Cred ca n-am mai vazut asta de cand eram mica si ai mei ma trezeau pentru gradinita cu noaptea-n cap. Dupa aia ieseam din casa si mergeam - cand rasarea soarele si scoteam aburi de frig - pe langa tata, care era undeva foarte sus si mereu mergea prea repede, in timp ce eu ajungeam la acelasi nivel cu geanta lui de piele cu manere moi, care ajunsesera sa se crape de la atata folosit.
Da, de atunci nu am mai vazut o toneta plina de ziare la 6 dimineata si pe un nene care sa scoata niste monede, dupa care sa plece de acolo cu un ziar nou, cand inca e aproape intuneric si toneta sta in drum ca o coliba luminata.
Pastrati Rosia verde!
21 comments:
dimineaţa foarte devreme când trebuia să mă duc la grădiniţă, mami mă îmbrăca de culcată. adică îmi dădea pijamalele jos şi îmi punea hainele de stradă, aşa de culcată.
apoi intervenea tati care mă lua în braţe. eu încolăceam picioarele în jurul lui cât să reuşească să mă bage în geacă. şi aşa mă ducea până la grădiniţă. eu, evident, dormeam în tot timpul ăsta, incapabilă să deschid ochii la orele alea din dimineaţă.
eee...apoi m-am făcut mai mare şi am început să îmi cer drepturile: mami nu mai avea voie să se uite la mine când mă schimbam de pijamale, iar taică'mie se vedea obligat să meargă în spatele meu (fără ca eu să ştiu) pentru că deja începusem să simt că sunt puternică şi că mă pot duce singură la grădiniţă. mda...asta înseamnă evoluţia....
;)) te si vad - la inceput de zi, in gradinita, tu mica si cu ochii mari, cu sortuletul ala imposibil cu funda, postandu-te in cadrul usii, cu un pumn ridicat si tunand catre ceilalti copii: "Am venit!" :)
Băi, îmi aduc aminte destul de puţine lucruri de la grădiniţă, de fapt, de la cămin. Că eu la cămin am fost.
Una dintre chestii e holul. Cum fugeam pe hol. Era linişte, toată lumea era în clase sau în dormitoare şi nimeni nu avea voie să meargă pe hol. Iar eu muream să mă duc să mă dau cu foca. Aveam o focă din aia în care puneai o monedă şi începea să se bâţâie.
Şi alergam pe hol spre focă. Şi speram să nu mă prindă nimeni.
prima data cand m-am imbracat singura bunica-mea o dusese pe sor mea in prima zi de scoala. si eu acasa imi faceam griji ca o sa intarziem la camin, unde trebuia sa ma duca pe mine dupa ce o plasa pe sor mea. de fapt aveam liber in ziua aia, da eu ma tineam de program inca de pe atunci:D asa ca mi-am pus camasa cu nasturii la spate, fusta pe dos si bretelele le-am spanzurat in jurul gatului. mi-aduc aminte si acum ca m-am incurcat in bretelele alea. si am plecat pe usa afara, ca buni nu mai venea. stiam aproximativ drumul, dar nu se stie cum m-am impotmolit intr-un tufis imens de gard viu. si am stat acolo pana a aparut bunica-mea cu paru valvoi si ochii rosii, nu se stie de unde si na, m-a luat de acasa. dup aia vreo 2 saptamani trebuia sa recit poezia cu ce nu am voie: la priza, la geam, la cutitul mare, la balcon, la aragaz si... SIII? siii... Siiii??? si afara din casa fara laura.
odata cand m-a dus la camin, tata mi-a dat un mini-motoras care bazaia si un magnet dreptunghiular, jumate rosu jumate albastru. cica albastrul era pentru nord, rosu pentru sud:) ca sa stiu sa nu ma ratacesc.
a, si pentru ca doamna ne invatase sa respectam animalele, dadeam buna ziua la toate pisicile cu care ne intalneam pe drum. ele daca nu le dusese nimeni la camin cand erau mici nu stiau sa raspunda asa ca nu ziceau nimic.
@ vio:
dupa scena asta eu as face un film: tu alergand pe hol, in sortulet, filmata din fata, cu incetinitorul. Foca - departe, impasibila. Manutele tale intinse spre foca si sprancenele arcuite a dorinta. Din spate, in plan secund, incetosat, educatoarea filmata, de asemenea, cu incetinitorul, alergand dupa tine si strigand cu voce ingrosata: "Staaaai....laaaaa'n....loooooooc!!..."
