Adrianu' zice ca am trecut clasa, asa ca postez si aici despre documentarul asta excelent. (un pont: mergeti la baie inainte sa inceapa.)“Elsewhere” este documentarul-puzzle de 4 ore al lui Nikolaus Geyrhalter. Austriacul a realizat un film din alte 12 filme mai scurte, a cate 20 de minute. Fiecare dintre ele prezinta viata unor oameni obisnuiti, locatiile fiind insa una a la mere de diable fata de alta.
Fiecare filmulet e realizat pe cate o luna a anului. Omul se plimba pe tot globul, din Nigeria in Finlanda, trece prin China, Rusia, Canada, ajunge in Indonezia, Groenlanda, dupa aia in Italia sau in India.
Fiecare filmulet surprinde detalii mici, dar foarte sugestive pentru oamenii din aceste zone. Partea care ii (ne) leaga pe toti este ca, indiferent ca traim in desert sau printre gheturi, ca bem vodca sau ceai, ca la noi e noapte si la ei e zi, avem de fapt aceleasi temeri, ni se intampla aceleasi nedreptati, radem la aceleasi glume.
In aproape fiecare filmulet, oamenii refuza tentatia vietii civilizate si incearca sa isi pastreze traditiile. Unii cred in spiritele padurii si ale pamantului, altii in vise care le prevestesc ca vor vana un animal mare a doua zi, altii in spiritele protectoare ale indienilor.
Geyrhalter este foarte priceput: stie cand sa puna intrebari, cand este mai indicat sa taca si sa il lase pe interlocutor sa isi spuna povestea ca pe un fel de spovedanie si are ochi pentru detalii memorabile:
- Finlandezul infofolit - care isi duce viata printre gheturi, creste turme de reni si vede toata ziua doar animale inghetate pe bat si zapada afanata, moale, grea sau umeda - ajunge la restaurant si isi comanda ceva de mancare. Pana sa vina comanda, bea cu pofta dintr-un pahar plin de suc si cuburi de gheata :)
- In Indonezia, reprezentantii unui trib de pigmei, high ca niste hippioti, povestesc cum, pe vremea bunicilor lor, atunci cand cineva din trib era acuzat de vrajitorie, era omorat si mancat. Dupa care este descris in amanunt procesul prin care “din Gheorghita facem si o knorrbita, si o tocanita”. Iti impartasesc reteta cu zambetul pe buze.
- A, minunat mai este si fericitul posesor a doua neveste, patru capre si un copil, toti traind in doua colibe, in Namibia. El, masculul feroce, umbla la bustul gol, rade mandru cand imparte comenzi in stanga si-n dreapta si are o burta mare pe care si-o mangaie in timp ce vorbeste. Asta cand nu isi aranjeaza, la fel de mandru, fesul pe care scrie “Power”. Intre timp, mai da cu batul dupa cate o capra. “Daca ar fi sa-ti mai iei si a treia nevasta, ti-ai lua?” “- Da, normal, pai daca intre timp se razgandeste vreuna din celelalte?”.
In afara de toate astea, ar mai fi sentimentul de vinovatie pe care-l am stand acum la caldurica, in fata calculatorului, in timp ce toti acei oameni si femei (si femeile sunt oameni, nu?) muncesc de-i iau bazdacii, taie copaci, cara pietre, macina graunte intre bolovani, dorm pe pamant, pe rogojini sau in copaci, in barci, pe vase de pescuit, mananca doar ce culeg sau vaneaza si beau apa stransa in frunze.
Pentru un barbat din Namibia, cea mai mare bucurie ar fi sa ploua, ca sa aiba si el o gradina. “Oamenii cu gradina sunt mai destepti decat cei fara gradina”.
Poza de aici.
10 comments:
Nu pot raspunde decit printr-o parafraza: adevarul este... dincoace de noi
Stii ce mare dreptate ai? Nu e-n sfere inalte, nu e in ce ti-ai dori tu sa se intample, ci (si) in micile mizerii care vin sa-ti darame tot ce te-ai chinuit sa construiesti la un moment dat, chestii atat de stupide ca nici macar nu te gandeai ca ar conta. Dar conteaza. Si duc dracului tot. Pentru ca rar intalnesti oameni sanatosi la cap, care sa aiba cojones si care sa nu fie egoisti. Si daca se poate, toate astea la un loc.
N-are legatura cu post-ul, dar are legatura cu Adevarul ala care cica ar trebui sa fie in noi. Si de multe ori, e dincoace noi, adica total paralel cu fiinta noastra. Don't mind me. Daca imi joaca piticii pe freza, e din cauza Anielei si a asistentei sociale.
PS: M-am saturat de "inteligenta" masculina, de maini care scarpina ostentativ o pereche de testicule de calitate indoielnica si de isterii de babuin care nu poate purta o discutie decat daca isi pune o soseta pe mana si mimeaza un Muppet. Ceea ce si e, de fapt. Ma gandesc serios la o reorientare spre orizonturi mai intelepte si mai cu sani.
