Nu "Romanie"

Deci cum zicea Liv, care mi-a luat vorba din tasta pana sa apuc sa povestesc despre asta: unde sunt, domnule, teatrele de strada? Piesele de teatru, cantarile in aer liber, studenti cu simt artistic care picteaza copiii pe fata, in parcuri? Unde sunt toate astea? Nu ca unde au disparut... unde sunt ele, de felul lor? Avem anual cateva reprezentatii de teatru in aer liber sau la metrou, facute de teatrul Masca. Piesele se joaca, normal, vara si toamna, cand e cald. Dar, chiar si in astea doua luni mari si late, reprezentatiile sunt foarte rare. Dupa ce ca sunt rare, nu sunt promovate. Trebuie sa stai sa le pandesti ca sa ajungi la vreuna.

De cantari, nici nu mai zic. Stiu ca se mai strangeau uneori cativa rockeri nostalgici pe trepte, la Universitate, si cantau la chitara. Dar nu i-am mai vazut de cativa ani. In rest, nu exista nicio trupa care sa cante pur si simplu - in centrul orasului, in parcurile populate, in piatete (ca nu stiu cum sa le zic altfel) -, sa cante, evident, pentru bani, dar care sa si transmita o bucurie a muzicii. Chitara aia sa nu para doar un serviciu, asta zic. Bine, probabil ca la cati comunisti ne conduc, s-ar infiinta in 5 minute un militist care sa-ti spuna ca deranjezi linistea publica si care sa-ti mai dea si-o amenda pentru ca esti ilegal de boem.

Sa nu uitam ca, dupa ce ca avem capitala europeana cu cei mai putini metri de spatiu verde pe cap de locuitor, nici de aia nu avem voie sa ne bucuram. In orice capitala europeana vei merge, o sa ai voie sa stai pe iarba, in parc. Ai voie sa vii cu paturica si sa mananci un sandvis pe iarba, cu "your significant other". Nu doar ca ti se permite, dar e ceva normal. Verdeata si pamantul te fac sa fii sanatos la cap, nu plimbatul pe cimentul comunist. Asta au inteles-o cei de afara, noua ne mai trebuie probabil inca vreo 20 de ani si un Brucan pe care sa-l injuram pentru profetiile lui stupide.

Mi s-a parut SF prima oara, apoi m-a invadat asa o caldura cand eram in Paris si am vazut palcuri de studenti care stateau pe podurile Senei, pe o paturica sau pur si simplu pe jos, cu o sticla de vin langa ei, vorbind. Fara casetofoane urland, fara teribilisme. La fel m-am simtit cand am vazut chioscuri unde se vindeau castane coapte la cornet, sirop de menta sau stridii la gheata, aduse spre degustare. Cam cum e la noi, doar ca in loc de stridii degusti parizer, iar in loc de stradute maturate admiri Carrefour-ul pe dinauntru. La fel de bine m-am simtit acolo cand am dat peste o trupa de strada care canta cu o pofta de viata de se umpluse piateta cu lume care canta odata cu ei sau doar statea, asculta, zambea, batea ritmul. Dar oricine voia putea sa mearga langa ei, sa danseze, sa bata la tobite, sa faca ceva impreuna cu ei. Caci cam asta era cuvantul cheie - "impreuna". Poate si "bucurie". Nu "prostie". Nu "golanie". Nu "Romanie".