Tu alergi cu ultimele puteri spre foca. Reusesti sa ajungi la ea, sa o atingi, sa-i simti textura neteda, o imbratisezi si ai vrea s-o ai doar pentru tine, sa dispara toate educatoarele de pe lume, sa nu mai fie nimeni pe pamant in afara de tine, de foca, si de hectare intregi de fisicuri de monede care o vor hrani pe ea, pe Foca. Gandind la toate astea, iti dai seama ca nu mai ai vlaga, fuga te-a epuizat, vederea ti se incetoseaza si brusc imaginea se invartejeste si dispare intr-un nor negru.
Cand reusesti sa deschizi din nou ochii, esti in patut, acasa. Educatoarea se afla izolata undeva intr-o ocna de sare, departe, de unde nu mai poate ajunge la tine, iar foca...ei bine, foca, nu se stie cum, a venit la tine acasa si te asteapta langa patut. Am invins! :)
@ liv:
:)) Datoria inainte de toate, inainte chiar si de bretele! :)
Auzi, dar de ce nu aveai voie la cutitul MARE? Alea mici erau mai fraiere?
Si v-am zis cand mi-am facut un patrat in frunte cu foarfeca? In breton adica. Si n-am mai vrut sa ma tunda mama la loc, sa ma repare. Am persistat in greseala :D Dar nu puteam sa fac altfel, era opera mea de arta...
@ cornulet@vio - ha ha ha ha haaaaaaaaa, daca vreti, haideti la mine intr-o zi, improvizam cumva o foca si filmam toata povestea propusa de cornulet. in rolul educatoarei ma propun pe mine. am eu niste ambitii ascunse. camera o imprumutam de la sor mea. vreti?!!??!!? si dup-aia facem un munte de ciuperci cu usturoi si patrunjel. sau il face roxana, ca am auzit c-a invatat procedeul :D
@cornulet simplu - bai da, mi-aduc aminte de povestea cu patratu. bravo tie! intotdeauna trebuie sa-ti urmezi visul pana la capat. numai daca visezi ca te plimbi pe acoperisul unui bloc cu 10 etaje as zice ca-i bine sa lasi capetele visului in pace. in rest... da ma! da! foarte bine ai facut!
la cutitul Mare nu aveam voie pentru ca era singurul ascutit din toata casa si numai tata avea voie la el. eu una ma taiam de cate ori puneam mana pe el, nu stiu cum naiba. mi-era frica de el ca de pantera roz. acum e cel mai tocit cutit din casa. mai curat eu cartofi cu el cand merg pe-acolo. din mila.
Da, da, eu as vrea, ca stiu sa fac si porumbei din umbre pe pereti si asa putem sa facem un scenariu si mai complicat :D Si vreau si ciuperci din alea minunate cu usturoi si patrunjel si putem sa ne facem de cap si cu o salata de leurda, care e cea mai mare inventie a primaverii - dupa rosia de sera.
Apropo de cutitul tocit - si ai mei au o gramada de obiecte pe care le tin de cand eram noi mici - ceainice, farfurii, tot felul de chestii. Si pe langa intrebarea normala - cum de au rezistat 25 de ani si inca mai sunt bune de folosit (ca eu am scapat ieri o cana de-asta noua de la cativa cm si s-a si ciobit) -, ma intreb de ce nu facem noi un muzeu personal. Adica sa luam fiecare obiect din asta vechi, pe care nu-l mai folosim, sa-l etichetam si sa-l punem undeva, bine, la un loc cu altele la fel de vechi. Si peste 50 de ani, cand om bea ceai din capsule si om manca din farfurii virtuale, sa ne uitam asa la ele si sa ne minunam.
da ma. am o gramada de obecte vechi si frumoase si de la bunicii din arges. le-am luat la mine sa nu se piarda, ca si cartile de povesti. daca nu le pastram eu, acu erau mancate de soareci si nu mai aveam ce sa-i citim lu asta micu :). am de exemplu o lampa cu carbid pe care tata a refuzat cateogric sa ma invete sa o folosesc (hm! barbatii!)si o tesala cu care am tesalat personal trei vaci. sau patru. nu mai stiu. da oricum. vreau muzeu.
cu filmu vad ca vio nu zice nimic. cred ca-i e rusine cu noi deja :)
mie nu mi-a plăcut niciodată să joc în filme. iar, în viaţă, în general, încă mai aştept un rol principal.
