Pastrati Rosia verde!

Sustine Rosia Montana in UNESCO World Heritage

Friday, September 7, 2007

Have fân!



Vă rog să mă iertați pentru că, în textul ce urmează, voi păcătui: voi fi părtinitoare cu bună știință pentru că subiectul mi-a ajuns ceva așa de personal, încât m-aș putea certa cu cel mai bun prieten pe tema asta: Roșia Montană. Un subiect “suflat cu aur” pentru presă, Roșia Montană a devenit cunoscută în timp datorită conflictului dintre localnici și ONG-uri – pe de o parte - și compania minieră Roșia Montană Gold Corporation, sucursala canadienilor Gabriel Resources – pe de cealaltă. Compania canadiană - dacă Parlamentul va face în continuare ce știe mai bine, adică nimic - ar putea distruge moștenirea culturală de sute de ani pe care Roșia Montană o adăpostește: 10 biserici, case-monument istoric, 12 cimitire. Dar nu s-ar opri aici: ar decoperta 5 munți, plantând în locul florei și faunei, iazuri de decantare a cianurii. Un schimb “echitabil”, dacă stăm să ne gândim că distrugerea iremediabilă a naturii și culturii Roșiei Montane se face pentru a obține aurul din Munții Apuseni, care nu poate fi extras decât prin folosirea cianurilor. Iar nedumerirea crește și mai mult când afli că statul va avea un profit de doar 2 % din câștigul ipotetic al proiectului.
Vocile care se împotrivesc acestei acțiuni sunt destul de puține, dar bine înfipte. Ele, cu ajutorul asociației “Alburnus Maior”, au realizat și festivalul FânFest, aflat în acest an la a patra ediție. S-au spus multe despre evenimentul din 24-26 august: că este o metodă de manipulare, că nu are niciun efect sau că este folosit pentru a îmbogăți “pe alții”. Eu știu că anul trecut au fost “manipulați” și “jecmăniți” peste 10.000 de oameni. Că anul acesta au venit tot cam atâția, din toate colțurile țării, pentru că le place această “manipulare” și pentru că vorbesc aceeași limbă cu cei care ii “fură pe față”. Pentru că mulți dintre cei care au fost acolo au simțit că în România, în materie de ecologie la nivel politic, decizional, se vorbește un limbaj al surdo-muților. Și că ei pot fi niște mâini în plus care articulează mai mult, mai vehement, mai clar și răspicat că unele lucruri pur și simplu nu se pot cumpăra.
Acest lucru a fost înțeles în primul rând de către trupele care au acceptat să cânte pro bono și în acest an. Pentru că, într-adevăr, conștiința și inteligența nu răsar peste noapte și nici nu pot crește pe un teren steril: deși situația de la Roșia Montană este promovată de circa 3-4 ani, în fiecare an sunt cam aceleași trupe care acceptă să călătorească ore întregi, pentru a ajunge pe un platou de munte și a transmite un mesaj miilor de oameni care au venit să-i vadă. Toate astea, pentru salvarea unui loc. Toate astea, fără bani. Și toate astea, în fiecare an, de la aproximativ aceiași artiști: Implant pentru Refuz, Altar, Travka, Blazzaj, Sensor, Luna Amară, un amalgam de trupe rock, jazz, funk, electro – dovada că voci diferite pot vorbi limba comună a bunului simț și a rațiunii.


Ce “platou” a servit FânFest 2007?

