Inca o seara de Animest. De data asta, "Idiots and angels" al lui Plympton cu puhoi de lume asteptand in fata cinema-ului si un alt puhoi inghesuindu-se inauntru, la coada la bilete. Lume buna - o parte din membrii Kumm, Exarhu, Jean Lorin Sterian si multi, multi tineri, asa ca iubitoarea de ginseng din mine a jubilat :)Inainte de a povesti putin despre film, as vrea sa notez o chestie care mi-a trecut acum prin cap, si anume ca ma bucur ca anul asta n-am mai sarit peste Animest, considerandu-l (gresit) ceva usurel. Cele trei filme vazute pana acum m-au convins sa mai merg si la anul. Lasand la o parte faptul ca animatia e un subiect "cool these days", e nevoie de multa inteligenta, munca si simt al umorului ca sa-ti iasa ceva misto.
In "Idiots and angels" e vorba despre un nene cam harshait, singur, rau, alcoolic, fumator, violent, fara nicio scanteie. Intr-o dimineata, la dus, se trezeste cu doua accesorii pe spate - doua aripi mici si albe. Il incomodeaza si incearca sa scape de ele: vrea sa le smulga, le lipeste cu plasturi, incearca sa le taie, dar, ghinion, sfintenia se tine de el cu dintii.
Observa, dupa un timp, ca aripile incep sa trag hais si el, cea. El vrea sa fure, aripile ii dau peste mana. Vrea sa profite de oameni, aripile nu-l lasa. Liberul arbitru e in pauza, pentru ca aripile il obliga sa faca doar alegerile corecte. Bineinteles, ceilalti vad in darul lui doar metode prin care sa le iasa un profit personal, daca ar reusi sa puna mana pe ele. Incepe un fel de 'hotii si vardistii' in care omul fara nume e impuscat, moare, e ingropat ,aripile ii sunt furate. De-aici, filmul incepe sa devina un pic cam prea lung - Omul se renaste din cel care ii furase aripile, il pedepseste, ii ia femeia si, nu stiu cum, dar devine fericit. In acest moment, misiunea e indeplinita si aripile-si iau zborul. Happy End.
Subiectul e interesant, dar poate ca ar fi mers realizat un pic mai subtil. Am avut senzatia, la un moment dat, ca Plympton incearca cu tot dinadinsul sa-si transmita mesajul (pe care, oricum, l-a dat pe tava la sfarsitul filmului: "Toti avem aripi pe spate si ar trebui sa invatam sa zburam") si-atunci a fost ca si cum un geam curat si transparent s-ar acoperi brusc si intentionat de mazga :)
Are un moment de cadere, in care te astepti sa apara genericul de final, dar vezi ca, dimpotriva, incepe aproape cu un nou subiect, lucru care te oboseste/demoralizeaza putin. Filmul nu are replici, dar compenseaza cu un zgomot infernal - urlete, mormaituri, grohaituri, gemete. Coloana sonora, in schimb, face toti banii: Pink Martini pentru momentele serafice si Tom Waits. (din cate a povestit Plympton dupa film, el si Waits nici nu au schimbat vreun cuvant pentru colaborarea asta, totul s-a tratat prin sotia lui Waits :) ).
E un film ok, desi stilul de animatie e putin obositor; e genul de film care te poate pune pe ganduri daca ai tras din greu pe ogorul firmei saptamani la rand si mai vrei ceva si pentru "casa sufletului". Problema e ca, desi schemele au fost desenate, in public n-au fost doar ingineri :)
2 comments:
Mie mi-a plăcut mult,în schimb. Mi-a plăcut cum a reuşit omul să redea spaţiile, mişcarea personajelor şi mimica lor. Mi-a plăcut cum erau împărţite momentele filmului şi tensiunea care se crea între ele. Nu mi-a plăcut numele filmului, faptul că hoţul ăla cu pistoale semăna cu un arab sau cu un evreu şi nu mi-a plăcut ca nu s-a terminat când şi-a tăiat personajul principal aripile atunci când îi crescuseră mari-mari. În rest mi-a plăcut mult.
Pacat de post...ca mi-a placut ce ai scris.
Trebuia neaparat sa te legi de ingineri la sfarsit? :))
Post a Comment