Despre politete

Ma simt total confuza. Nu cred ca o sa pot niciodata sa inteleg oamenii in detaliu. Nu cred ca o sa pot sa fiu vorbareata sau tupeista niciodata. Nu pot sa joc roluri. Urasc rolurile si ma indepartez imediat de oamenii care le joaca, chiar daca imi sunt prieteni.

Nu pot sa am incredere in niste masti, imi pare rau, probabil ca se poarta, dar nu imi iese si nici nu pot sa ma fortez sa imi iasa, pentru ca asta imi produce un dezechilibru inauntru. Din cauza asta nu am “succes”. Din cauza asta ma simt de foarte multe ori ramasa in urma. Tot ce ar trebui sa fac ar fi sa fiu mereu amabila si zambitoare, bagatoare in seama si cu pareri despre orice, chiar daca habar nu as avea despre ce vorbesc. Important ar fi sa vorbesc, chiar daca as spune cele mai mari banalitati posibile. Nu pot sa fac asta. Mi se pare un abuz sa ma bag in liberul arbitru al unui om, sa ii dau sfaturi, sa-i modific constient felul de a fi. Sunt un om, la fel ca si el. Fiecare ar trebui sa isi descopere singur drumul/felul de a fi care ii face bine. Nu pot sa ma dau desteapta fata de altcineva, cand eu insami am atatea de invatat. Nu inteleg cum de altii pot sa o faca, dar asta nu e treaba mea. Prefer sa ma indepartez rapid de astfel de oameni.

Nu stiu daca e corect sau nu, util sau nu, dar stiu sigur ca nu vreau sa schimb atitudinea asta, chiar daca, social vorbind, poate ca ar fi mai bine. Prefer sa fiu catalogata drept antisociala, decat sa ma prefac, sa mint sau sa ma fortez. Nu stiu daca asta face parte din maturizare sau nu. Nu inteleg de ce, daca zambesti si incerci sa nu produci conflicte si sa faci lucrurile corect, esti luat de prost. Nu inteleg de ce calea pe care eu o simt corecta pare o gluma penibila in lumea de afara. Nu inteleg de ce un om ar trebui sa fie “dur”, “smecher”, ironic, “destept” ca parerea lui sa conteze. O parere corecta ramane o parere corecta, indiferent daca e spusa incet sau tare. Sau cel putin asa e in teorie. De multe ori simt ca politetea ma apasa ca o carcasa prea grea. Asa ma fac sa ma simt oamenii din jur, desi eu vad politetea ca pe un mod de a fi, de a trai. Nu imi dau seama unde e greseala. Tot ce stiu (pentru ca intuitia imi spune asa) e ca tupeul si aroganta sunt abuzuri imense, grosolane la adresa celuilalt. Si ca nu am de gand sa le adopt, oricat m-ar costa asta.