Nu inteleg daca neincrederea mea vine din mine - ca "om" sau din mine - ca român (ma refer la neincredere in oameni, in autoritati, in faptul ca nu am nicio certitudine ca mi s-ar raspunde la fel daca m-as purta "etic", mi-as plati ratele la timp, as manca sanatos, as incerca sa nu intretin conflicte, as da bani la cersetori si toate chestiile astea).
E o neputinta de a iesi din calculele mintii mele si de a intelege ce se intampla acum, aici. Nu stiu cum ar trebui/as putea sa rezolv asta, sa scap de seriozitatea si calculele de care m-am ferit toata adolescenta, fara sa inteleg atunci ca, de fapt, ele fac parte din mine. Sau au devenit in timp? As putea sa functionez cum trebuie fara ele?
Ce stiu sigur e ca ma tin mereu in loc si nu imi lasa aer, dar nu cred ca viata mea s-ar mai putea desfasura normal fara ele. Cred ca tocmai asta ma sperie :)
Pastrati Rosia verde!
4 comments:
cred ca si, si. dar, oricum e pozitiv sa ai oaresce retineri. daca nu ai avea, te-ai incadra la patologic. so, be happy. totul e conform naturii. de om si de roman.
Patologic nu e si cand retinerile se transforma intr-un glob de sticla dinauntrul caruia privesti?:)
eu cred la fel: "şi şi". dar şi "dar dar". şi, de asemenea, "vai vai" şi "la la la" şi "pentru că" şi neaparat "sigur că da". "sau". "nu".
"desigur" :)
Post a Comment