PPS: stiu ca e la indemana, dar nu, ce-am scris mai sus nu are legatura cu prietenul meu. Doar ca unii barbati sunt facuti strict pentru a schimba garniturile de la robinet. Cam ce poti sa faci si cu o cheie franceza. Si nici macar nu e prea mare diferenta de IQ.
PPPS: Adevarul-Adevarat care ar trebui sa fie in noi, de multe ori nu e. Ma refer la Adevarul alcatuit din incredere in altii, altruism, bun-simt, vedere de ansamblu, stapanire de sine, liniste. In schimb, e destul adevar cu a mic printre noi, dincoace de noi, adevarul lucrurilor care se intampla cu adevarat, nu al celor care ne-am dori sa ni se intample. adevarul asta nr.2 e alcatuit din egoism, nesimtire, minciuna, agresivitate, prostie, suficienta de sine. adevarul nr 2 e dur ca zidul si iti sparge capul pe masura. Mi-am dorit mereu sa pot avea la timp replica potrivita atunci cand ma lovesc de nesimtiti, de ignoranti, de grobieni, de babuini. Niciodata nu imi iese niciun cuvant, ma blochez in fata unei violente pe care nu reusesc s-o inteleg, am senzatia ca la orice argument rational as apela, pentru acea persoana ar suna prostesc, pueril, ar rade de s-ar sparge. Si nu poate decat sa-mi para rau, pentru ca imi dau seama ca n-am cum sa schimb nimic in astfel de cazuri.
:) e senzatia de nepretuit cand un copil de sapte ani ti se uita sincer revoltat in ochi, te scuipa-n fata si-ti da si-un sut in rinichi pentru ca "nu i-ai dat si lui macar doi lei sa-si ia o paine". sau cand te trezesti pe strada cu o mana de babuin sub fusta si babuinu pe care incerci sa-l imbrancesti iti da doua palme pentru ca ti-ai permis sa-l jignesti in asemenea hal. drept care iti mai urla si cateva epitete din seria "proasta dracu", pentru ca nu, nu intrasei inca de tot in pamant de rusine. de-aia probabil au lasat baietii noroiu pana la genunchi pe lipscani, ca la nevoie sa poti sa dispari mai repede.
olelelele. ce vă apucă? relaxaţi-vă, domne, că vine zăpada.
Mi-am dat seama că în ultimu timp nu mai ştiu nimic din ce se întâmplă în lume. Realitatea mare şi înconjurătoare îmi este total indiferentă. În schimb, aia mică, a mea mă copleşeşte. Când zic a mea, mă refer şi la faptul că îmi venea să îl iau pe un cersetor în braţe şi să îl pup pentru că făcuse un gest monumental care îmi demonstra mie că fiinţa umană se perverteşte greu sau niciodată. Mă rog.
@ Livia: sa fim atente la ce mai zicem de-acum inainte despre partea intunecata spre proasta ca noaptea a barbatilor. Nu de alta, dar dupa aia, stii si tu, concluzia plina de logica a lor este "C*rvelor!" sau, dupa caz, "Lesbienelor!".
@ Vio: da, iubiti si cainii vagabonzi, sunt mai cinstiti si uneori mai lorzi, asa e. Ca cersetoarea care mi-a zis "Ce mai faci? Ai grija de tine". E, oamenii astia cum de pot sa isi pastreze farama aia de caldura, iar altii, de la care cica ar trebui sa ai pretentii, se scufunda intr-o ciorba de egoism si ignoranta? Da, stiu, sunt doua feluri de oameni: oameni si oameni.
In alta ordine de idei, vezi ca e cam dubioasa treaba asta cu lumea proprie si lumea inconjuratoare, nu de alta, dar la fel pateam si eu cand lucram la Stirile Fierbinti. La un moment dat nu mai puteam sa respir de cata lume interioara duceam in carca, de cate detalii, incalceli de idei, de puncte, de virgule, de atentie impartita in 10 directii. Lumea din jur nu prea mai era, adica nu mai avea importanta. Si nu intelegeam de ce eram asa de obosita. Cam de-asta.
Nu. La mine e altfel. La altceva mă refeream. Nu e vorba despre jobul care îmi acaparează existenţa. Nu, nu, chiar nu e cazul. E vorba de trăirile mele care sunt mult mai importante decât ce se întâmpla în Cecenia sau la mine în cartier, după caz. E vorba de două realităţi. Cea mare despre care eu nu mai ştiu nimic (ce legi s-au mai dat, ce mai face Bin Laden, a mai apărut vreun IIsus pe undeva etc) şi realitatea mea cea mică în care mă întâlnesc cu voi, observ chestii, mă dezamăgesc chestii. Lalalla.
Pai si-o fi bine asa?
Post a Comment