poate ca nici un concediu n-ar strica :)
nu e de la concediu:)
Ai mei părinţi au acasă o pungă, aceeaşi de când am descoperit-o într-un sertar, grămadă cu asigurarea pentru casă, Adas parcă îi spunea, pe când începusem să explorez ceea ce atunci mi se părea un univers fără capăt, camere nesfârşite cu tot felul de locuri ascunse în care găseai de la prezervative ( lucru rar pe atunci, în plină epocă a decreţeilor - mi-au fost smulse din mână fără să mi se spună de ce :) ) până la creioane chimice, ce deliciu estetic!, titireze din mecanisme stricate de ceas şi, culmea descoperirilor pseudogeografice, cadourile pe care părinţii le cumpărau cu vreo două săptămâni înainte de Crăciun şi le ascundeau. Când le primeam pe 25 ale lui decembre deja eram plictisit de ele, dat mimam surprinderea, ca să nu se supere, săracii... Şi cum spuneam, în punga asta erau şi încă mai sunt sute de fotografii. Tot felul de oameni, petreceri, nunţi, excursii, vreo două poze de la o înmormântare, ceva rudă îndepărtată, ce macabru şi captivant, totodată. Evident, toate cu zimţi. Alb-negru. Cu farmecul filmelor mute. După revoluţie, colecţia a fost închisă, începuseră să apară cele color, parcă prea realiste, parcă dintr-o lume prea grăbită cu oamenii, vorba lui Preda. Şi, ori de câte ori vreau să-mi aduc aminte de copilărie, mă aşej turceşte în mijlocul patului, scot punga din sertar, răstorn pozele şi am din nou 5 ani.
eu vreau concediu.
v-am zis ca am citit in doua reviste niste chestii si ori sunt insarcinata in 3 luni, ori am astenie de primavara. probabil e chestia cu sarcina. ma asteptam.
in cazu asta eu as putea sa fiu foca :) ca restul rolurilor s-au dat
se poate?
dc e de acord vio, bine-nteles
@ aristocle:
Da, stiu ce zici..:) La fel tin si ai mei pozele vechi, intr-o punga mare de plastic, intr-un sertar in care mai sunt acte, diapozitive, moturile taiate - al meu si al lui frate-miu, posete vechi, ochelari de soare la fel de vechi, pur si simplu sertarul ala e un muzeu :) Si de cate ori am o dispozitie mai melancolica asa, iau punga cu poze la puricat. Sunt multi oameni acolo pe care nu-i cunosc, multe locuri pe care nu le stiu si prieteni de-ai parintilor cu care nu au mai pastrat legatura. Si-mi place sa-mi imaginez tot felul de scenarii. Punga cu poze e ca un glob de sticla cu fulgi artificiali de zapada pe care-l scuturi (sau o deschizi, dupa caz) si gata, ai intrat in atmosfera:)
O singura nelamurire am...de unde (si mai ales de ce??) vine obiceiul de a face poze la inmormantari?
@ liv:
:)) deci...vrei sa zici ca...treaba aia cu the birds and the bees e adevarata?!?
@ rock:
eu n-am nimic impotriva, dar... monedele? :D
Nu ştiu de ce fac unii poze la morţi, dar uite că se fac! O să o postez pe blog în curând, să vezi ce frumos stau oamenii în jurul sicriului, parcă pozează... Oricum, poza asta o aşteptam să-mi pice sub priviri cu oarecare strângere de inimă, dar şi cu nerăbdare...
Recunosc ca am o atractie fata de pozele din cimitire - sa vezi niscaiva din Bellu, cimitirul din Sighisoara sau Pere Lachaise - zici ca-s vii, asa-s de frumoase :) Dar poza de la inmormantare nu stiu daca as vrea sa vad :) Nu de alta, dar presimt ca o sa ma sperie si de-asta o sa dau drumul avalansei de glume proaste si poate nu e cazul.
Ca am mai patit asa...sa ma buseasca rasul in mijlocul inmormantarii, dar nu era vina mea, era a groparului care se postase motz, in varful movilei de pamant, si care purta un tricou cu "Activia - esti plin de viata!". Dar cred ca am mai scris despre asta :)
Stiu ca nu e frumos, dar as deschide asa o categorie speciala, aurita pe margini, cu povesti din astea stupide de la inmormantari, in genul asteia cu groparul. Nu stiu de ce, asa imi vine sa fac :)
Ideea nu e rea deloc!:) Go for it!
Post a Comment