Ecologizare - editia parastas

Da, se cere ca la anul sa trecem la plantat de copaci. Da, se simte ca si cum “ar veni toamna” in privinta ecologizarii. E al patrulea an in care se organizeaza si cred ca a inceput sa mi se taie – si mie, si altora. Nu ma refer la oamenii intalniti acolo. Ei sunt, in mare parte, aceiasi in fiecare an. Sunt misto, reconfortanti, muntomani, chitaristi, fac glume bune si joaca ping-pong :). Insa ce a ajuns obositor e faptul ca nu mai exista nicio surpriza: in fiecare an stim deja ca vom merge pe acelasi traseu si vom facem acelasi lucru: vom curata nesimtirea altora. Si mai stim un lucru (esential, in felul lui): ca in anul urmator vom gasi aceeasi mizerie. Sau poate mai rau, cum s-a intamplat de data asta, cand nu ne-au ajuns sacii si mainile ca sa strangem toate gunoaiele.

Anul asta, am fost 30 de oameni. Am strans aproape 80 de saci de gunoi, in mare parte sticle de plastic si cutii de bere. Am mai avut parte insa si de cadouri de casa noua: un fier de calcat, o plita de aragaz, o bucata de sina ferata, o bucata dintr-un cuier, sosete, o oala, un adidas, pampersi. (Daca asta va mira, sa stiti ca anul trecut s-au gasit, printre altele, un sutien, o minge de baschet, jumatate de usa de frigider si o pereche de chiloti barbatesti cu un tampon in ei. Fiinta umana, ca si Romania, e mereu surprinzatoare).

Nu am ramas cu vreo bucurie aparte ca am reusit sa luam mizeriile alea de acolo. Am ramas cu siguranta ca si la anul vom gasi la fel. Cum de se intampla asa? Pai traiectul e asta: cand vii pentru prima oara la o ecologizare, ai senzatia ca gata, salvezi lumea cu gestul tau. Ai senzatia ca ai distrus toata nesimtirea romaneasca daca un grataragiu te-a vazut ca strangi gunoiul lasat de el in urma. Ai senzatia ca a invatat ceva din asta si ca o sa aiba bunul-simt sa stranga dupa el.

In anul urmator, cand gasesti aceeasi mizerie, iti spui: “Nu-i nimic, e nevoie de continuitate, oamenii nu au cum sa invete asa, dintr-odata” si te apuci mai cu sarg. In al treilea an, cand vezi ca la sfarsit ai strans acelasi numar de saci ca si in anii trecuti, iti spui cu indoiala ca “gata, asta e ultima oara...”. Si mai vii, totusi, si in anul urmator. Doar ca, de data asta, dupa al patrulea an, mi s-a cam dus speranta. Da, e drept, au fost multi oameni care ne-au strigat “Bravo!”, altii care ne-au incurajat cu un “Cine arunca gunoaie, sa manance din gunoaie!” :), iar altii chiar ne-au ajutat sa caram sacii la vale. Oamenii au inceput sa isi dea seama ca e mai bine fara gunoaie, decat cu (da, suna tampit de simplu, dar credeti-ma, lucrul asta se inradacineaza foarte greu in mintea multor oameni). E adevarat, se misca ceva... dar cand imi dau seama cat de incet se intampla lucrul asta, transformarea asta, cat de multi ani trebuie sa mai treaca pentru ca romanii sa se civilizeze (si iar imi aduc aminte de sfanta amenda...), nu ma mai ia disperarea, nici furia. Mi se face doar lehamite.

Poate ca asta s-a intamplat si cu ceilalti oameni care au ales sa nu mai vina la ecologizarea de anul asta. In 2008, au fost vreo 70 de oameni. De data asta, au venit de doua ori mai putini. Poate e criza. Sau poate e vorba de aceasta lehamite. De asta zic si chiar simt ca e binevenita o schimbare. La anul vom merge sa plantam copaci. In privinta asta, rezultatul macar se va simti, chiar daca va dura mai multi ani. Ei sunt vii, sunt frumosi si te fac sa te simti bine. Cred ca au mai multa decenta si echilibru decat majoritatea oamenilor. Si stiti ceva? Nici nu fac misto de tine atunci cand vii din proprie initiativa, cu bani din propriul buzunar, sa strangi tot ce au mai murdar dupa ei. Si, de fapt, in ei.