Daca vrei, PETi!

"Taaantii, neeeneeea, ajutati-ne si pe noi, suntem 7 PET-uri acasa, n-avem mama, n-avem tata. Avem doar o cunostinta dubioasa, care ne-a abandonat aici, in drum. A zis ca ne lasa putin, ca are ceva de rezolvat si ne ia dupa cateva ore, la intoarcere. De atunci au trecut cateva luni si noi tot aici am ramas. Ne e greu, nu recunoastem nimic in jur, am ajuns doar plastic si os. Vrem si noi sa traim printre ai nostri, vrem si noi sa fim duse la un centru macar, sa nu mai fim ale nimanui. La un Centru pentru PET-urile Strazii sau, in cazul asta, pentru PET-urile traseelor de munte.

Fiindca noi aici am avut ghinionul sa fim abandonate - pe cararile din Bucegi, pe pajisti, printre flori, prin paduri, prin raurile de munte. Si nu e de noi aici... nu recunoastem nimic din lucrurile cu care eram obisnuite la oras... ce-i drept, cand ne mai ia vantul si ne duce la vale, incepem sa recunoastem semnele de civilizatie: miroase a mici, gratarele stralucesc in zare, vantul aduce pasaje de manele, cocoloasele de hartie igienica zboara pana la noi, purtand cu ele mesajul de pace al umanitatii. Da, aici e de noi. Aici vrem sa fim si noi, unde e actiunea, sa fim printre oameni, dar in acelasi timp, printre surorile noastre: sticlele de plastic, cutiile de bere, ambalajele de mancare. Te rugam, asadar, du-ne acasa! Du-ne la un centru in care sa ne putem da obstescul sfarsit printre semenii nostri. Pentru ca PETi!"

Am primit mesajul asta de la o sticla de plastic care mi-a sunat la usa azi-dimineata. Era vlaguita, stoarsa de puteri, ce sa mai, aplatizata. Venea tocmai din Muntii Bucegi, unde au ramas suratele ei. Mi-a intins cu ultimele puteri scrisoarea si a zis ca ma asteapta in acest weekend, la cabana Miorita. Acolo, se spune ca vor mai veni peste 50 de oameni care nu vor sa lase PET-urile sa moara de singuratate, in munti. Vor sa le duca la un centru de reciclare, acolo unde e locul lor. Asa ca sambata dimineata vom pleca spre Sinaia, iar de acolo vom urca cu telecabina pana la cota 2000, la cabana Miorita. Mai sunt 2 locuri in cabana, dar se poate sta si la cort.

De la Miorita, cine vrea poate urca pe jos pana la Cruce, traseul nu e greu, iar peisajul e demential dupa o saptamana de munci de birou. Seara se lasa cu tuici, palinci, chitare si, cu putin noroc, cu ursi :) Iar duminica de dimineata, coboram tot cu telecabina pana la Cota 1400, iar de acolo, pe jos, pana in Sinaia. Pe acest traseu, parcurs pe jos, vom strange toate gunoaiele care ne vor iesi in fata ochilor :) Daca vrei sa vii si tu cu noi, da-mi un semn la a_musatoiu@yahoo.com.

Mai jos sunt si cateva poze de la ecologizarile anterioare. Ingioi :)