Pastrati Rosia verde!

Sustine Rosia Montana in UNESCO World Heritage

Sunday, October 11, 2009

Lettre d'amour

Cateodata, cred ca fiecare simte o nevoie scarmanatoare, dureroasa de a i se aduce aminte la ce este bun. La ce foloseste el, de ce face umbra, cine isi aduce aminte de el/ea, cui a reusit sa faca un bine si de ce. Ai nevoie sa ti se aduca aminte de ce esti iubit (periculos cuvant si "iubire" asta, nu? Altfel de ce ne-am feri atata sa-l aducem in discutie?). Simti ca daca nu ti se face o declaratie atunci, pe loc - care sa fie nu conteaza cat de stupida, cat mai ales adevarata -, o sa te dezintegrezi intr-un praf fin si nu o sa mai fii in stare sa te aduni de pe jos niciodata. Asta se intampla, in general, in momentele alea limita, pline de suspans din viata in care, daca ai fi intr-un film, fix atunci ar intra pauza de publicitate. Ei, si atunci te duci la cel mai bun prieten sau, in sfarsit, la cineva de care stii ca nu ti-ar fi rusine niciodata in caz ca te-ar vedea plangand si il intrebi: "Auzi? Dar tu de ce ma iubesti?".


Asa a venit intrebarea asta si catre mine, de la o prietena, acum ceva timp. Si mi-a luat mult pana am reusit sa raspund, nu pentru ca nu as fi stiut, ci pentru ca nu aveam antrenament la chestia asta. Imi vine foarte greu sa spun unui om motivele pentru care tin la el, am senzatia ca orice as zice, chit ca e adevarat, ar suna prefacut, ca in filme. De-asta am avut pe mine o autocenzura ca o platosa, pana am reusit sa o las naibii, dandu-mi seama ca nu e importanta, ca e doar o limita in capul meu si ca sunt lucruri mult mai importante in momentul ala. Cum ar fi ca prietena mea sa afle de ce tin la ea mai rau ca la un porcusor de Guineea. I-am scris ce aveam de spus, pentru ca pe gura nu as fi putut niciodata sa-i zic lucrurile astea. Postez scrisoarea aici pentru ca incerc sa fac din locul asta un teren de joaca sau de "depozitare" de lucruri dragi, ca o lada de lemn. Stiu ca poate fi interpretata ca o doza de exhibitionism ieftin, dar asta e cel mai putin important lucru care ar putea sa ramana in urma ei. Inchei cu siropul aici. Ah, ba nu, urmeaza scrisoarea :)



"Pana acum am ramas datoare cu 3 mailuri catre 3 femei: primul e pentru diriga mea, pe care I l-am promis acum mai bine de trei ani si in care ar fi trebuit sa ii scriu cum m-am schimbat de cand am venit in Bucuresti pentru prima oara si pana acum. Al doilea ar fi trebuit sa fie pentru M., in care sa ii povestesc cam ce simt vizavi de ea. Ar fi trebuit sa il primeasca acum vreo 2 ani. Iar al treilea e pentru tine :) N-am uitat de niciunul din ele, doar ca imi vine foarte greu sa incep sa povestesc la oricare din ele, pentru ca asta inseamna sa ma deschid neconditionat, iar asta e simplu doar in teorie :).


Tin minte seara aia in care mergeam printr-un parc, in drum spre casa de la serviciu, si dintr-odata totul a parut altfel, frumos asa, si atunci am pus mana pe telefon si te-am sunat si ti-am zis ca te iubesc :) Si tu m-ai intrebat daca am baut :)) (ti-am mai povestit oricum de asta). Dar tu produci in mine, cateodata, ceva cald si zambitor, ca o coca foarte maleabila, care in restul timpului e intepenita, e tare. Cateodata faci tu ceva si brusc totul in mine incepe sa curga, sa alunece, sa se dezghete, cum ar fi o gluma pe care nici nu mai e nevoie sa o duci pana la cap, ca intelegem amandoua si ne buseste rasul, mici cadouri si faptul ca ma suni mai des decat o fac eu. Si chiar daca nu ti-am zis niciodata asa, serios, tin foarte mult la tine. Pentru ca cu tine pot sa fac orice imi vine in cap (inclusiv cacofonii :) ) si stiu ca intelegi orice tampenie pe care as face-o; si imi place foarte mult ca uneori ai rabdarea aia de mama si nu te grabesti sa judeci oamenii din prima, ba dimpotriva, vii si ma temperezi cand ma mai apuc sa ii fac tampiti pe unul si pe altul.


