Hartie manuala facuta cu mintea, inima si mana

Hristos a inviat langa URSS. Nu are sens, stiu, dar chiar asta se intampla :). Nu la stiri, nu la Dan Diaconescu, ci intr-unul din cele trei ateliere de fabricat hartie manuala din tara, undeva in maruntaiele Muzeului Taranului. Traversezi curtea interioara, urci niste scari, cobori altele si te trezesti intr-o salita friguroasa unde zac laolalta maldare de hartii: caiete vechi cu temele gata rezolvate, partituri de cantece ("Hristos a inviat"), carti de rugaciuni, de psihologie, de educatie in bunul spirit comunist, harti turistice, cartoane. In principiu, cam orice fel de hartie care se poate refolosi. Asta presupune un proces destul de anevoios de transformare a hartiei vechi in una noua, proces pe care Razvan Supuran a binevoit sa mi-l arate.

Razvan se ocupa de fabricarea hartiei manuale de patru ani si de curand a deschis acest atelier la Muzeul Taranului, unde prelucreaza hartie deja folosita pentru realizarea unor carti, carnete sau felicitari din hartia reciclata. Tot aici organizeaza cursuri cu adulti sau copii pe care ii invata ce mi-a aratat si mie: cata munca este necesara ca sa faci hartie reciclata si, implicit, respectul pe care ar trebui sa-l avem fata de fiecare caiet, agenda, coala, carnetel, carte pe care le luam de-a gata.

In atelierul lui Razvan domneste un fel de haos in care gasesti de la flori, portocale, seminte de plante, prese de hartie, scoici pisate si malai, pana la pensule si acuarele, litere din metal (ca cele din tipografie) sau mici bazine pline cu apa si un piure cenusiu in care prima oara iti e cam teama sa bagi mana. Peste tot calci pe hartii scrise, desenate, colorate. Langa masa de lemn stau un cos plin cu mere, portocale si castane si, putin mai incolo, o multime de carlige de rufe agatate pe cateva sarme. Ai putea sta acolo oricat, fara sa te plictisesti, pentru ca mereu e ceva de descoperit. Cu toate astea, Razvan e un om meticulos si stie foarte bine care e ordinea lucrurilor pe care le are de facut:

1. Ma duce langa un mic bazin in care e o apa tulbure si groasa. Miroase suspect. Acolo aflu ca este hartie tocata provenita in principal din ziare care stau in apa pana incep sa miroasa. Cam ca si branza frantuzeasca, compozitia e buna doar cand ajunge sa iti mute nasul din loc. Primesc o sita dreptunghiulara pe care trebuie sa o bag in piureul gri, sa iau grosul compozitiei pe sita si apoi sa o las cateva secunde sa se scurga.




















2. Pe o masa alaturata sunt mai multe straturi de panza. Pe fiecare din acest strat trebuie turnata, din sita, compozitia scursa de apa. Amestecul, odata scurs, este omogen, asa incat sita se poate rasturna cu usurinta pe panza fara ca "piureul" sa se rupa. E ca si cum ai pune o clatita pe farfurie: pe panza din fata ta te trezesti cu un dreptunghi din bucatele marunte de hartie inmuiata, viitoarea foaie de hartie reciclata. Peste acest "platou" se mai pune un strat de panza, pentru a mai absorbi din apa compozitiei. Deocamdata, "sandvisul" este gata.





















3. Cand toate foile sunt gata, stratul de panze si compozitia dintre ele este dus la presat. Presa functioneaza ca o menghina si are rolul de a stoarce cat se poate de multa apa din foile de hartie. Iti trebuie ceva forta ca sa poti stoarce cum trebuie, asa ca, dupa ce s-a ocupat singur de o sarja, Razvan a apelat apoi la un prieten.


























4. Cand toate foile au fost stoarse, acestea sunt deja compacte. Se iau in straturi de cate doua-trei bucati si sunt puse la uscat pe sarma, prinse cu carlige. Dureaza cam o zi ca sa se usuce cum trebuie. Odata ce s-au uscat, sunt legate in carti, se pot transforma in felicitari, carti de vizita etc, dar la acest proces nu am mai asistat. De asemenea, foile fabricate acum au fost simple, dar se poate realiza si hartie in diverse combinatii: hartie cu scoici, flori, frunze, canepa, cafea, tutun, pilitura de fier, matase, malai. In post-ul urmator voi pune cateva poze cu hartie cu scoici si cu frunze.




















Bineinteles ca Razvan nu mi-a aratat tot ce presupune mestesugul lui :) Nu stiu ce contin bazinele acelea cu apa, in afara de (probabil) clei de oase, de unde vine si acel miros. Nu stiu nici ce presupune sa faci hartie cu mancare sau cu pilitura de fier, pentru ca fiecare proces in parte e diferit, dupa cum mi-a zis. Pentru asta exista cursurile pe care le organizeaza "ca sa nu se piarda obiceiul". Obiceiul de a face hartie "cu mintea, cu inima si cu mana", dupa cum scrie pe unul din peretii atelierului.

Am plecat de acolo cu inima stransa la gandul ca obisnuiesc sa scriu doar pe o parte a unei coli, ca folosesc un servetel intreg cand uneori am nevoie doar de jumatate, ca uneori iau ziare gratuite doar de dragul de a le lua, ramanand necitite. Ca fac risipa de hartie, desi o colectez separat pentru reciclare. As putea face mai mult. Si as incepe, in primul rand, cu respectul fata de acest mestesug si fata de munca de saptamani intregi pentru cateva foi de hartie. Mi-ar placea sa fie contagios, mi-ar placea ca din ce in ce mai multe companii sa inceapa sa foloseasca hartie reciclata, sa fie "green" si la fapta, nu doar la vorba. As vrea ca pe Razvan sa inceapa sa-l sune din ce in ce mai multi oameni, indiferent ca sunt doar curiosi sa afle despre ce e vorba sau ca vor sa participe la curs. Mi-as dori asta pentru ca nu e vorba doar de un curs de genul "How it's made", ci, mai ales, e un curs despre rabdare, grija si bun-simt. Adica acele capitole la care noi, majoritatea, am ramas repetenti in goana vietii de Bucuresti sau pur si simplu a celei de om mare.