, banjo si contrabas. Ar mai fi un pic de Patricia Barber, cu o varianta blanda si linistitoare de la “Light my fire” – The Doors. In rest, nu pot sa zic ca mi-a lasat vreo amintire, desi Roxana era foarte entuziasmata de ea, dar oricum, eu nu ma pricep la jazz more than the average bear.


Cred ca asta ar fi. Imi vine greu sa trag o concluzie pentru ca, la fel ca si Rosia Montana, Garana e un loc pe care il digeri in timp, dupa ce l-ai vizitat de mai multe ori. E fain, are o energie luminoasa si linistita, inca e un bastion pentru oamenii cu-minti si sper sa ramana asa in continuare, desi am vazut si destule specimene venite pentru berea la PET si porumbul fiert, dar banuiesc ca astea sunt peste tot. Nu-mi doresc decat ca, la anul, sa gasesc o surpriza la fel de hranitoare precum Dan Berglund’s Tonbruket. Asa ceva depaseste orice inundatii, frig, noroaie si haine ude. Mergand la un moment dat pe ulita noroioasa, cu hainele umede si degetele murate de la apa de ploaie, deprimata si enervata, am auzit brusc, in boxele de pe scena, un jazz bun si cinstit :) Si atunci ploaia si frigul din ultimele doua zile au fost mai usor de indurat. A fost un pic ca in scena din “La vita e bella”, cand Benigni se strecoara pana la statia de amplificare a lagarului si reuseste sa puna in megafoane, pentru cateva clipe, “Barcarolle”. Da, cred ca despre asta e vorba si cu tot acest jazz.


Wednesday, July 21, 2010

Dezastrul de la Rosia Montana in 5 pasi rapizi

"Sunt trei lucruri care nu se vand niciodata: casa parinteasca, biserica si cimitirul. Si compania n-a inteles treaba asta."

Partea a doua

Dezastrul de la Rosia Montana in 5 pasi rapizi

10 ani de razboi al nervilor rezumati in 15 minute de reportaj, prezentand parerile reprezentantilor RMGC si localnicilor din Rosia Montana:

Partea 1

Thursday, July 15, 2010

Un mic energizant inainte de FanFest :)

"Tre' sa faci ceva pentru tara ta
Iti dau un exemplu: Rosia Montana
Sa aratam - se poate rezista
Cu capitala-n Bucuresti, nu Budapesta"

Wednesday, July 14, 2010

Detalii despre FanFest

Cei interesati de un mini-concediu la Rosia Montana, pentru festivalul Fan Fest, intre 13 si 15 august, gasesc detalii proaspete despre transport si posibilitati de cazare aici .

Iar celor interesati sa voluntarieze pentru festival, patria le va fi etern recunoscatoare :)

Poze proaspete de la Rosia (facute acum doua zile)









Friday, July 9, 2010

RMGC, go home!

Ieri si alaltaieri, au avut loc doua proteste impotriva Rosia Montana Gold Corporation (RMGC). Primul le-a apartinut celor de la Greenpeace, iar al doilea a fost organizat de mai multe ONG-uri in fata hotelului Marriott. In hotel, la acel moment, RMGC sustinea o conferinta despre "the new improved" profit pe care Romania l-ar obtine din proiectul de la Rosia Montana. Peste noapte, cele 4 miliarde de dolari au crescut miraculos la 19 miliarde. Cum asa? Dupa spusele celor de la RMGC, diferenta e din cauza unor "erori de calcul" :) E adevarat, si mie imi dadea des la mate cate un rezultat din asta de 5 ori mai mare decat cel corect, doar ca eu sunt varza la orice stiinta exacta. In schimb, cei care au calculat pentru RMGC au statut de "analisti financiari".

Concluzia? RMGC, copil la suflet, iubeste sa se invarta in carusel. Doar ca e un carusel ametitor de minciuni si manipulare:
- Au crescut ipoteticul profit al Romaniei la 19 miliarde de dolari, desi spoturile publicitare care promovau suma initiala de 4 miliarde au fost interzise de CNA pentru dezinformare.
- Pentru conferinta de la Marriott, au platit localnici din Rosia Montana sa vina si sa dea declaratii invatate pe de rost despre cum mineritul e singura sansa a Rosiei. Pe care i-au tinut in hol, nici macar nu le-au dat un scaun in sala in care se tinea conferinta.
- Au platit alti localnici ca sa umple doua autocare si sa vina la Bucuresti, pentru o "contra-manifestatie" care ar fi urmat sa aiba loc in acelasi timp cu protestul ONG-urilor. Noroc ca jandarmii i-au intors din drum.

Mi se pare fascinant (ca orice lucru pe care nu-l inteleg) sa lucrezi pentru RMGC. Dupa protestul Greenpeace, am trecut pe la sediul companiei: cativa angajati stateau linistiti in curte, la tigara, cu ecusonul de gat. S-au uitat suspiciosi. Am incercat sa ma pun in locul lor, incercand sa inteleg cum e sa lucrezi in fiecare zi pentru o companie care atrage o cantitate imensa de energie negativa. Sa fii in fiecare zi criticat, sa citesti articole care iti spun negru pe alb ca firma care te plateste vrea sa distruga o bucata imensa din natura si patrimoniul istoric al tarii tale, sa trebuiasca tot timpul sa te ascunzi, sa te dezvinovatesti, sa aduci argumente pe care probabil ca ti-a luat si tie mult timp sa le crezi. Cred ca trebuie sa fie foarte obositor. Cred ca trebuie sa primesti foarte multi bani ca sa poti sa faci asta. Si mai cred ca e trist sa crezi ca absolut orice se poate compensa cu un salariu gras (SPER sa fie gras, altfel ar fi si mai trist).

Un lucru insa e sigur: cei care au participat la proteste sunt la fel de determinati ca si cei de la RMGC. Compania canadiana si ONG-urile de mediu sunt un fel Dr Jekyll si Mr Hyde ai acestui proiect. Unii vin cu promisiunile unui paradis financiar, altii se imbraca in Moarte si servesc pahare cu "cianura" oamenilor, pentru a a-l face sa inteleaga dezastrul care paste Rosia. Singurul care ar putea sa opreasca dependenta bolnavicioasa dintre acesti "Yin" si "Yang" pe invers ar fi Statul - cu niste simple schimbari de lege. Printr-o lege noua, "Statul-Tatuca" i-ar face un pic de educatie lui Gabriel, invatandu-l ca, atunci cand o sa se faca mare, frumos ar fi sa se faca musafir. Si sa stea in vizita cat vrea, doar ca la el, in Canada. Dar asta e mai greu atunci cand ai un Tata care vine acasa duhnind a spaga de la o posta.

Asa ca tot singuri trebuie sa ne descurcam si sa o descurcam pe ea, pe Rosia. Printr-un fel foarte simplu: vizitand-o. Cazandu-ne la localnici. Cumparandu-le casul afumat, ouale de tara, palinca de mere. Mergand la galeriile romane, taul Brazi, piatra Despicata - monument al naturii, minele din perioada comunista, pe dealuri - la afine si mure, pe la liniste si aer curat. Fan Festul din 13-15 august e o ocazie buna, fiindca vor fi ghizi care organizeaza tururi prin toate punctele turistice si care explica istoria locului, plus concerte, teatru, lansari de carte, proiectii de film si targuri cu mancare traditionala.

Asta, ca sa ii mai tocim un pic coasa Doamnei in Negru - Gold Corporation :)

Imagini de la protestul din 8 iulie - Hotel Marriott