Pastrati Rosia verde!

Sustine Rosia Montana in UNESCO World Heritage

Monday, August 24, 2009

Ecologizare - editia parastas

Da, se cere ca la anul sa trecem la plantat de copaci. Da, se simte ca si cum “ar veni toamna” in privinta ecologizarii. E al patrulea an in care se organizeaza si cred ca a inceput sa mi se taie – si mie, si altora. Nu ma refer la oamenii intalniti acolo. Ei sunt, in mare parte, aceiasi in fiecare an. Sunt misto, reconfortanti, muntomani, chitaristi, fac glume bune si joaca ping-pong :). Insa ce a ajuns obositor e faptul ca nu mai exista nicio surpriza: in fiecare an stim deja ca vom merge pe acelasi traseu si vom facem acelasi lucru: vom curata nesimtirea altora. Si mai stim un lucru (esential, in felul lui): ca in anul urmator vom gasi aceeasi mizerie. Sau poate mai rau, cum s-a intamplat de data asta, cand nu ne-au ajuns sacii si mainile ca sa strangem toate gunoaiele.


Anul asta, am fost 30 de oameni. Am strans aproape 80 de saci de gunoi, in mare parte sticle de plastic si cutii de bere. Am mai avut parte insa si de cadouri de casa noua: un fier de calcat, o plita de aragaz, o bucata de sina ferata, o bucata dintr-un cuier, sosete, o oala, un adidas, pampersi. (Daca asta va mira, sa stiti ca anul trecut s-au gasit, printre altele, un sutien, o minge de baschet, jumatate de usa de frigider si o pereche de chiloti barbatesti cu un tampon in ei. Fiinta umana, ca si Romania, e mereu surprinzatoare).


Nu am ramas cu vreo bucurie aparte ca am reusit sa luam mizeriile alea de acolo. Am ramas cu siguranta ca si la anul vom gasi la fel. Cum de se intampla asa? Pai traiectul e asta: cand vii pentru prima oara la o ecologizare, ai senzatia ca gata, salvezi lumea cu gestul tau. Ai senzatia ca ai distrus toata nesimtirea romaneasca daca un grataragiu te-a vazut ca strangi gunoiul lasat de el in urma. Ai senzatia ca a invatat ceva din asta si ca o sa aiba bunul-simt sa stranga dupa el.


In anul urmator, cand gasesti aceeasi mizerie, iti spui: “Nu-i nimic, e nevoie de continuitate, oamenii nu au cum sa invete asa, dintr-odata” si te apuci mai cu sarg. In al treilea an, cand vezi ca la sfarsit ai strans acelasi numar de saci ca si in anii trecuti, iti spui cu indoiala ca “gata, asta e ultima oara...”. Si mai vii, totusi, si in anul urmator. Doar ca, de data asta, dupa al patrulea an, mi s-a cam dus speranta. Da, e drept, au fost multi oameni care ne-au strigat “Bravo!”, altii care ne-au incurajat cu un “Cine arunca gunoaie, sa manance din gunoaie!” :), iar altii chiar ne-au ajutat sa caram sacii la vale. Oamenii au inceput sa isi dea seama ca e mai bine fara gunoaie, decat cu (da, suna tampit de simplu, dar credeti-ma, lucrul asta se inradacineaza foarte greu in mintea multor oameni). E adevarat, se misca ceva... dar cand imi dau seama cat de incet se intampla lucrul asta, transformarea asta, cat de multi ani trebuie sa mai treaca pentru ca romanii sa se civilizeze (si iar imi aduc aminte de sfanta amenda...), nu ma mai ia disperarea, nici furia. Mi se face doar lehamite.


Poate ca asta s-a intamplat si cu ceilalti oameni care au ales sa nu mai vina la ecologizarea de anul asta. In 2008, au fost vreo 70 de oameni. De data asta, au venit de doua ori mai putini. Poate e criza. Sau poate e vorba de aceasta lehamite. De asta zic si chiar simt ca e binevenita o schimbare. La anul vom merge sa plantam copaci. In privinta asta, rezultatul macar se va simti, chiar daca va dura mai multi ani. Ei sunt vii, sunt frumosi si te fac sa te simti bine. Cred ca au mai multa decenta si echilibru decat majoritatea oamenilor. Si stiti ceva? Nici nu fac misto de tine atunci cand vii din proprie initiativa, cu bani din propriul buzunar, sa strangi tot ce au mai murdar dupa ei. Si, de fapt, in ei.











10 comments:

Adrian Costea said...

Alinule, sentimentul zadarniciei e peste tot. Unii il au interiorizat atat de mult incat se numesc camusieni, cioranieni etc. Altii, pur si simplu, ecologisti.
La anu sa ma iei si pe mine la copaci.

Livia Gyongyosi said...

ar ajuta niste programe de educare, in primul rand. si niste oameni care sa dea amenzi ca lumea. poate si un gard maaaaaare la poalele muntelui. cu sarma ghimpata si electrificat :D

stiu ce zici si parca mi-a stat si mie un pic in gat chestia asta. dar tot nu-mi vine sa ma opresc. m-as duce si de o suta de ori, pentru ca oricum e mai bine fara ele decat cu.

Alina said...

@ Adrian: :)) Da, acum, ca ai zis, imi dau seama c-ar fi mers mult mai bine titlul "Pe culmile muntelui, dar si ale disperarii" :)

La anul va iau cu drag pe toti trei la copaci, daca vreti/puteti sa veniti. Maya cred ca nici n-o sa mai aiba nevoie de premergator, ii dam direct un bradut al ei, sa se tina de el (si dupa aia sa si creasca in acelasi ritm cu el :) ).

Alina said...

@ Liv: da, ar ajuta niste programe de educare, pacat ca au inceput sa isi faca aparitia abia dupa 20 de ani de la Revolutie si numai la amenintarea ciomagelor ridicate de UE. Dupa cum ziceam, se intampla lucruri, doar ca prea putine si MULT prea incet. Asta cu amenzile date ca lumea (ca legea care zice ca esti amendat daca arunci gunoi exista, doar ca nu e nimeni care sa te si amendeze e-fec-tiv), probabil ca o sa fie pusa in practica peste vreo inca 5 ani. Si tot asa. Si te trezesti ca ai implinit 50 de ani si abia atunci lumea din jur incepe sa semene cu ce sperai tu la 20 de ani. Si te intrebi unde dracului ti s-a dus viata (si pe ce), tot asteptand ca Romania sa devina o tara normala.

Si da, si eu as mai merge de 100 de ori, doar ca nu as mai face-o cu bucuria aia tembela, cu speranta, cum ar veni. As face pur si simplu fiindca stiu ca trebuie, cu resemnare. Si nu stiu...e normal sa fie asa?

vio said...

bă, ce bine îi stă lu livia tunsă!

Livia Gyongyosi said...

iti dai seama ce misto, ce noroc nemaipomenit ar fi ca la 50 de ani dupa ce ai inceput sa faci o chestie sa vezi ca s-a intamplat? mie nu mi se pare putin. as zice saru mana si bogdaproste :)

eu o sa continuu sa o fac din curiozitate. sa vad daca se intampla pana la urma. si din incapatanare:D

Irina said...

:)

Alina said...

@ vio: a fost de vis, de vis!! Si a avut si eugenii cu crema de lamaie!

Adrian Costea said...

Livia, ai fost tare realista cu "incapatanarea". Ce bine ca n-ai spus "perseverenta".

Livia Gyongyosi said...

perseverenta n-ajunge :)