Imi place grija pe care o ai de B. si cand mi-ai povestit ca o alergai prin casa ca sa o pupi in talpa, ca un Nichita Stanescu in varianta cu dreduri :) Si ca niciodata nu picam de acord la carti :) Si imi place, dar ma si sperie cateodata, ca ai o parte pe care nu o cunosc deloc, doar pot sa adulmec ca exista acolo, dar o tii asa de bine legata cu fundita, ca ma gandesc ca poate e mai bine sa n-o zgandar. E partea aia care te face sa iei hotarari importante, cateodata uriase sau minore pentru un om din afara si pe care le respecti ani la rand. Si cine le ia in seama, bine, cine nu, iarasi bine, pentru ca tu tii in continuare de ele.


Imi place ca esti desteapta, ca crosetezi cu ideile, ca pui la punct un om care sare calul, dar ca in acelasi timp ai o doza enorma de duiosie, pe care cred ca nu o au decat femeile adevarate, echilibrate, care inteleg multe. Cumva, stiu ca suna ciudat, ai o duiosie de vaduva care a iubit mult si care acum e hotarata sa vada lumea singura.


Imi pare rau ca ai renuntat la muzicuta.


Imi plac ochii tai, bretonul de copil tembel, strampii colorati, manelele pe care ni le trimiti, faptul ca uneori cand razi si te prostesti, imi vine sa te strang in brate ca pe un animal mic si blanos, o suricata sau un urs panda :). Dar ma abtin si doar te mangai pe cap :). Vii mereu cu lucruri noi. Cand esti trista, esti ca un caiet de muzica gol, in fata caruia nu ai ce sa faci decat sa fii tu insuti ca sa il umpli, e proba cea mai grea.


Nu-mi place ca nu mai cersesti tigari si ca nu bei vin :).


Cred ca la inmormantarea ta o sa vina foarte multi oameni. Multi de prin alte tari. Pentru ca ai capacitatea de a modela usor oamenii in bine si asta cred ca vine din faptul ca il ai pe Dumnezeu in tine, chiar daca de multe ori te zbati sa il percepi cu partea ta rationala. Noroc ca Dumnezeu are simtul umorului si al jocului, asa cum il ai si tu (sau poate tocmai de-aia).


Imi place ca stii ca perioadele grele sunt doar niste perioade care trec. Si ca nu renunti la ideile tale utopice, desi nu te-am sustinut niciodata cu ele. Imi place ca iubesti multa lume, ca te dai, cum vorbesti incet cand ai ceva important de zis, ca mergi la multe nunti, ca scrii frumos, crezi in vrajitoare, ca ai multi cercei, ca m-ai tinut pe “cararea” oamenilor sanatosi la cap, ca nu te induioseaza cainii si pisicile, ca ai reusit sa ai o singura iubire adevarata, ca in filme, ca ma scarpini in cap de fiecare data cand te rog, ca langa tine simt ca pot sa ma ghemuiesc. Ca reusesti sa construiesti si nu sa distrugi, cum e cel mai la indemana. Ca esti mereu gata sa ii ajuti pe cei la care tii, cand au nevoie, indiferent de ora sau de starea ta personala. Ca esti umana, calda, ca stii sa asculti, ca uneori, cand suferi, nu vrei sa recunosti. Ca ai sprancene stufoase, ca mananci cu pofta (sau mai bine zis mancai :) ), ca mereu ma buseste rasul cand vad cele 68 de comentarii de la post-ul tau de pe blog, stii tu care. Ca ma faci sa scriu toate astea :)."