Pastrati Rosia verde!

Sustine Rosia Montana in UNESCO World Heritage

Sunday, March 1, 2009

Cand apare femeia si strica tot. Iar.

Iar am avut un vis din ala care m-a lasat cu neuronii pe bigudiuri…


Experimentul 1: El si Ea nu se cunosc. Ea are doi copii si o casnicie care ii mananca orice urma de viata. El bea bere si se uita seara la meci. Sunt palizi si pe dinauntru, si pe-afara. Accepta sa intre in


Experimentul 2, care nu are niste autori declarati. El doar exista. Si are ca scop transformarea omului banal intr-o fiinta care poate simti si evolua oricat de mult se poate (aici cred ca intervin Florile lui Algernon J ). Ea isi lasa oalele si esarfa care ii tine parul sa nu pice in mancare, el vine in maiou si amandoi intra in sala cu lumina albastra in care se va desfasura experimentul. Dupa primele electrosocuri, pot comunica doar prin ganduri si pot respira sub apa. Inoata intr-o lumina albastra, ca niste delfini. Nu mai au nevoie de alimente, nici de Cola, nici de filme la mall. Se hranesc doar cu apa si inoata unul in jurul celuilalt.


Inca mai au instinct matern: ea isi aduce aminte de copiii lasati undeva, intr-o casa, iar el, pentru ca nu poate naste copii, isi aduce aminte de mama lui care ar mai putea duce specia mai departe. Instinctul de supravietuire e lasat in grija celorlalti, nu mai e activ in ei, dar sarcina asta este inca in mintea lor, chiar daca ei nu o mai pot indeplini prin forte proprii. Este ultima urma care ii mai leaga de corpul lor. In schimb, apa le propaga gandurile si ei se iubesc foarte mult, apa e plina de afectiune si blandete.


Cusca de sticla in care se invart nu ii lasa sa scape, sa avanseze. Ar putea dizolva geamurile care ii tin captivi tot cu puterea apei, dar aleg sa ramana in continuare acolo, stiind ca va urma stadiul final de evolutie,


Experimentul 3. Cei doi ajung in bezna din Univers, fara corp, spiritul lor fiind reprezentat de cate o simpla svastica (simbolul initial, inainte sa fie preluat de nazisti, este de noroc, de “a fi bine, stare buna”). Stau fata in fata, el – o zvastica alba, iar ea – o zvastica neagra, confundandu-se cu intunericul Universului. Un fel de yin si yang. Amandoi tremura precum coditele unor spermatozoizi, probabil din aceeasi dorinta de procreere, deci dainuire.


Dintr-o frica pur si simplu omeneasca, dintr-o dorinta primordiala de a supravietui, Ea, zvastica neagra, tradeaza si inghite zvastica alba, pe El. Se hraneste cu el. Totul devine bezna, iar Universul e linistit ca la inceput.

4 comments:

Livia Gyongyosi said...

cand l-a mancat s-a auzit "hap!" ?

Alina said...

Mai degraba un "heil" :)

Adrian said...

as vrea sa spun ca inteleg pe deplin, dar cand ma gandesc la exprimarea viselor, am impresia ca trebuie sa cersesc adjectivelor culori, sunete, texturi, mirosuri. Iese o bomboniada de la care ma ia cu leashin si-mi repet: "nu ma pricep"

Alina said...

recunosc ca l-am scris cam pe fuga si nu cu toate detaliile de care ar fi fost nevoie.. Ca sa-l citez pe un fost sef - "daca n-ar fi fost firma mea, si eu mi-as fi dat demisia", daca n-ar fi fost visul meu, nici eu nu l-as fi inteles ca lumea din descrierea de mai sus :)