Mesajul diversității s-a răspândit în toate activitățile din acest an: de la concerte desfășurate pe scena mare (rock, funk sau jazz) sau la corturile Electro și Goa, până la vizionări de film, teatru, prezentări ale ONG-urilor de mediu, fân-jumping, treasure hunt sau concurs de fotografie. Dacă toate astea deveneau obositoare la un moment dat, te puteai refugia la cortul “Lounge”, la un ceai sau o limonadă iar pentru senzații tari, cortul cu preparate ecologice, de la brânzeturi la pălincă, te punea imediat pe picioare. Sau pe multe cărări, dar cum mai “low” decât Gabriel Resources nu aveai unde să te duci, totul era în regulă. Ba “brandy-ul de prune”, mai tare decât cel mai fin whisky, a fost chiar indicat pentru buna dispoziție, având în vedere că vineri seara concertele au început cu o întârziere de două ore, datorită problemelor cu generatorul. Dar așteptarea a meritat: KUMM, Slang sau Butterflies in my stomach și-au făcut auzite mesajele de rezistență. Vineri a fost seara de relaxare (Vakulovski, cu a lui lansare de “Bong”, știe de ce), pentru ca sâmbătă să ne încordăm mușchii pe versurile revoltate ale celor de la Altar și Implant pentru Refuz, Travka și BIO, concertele fiind finalul natural al unei zile pline: fremătarea aprobatoare din timpul vizionării “Noului Eldorado” și “Baraka” (dacă puneți mâna pe ele, nu le mai dați drumul), o porție bună de adrenalină la săritul în fân, vizite la standurile ONG-urilor și voluntariatul care, contrar aparențelor, n-a omorât pe nimeni.



Sugestii și reclamații

La ediția din acest an s-a instituit, pentru prima oară, o taxă de campare. Un lucru bun, de altfel, dacă ar fi și oferit ceva în schimbul sumei obligatorii de 15 RON. Primăria Roșia Montană, pentru că așa a învățat din lecțiile cana(po)da de marketing, s-a gândit să “încurajeze” turismul local, singura alternativă de dezvoltare a zonei. (Asta. daca nu luăm în calcul că și mineritul distructiv cu cianuri poate aduce localnicilor o dezvoltare masivă: de mânuțe în plus, tumori și alte astfel de “bunătăți de la bunicul” Alan Hill, președintele Gabriel Resources).
Bun, deci plătești acești bani cam degeaba, în sensul că primaria nu s-a ocupat nici măcar ca indicatoarele - care arătau traseul dinspre Roșia spre platou - să rămână la locul lor, fără a mai fi smulse sau strâmbate de către “binevoitori”. Având în vedere că FânFest se menține din donații și sponsorizări și că banii pentru campare au mers direct la primărie, susținerea locală este mai mult decât evidentă…sau nu. Evident este însă că va fi nevoie, pentru o mai bună organizare, ca participanții să plăteasca bilet pentru concerte. S-ar rezolva, spre exemplu, problema epuizării voluntarilor care au trebuit să strângă gunoaiele de pe jos (paradoxal, pentru un spectator de festival de ecologie, nu?) în fiecare zi, prin angajarea mai multor oameni. Mai mulți bani ar rezolva problemele tehnice: sonorizarea a avut probleme în acest an, iar scena a avut niște dimensiuni timide. Am simțit și lipsa mai multor coșuri de gunoi, cât despre prezența dușurilor, nu prea mi-a mirosit a bine…
O schimbare în bine a fost prezența forțelor de ordine, iar altă schimbare a fost prezența oamenilor politici: ne-au asigurat de, nu-i așa, toată susținerea lor Bogdan Olteanu și Daciana Sârbu (care nu e la prima implicare în proiecte de ecologie, iar poate că din cauza asta și a faptului că e membru în Parlament, va avea un cuvânt de spus vizavi de legea interzicerii folosirii cianurilor în minerit, refuzată între timp de Camera Deputaților).

În concluzie, FânFest a fost pe metereze, cu bune si cu rele, și în acest an. Îi doresc la cât mai puține ediții, deși asta se bazează momentan pe o utopie: implicarea clasei politice. Îmi doresc ca acest festival să devina, cât mai repede, doar un eveniment muzical și de educație ecologică. Până atunci însă, vom continua, atât cât va fi nevoie, să “Spunem Verde” că Roșia Montană nu este de vânzare.

1 comment:

miruna vlada said...

buna. sunt miruna vlada. nu stiu daca ne-am cunoscut la cafeneaua erotica twice asta vara, unde am citit ca ai fost ( si apropos felicitari pentru superbele randuri scrise pt Nora, cand se intoarce in tara i le arat)dar vad ca ai fost si la FANFEST unde am fost si eu (am stat mai mult la cortul de literatura, unde am citit poeme si urmarit piese de teatru).
poate ne cunoastem intr-o zi.
caf erotica se muta din octombrie in club a!
toate bune!