Luci poate ca o sa fie autist de meserie. Tacator e deja, oricum. Melcii carora nu le da drumul din pumn seamana cu el: intortochiati, tacuti si probabil perfecti. In fiecare zi deschide palma cu o noua comoara pe care nu o scapa din ochi nici cand mananca: o ghinda, o cochilie, vreo baterie mica sau o piatra. Anul trecut se axase pe “goange”, venea mereu cu cate un greiere, gandacul-domnului sau gargarite.
Nu vorbeste niciodata mai mult de 5 cuvinte odata, poate ca la anul, cand va implini 6 ani, va scoate un cuvant in plus. In schimb, priveste fix, fascinat, cu ochii pe jumatate inchisi, intr-un punct personal.
La pranz s-a uitat spre geamul din capatul camerei si a intrebat: “Acolo e dimineata?”. Starea lui si a asistentei care-i dadea cu lingurita s-au ocolit amiabil: “Da’ ce-ai vrea sa fie, noapte?!”. Cand nu e nimeni atent, prinde un detaliu si nu-i mai da drumul: raza de soare care batea chiar pe aburii valatuciti din cana de ceai, peste care si-a pus palma, ca tine cand erai mic si nu intelegeai de ce nu poti sa apuci focul.
De fapt, el asta face: nu da drumul. Tace mult, se leagana si inghite cu lacomie orice farama de atentie si de interesant. E al tuturor, se apara de straini, vrea la cele 2-3 mame-asistente, speculeaza slabiciuni. Foarte rar rade si danseaza. Cel mai des observa. Nu-i trebuie mancare, dar nu lasa din mana titirezul din plastic rosu.
E deja un om mare si n-o sa mai scape de asta. Cred ca o sa-i dau nuca mea.
(Luci are 5 ani si a fost internat, “pentru doua saptamani”, la Centrul “Cristian Serban” din Buzias. De la acele doua saptamani a trecut mai bine de un an, pentru ca nu s-a mai intors nimeni dupa el.)
Pastrati Rosia verde!
2 comments:
uite mă supărasem ca proasta. aşa dintr-o nimica toată cum îmi place mie să mă supăr. ţi-am citit postul şi mi-a trecut starea instantaneu.
mă gâdeam că poate vrei să ştii că ai reuşit.
trist, sensibil
Post a Comment