Scriituri-muzeu 3

Roxana, cand pofteste la carne de om (homme adica), isi tuguie buzele fara sa isi dea seama. Pofta infloreste pe gura ei. As putea sa scriu o gramada despre ea. Si cred ca asta o sa si fac. Ei…cum sa-ti explic…greu chiar si in scris de data asta..La Roxana salivarea mentala dupa barbati, dupa carti, dupa portocaliu, dupa pisici nu se vede in afara - decat daca esti foarte atent. Ea zice ca nu-i e frica, dar nu e asa. Orgoliul ei e prea mare ca sa isi poata da seama ca frica si tot ce mai are in interior – pot coabita.

Violenta si dezamagirile care i se strang ciorchine in capul pieptului se revarsa atunci in portocaliu. Il vede ca pe o culoare vie, fiindca nu accepta somnul. Are o minte asa vie, cu un umor ironic dar care trage destul de des inspre sadic – semn ca ii colcaie ceva pe acolo prin neuron care nu ii vine la socoteala si care ar vrea sa iasa.

Roxana mi se pare foarte amuzanta cand gateste. Sau ma rog, cand spune ca gateste si o intreb parinteste, rabdatoare, ce a gatit, incercand sa nu izbucnesc in ras inainte de a auzi raspunsul: “Orez!”, imi spune ea incantata. Sau ceai. Sau paine cu unt.

Cand se enerveaza rau, injura de pula si ma distreaza ca o zice cu toata setea nedreptatitului sau a preaplinului de draci. In momentul ala mai da si din cap si cand a zis "pula" deja tot parul ei e revoltat si se agita in stanga si-n dreapta, ca niste cili marini care duc mai departe ecoul: pula...pula...pula...

Eeeeei, ce zici tu acolo? Nu te pui cu Roxana daca vrea ceva. Pare ca un cozonac – moale si dulce, dar e smechera si isi pisiceste vocea cand vrea ceva si imi mai place de ea cand e cu vreun tip pe care il testeaza si vrea sa il ademeneasca si daca intr-adevar ii place de el (pe moment, desigur), eee atunci e spectacol cu ochii si cu zambetul ei (bineinteles ca fraierul nu isi da seama, dar eu stiu ce va urma si imi musc buzele ca sa nu rad) si se mai joaca nitel cu degetele pe pahar sau pipaie ademenitor un cocolos de hartie intre buricele degetelor si nici macar nu imi dau seama daca toate sunt astea sunt constiente sau nu.

Privirea rataceste pe undeva pe masa sau in pamant, din cand in cand isi da suvitele dupa urechi si se uita pentru cateva secunde, zambind, in ochii celui care vorbeste, ca pentru a-l asigura ca e atenta. Dar in timpul ala cine stie pe unde ii mai zboara mintea. Fiindca a ajuns sa citeasca oamenii repede dupa semne si gesturi si din momentul in care si-a dat seama cum e celalalt, mintea ei poate lua o pauza de la discursul aluia. Si se poate gandi, de exemplu, la Jacques. Sau Henry.

Vrea tot, mult si repede si arzator – asta se stie de cand lumea. Nimeni nu-i da asa si de-aia s-a suit in turn. Si nu prea mai primeste vizitatori.

Acum vrea un motan. Musai un motan, roscat. Roscatul e ca portocaliul, nu? Motanul e de fapt barbatul viu, pofticios, vulcanic – cu lava portocalie in canalele seminale, care face ce vrei si nici nu are cum sa te dezamageasca?

Vrea futaiul initiatic. Daca s-ar putea futaiul cel mai delicat si mai salbatic in acelasi timp, n-ar deranja-o.

Evident, o sa ma contrazica cam la 84,6 % din ce am scris aici.

In relatia noastra, eu ma ocup de multe ori de calcule, planuri si realism. Rolurile se mai si inverseaza din cand in cand. Atunci ea e pater familia, cu capul pe umeri, care imi da doua palme virtuale “ca sa te trezesti odata, fetito!”.

In momentele noastre de joaca si imprastiere, ne tinem de mana. Se tine numai pentru ea. Niciodata nu m-a tinut strans, aproape ca mana o sa-i alunece in secunda urmatoare si iar o sa plece.

Si se distreaza cu erectiile barbatilor. Cling-cling, le atinge cu varful degetelor ca si cum ar canta la turturi de gheata. Nu prea mult, ca strica. Ce strica?

(Ianuarie 2005)