Waldeck a batut la usa relaxarii. Pacat ca era ocupat

Pentru a te simti bine la un concert Waldeck s-ar cere o trusa care sa contina relaxare, simtul umorului si inclinatie catre joaca. Pentru un concert Waldeck in clubul Fabrica insa, continutul trusei se adapteaza brusc: una doza serioasa de nesimtire, pentru a ignora microfoniile repetate; una portavoce pentru solista, asa incat dialogul purtat cu publicul sa poata fi auzit; masca de gaze pentru fumul de tigara a la Londra; lanterna, pentru a vedea ce se intampla pe scena si, in final, un CD al trupei, pe care sa-l poti savura, asa cum trebuie, acasa.

Trupa Waldeck, proiectul austriacului Klaus Waldeck, mixeaza electronic muzica anilor '20-'30. Clarinet, pian, ceva swing, ceva tango, influente trip-hop, reggae si rezultatul e garantat: te-ntinzi pe spate si din cap incep sa-ti iasa, incet-incet, stresul restantelor, al chiriei, al slujbei. Dupa asta, te ia un zambet larg si nu te mai lasa. Asta era programat pentru vineri seara, pe 26 septembrie, in clubul Fabrica. Inauntru, in schimb, o aglomeratie infernala: peste 1000 de spectatori se calcau deja in picioare; coada mare la garderoba, coada mare la bar si, in rest, ca sa compenseze, o aglomeratie ca de IRTA la iesirea din fabrica.

La ora 23, pe scena au intrat instrumentistii si concertul a inceput. Cu o serie de microfonii, intre care vocea solistei Joy Malcolm se auzea asa de slab, incat era acoperita de discutiile din public. Dupa melodia "Memories", s-au auzit cateva aplauze, dupa care spectatorii s-au intors la ce aveau de discutat. Poate si pentru ca atat pe scena, cat si in sala era intuneric, iar intre trupa si spectatori nu era niciun contact vizual.

Luminile concertului s-au redus la cateva spoturi violete, insotite de imagini difuzate pe fundalul scenei. Proiectiile cu dansul lui Fred Astaire, fluturii si cerul albastru au reusit sa mai invie atmosfera, asa ca, dupa "Addicted", publicul a fost in delir: s-au auzit cateva aplauze in plus.

La finalul piesei "Children of the ghetto", Malcolm a concluzionat ironic: "This is the best soundcheck ever", aprobata fiind, la cateva secunde, de o noua microfonie. In intunericul salii se vedeau cateva ecrane luminoase de telefon, mai putin pentru poze sau filmulete, cat pentru sms-uri.

"Sunt fascinat de pofta de viata si de inclinatia hedonista a acelei epoci din anii '20-'30. Pe vremea aceea, singura motivatie a femeilor parea sa fie o viata cat mai plina de placeri, iar muzica era o imbinare a actului artistic si a distractiei. Incerc sa continuu traditia acelui stil care a fost neglijat atata vreme", zice Klaus Waldeck pe site-ul oficial. A sunat ca din alt film? Si organizarea din Fabrica la fel.


Doua filmulete, mai jos, din care macar se aude :)

Addicted


Memories


Publicat si aici.