Sentimentul de sarit coarda

Ma bucur ca nu-s pamantie la fata. Ca habar n-aveam ca pot sa rezist si fara sa mananc carne si ca ma simt mult mai bine, nici nu-mi dadeam seama ce diferenta poate sa fie. Ca am reinceput sa calatoresc in multe locuri pe care le asteptam de ani de zile - ieftin, in conditii dubioase, cu biscuiti si branza topita pe post de pranz. Ca nu sta nimeni dupa coada mea si nici eu dupa mustatile altora. Ca imi permit luxul de a mai trage cate un pui de somn dupa-amiaza. Ma bucur ca o natanga cand dau peste oameni frumosi, care stiu sa faca glume bune si care inteleg ca a fi vulgari e o jignire in primul rand la adresa lor. Ma unge la suflet ca vad multe, multe filme si ca mi-am luat bilet la AC DC si la Rammstein. Cand cineva ma invata ceva nou, de care nici macar nu banuiam ca exista, de cele mai multe nu reusesc sa-i explic cat de mult bine mi-a facut. Ma bucur ca am mancat sunca si am baut vin rosu cu tata. Ma bucur foarte mult pentru oamenii si drumul de la Chisinau. Ieri am vazut primul pom inflorit, eram cu tata in masina si am uitat sa demaram din intersectie, tot cu ochii la piersicul roz. Se intampla ceva bun. Mai multe nu vreau sa zic :)

Mister mic (-burghez)

Ce dezavantaje ar putea exista daca ai fi mic de tot si ai locui in faldurile unui acordeon? Sau dupa o ureche?

Fluture de noapte

Hop-hop, cu ochii rosii de nesomn, saltand usor pe aripa gigantica de fluture, lasand in spate rotocoale matasoase de praf colorat, afundand talpile goale intr-un covor pufos de nuante, indispensabil vietii fluturesti. Mii de ochi rosii de nesomn, mii de antene intinse cu sete spre tine, tu, ca un bec tacut, cu maini incadenscente pe interior. Ce simplu infigi acul argintiu si fierbinte in maduva spinarii, proptind apoi corpul pe zidul expus privirilor, langa celelalte fane ale mortilor discrete.

Sa radem cu Tandarica

Sun la Teatrul Tandarica, sa aflu mai multe despre un curs de tobe africane. Raspunde o voce tabagica de doamna. Intreb daca poate sa-mi spuna cat costa, cine il organizeaza etc (o prietena imi zisese ca e tinut de niste tipi de culoare, dar mai multe nu stiam). Raspuns: "A, cine, negrii? Nu stiu, doamna, ca nu au nicio treaba cu Tandarica, doar au inchiriat sala, veniti pe aici si vorbiti cu ei" (afara - minus cinci catralioane de grade, eu in criza de timp si bashca racita). Zic: "Pai daca au inchiriat, n-or fi lasat si ei macar un numar de telefon? Ca pe site nu am gasit nimic legat de curs". Urlet in receptor: "Auzi, negrii aia au lasat vreun numar de telefon?!?............ N-au lasat, doamna, si singurul care stie ceva de ei e baiatul de la poarta, dar e singur pe poarta, nu poate sa plece" :)) Ah, ce-mi mai place!...

Societatea Romana de Diabet , o dulceata de institutie!

Na, ca nici nu stiu de unde sa incep. Incerc s-o iau pe scurt: prietenii mei stiu deja ca am diabet, ca fac intre 4 si 6 injectii pe zi, ca-mi fac zilnic teste de glicemie si ca umblu cu pliculetele de zahar dupa mine.

Ceilalti oameni care poate mai intra pe blogul asta nu stiu ca am diabet de 23 de ani. (Stati linistiti, ca nu urmeaza o poveste lacrimogena :) ). Diabetul e o afectiune endocrinologica, mai pe romaneste, pancreasul din dotare nu mai produce insulina. Fara insulina, toti am fi kaput in cateva zile. Din cauza asta, cei al caror pancreas nu mai functioneaza, trebuie sa isi injecteze insulina. E, dar nu asta e marea chestie, ci cat de corect reusesti sa-ti calculezi necesarul de insulina, in functie de mai multi factori: nivelul glicemiei, ce anume vrei sa mananci, cat anume mananci, cat efort fizic faci in ziua respectiva, cat de stresat esti. Toate astea alcatuiesc un cocktail care influenteaza actiunea insulinei, respectiv echilibrul glicemic. Iar asta e cel mai important, pentru ca daca ai glicemii mari pentru o perioada lunga de timp, intervin complicatii asupra ochilor, rinichilor, inimii, creierului si dixtractia poate continua :)

De ce scriu toate astea? Fiindca as vrea sa tai de pe lista de dorinte pentru 2010 partea cu "pompa de insulina". Pompa asta iti monitorizeaza tot timpul glicemia si iti administreaza insulina precum un pancreas artificial, dandu-ti o mare libertate de actiune (poti manca ce vrei, cand vrei, cat vrei, poti face efort intens fara sa mai calculezi obsesiv tot programul si meniul zilei). In special daca ai complicatii fizice, pompa te ajuta foarte mult sa le tii in frau (nu le face sa dispara, dar cel putin nu mai avanseaza). Avand in vedere ca la mine au inceput sa apara, zau ca nu m-ar deranja o pompa frumoasa, cuminte, care sa gateasca bine si sa ma astepte seara cu o ceasca fierbinte de insulina :)

Bun, pana aici e foarte frumos. Cu doar o singura, mica problema. Pe Ministerul Sanatatii si pe cei de la Societatea Romana de Diabet ii doare in orificiul seringii de situatia diabeticilor. Site-urile lor sunt facute in ciuda tuturor pacientilor din Romania. Nu am gasit nimic legat de posibilitatea de a cumpara pompe de insulina la noi in tara. Din punctul lor de vedere, aceste "tehnologii ale diavolului" nu exista. Chiar daca sa presupunem ca ai avea bani sa le cumperi, realizezi ca habar nu ai daca se gasesc la noi, cum functioneaza, cat costa exact etc.

Pe site-urile acestor institutii gasesti, in schimb, informatii vitale precum "Repere istorice ale Societatii Romane de Diabet (SRD)", "Statutul Societatii" sau "Statistici". Normal, sunt exact informatiile rapide si practice de care ar avea nevoie orice diabetic, nu? Breaking news, domnilor de la SRD: "Nu!". Asa ca, in situatii ca asta, singura sursa de informatii sunt alti pacienti. Ii gasesc pe forumuri, pe bloguri, pe diverse site-uri. La Minister & Co nici nu ma mai deranjez sa intreb, am mai facut-o in alte randuri, dar cred ca erau ocupati cu brevetarea ceaiului de galbenele, a trasului pe mana cu otet si a altor tehnologii moderne de tratare a afectiunilor cronice.

La un moment dat, cineva din alta tara m-a intrebat cu relaxarea occidentalului obisnuit ca totul sa functioneze ca uns: "Dar de ce nu iti cumperi pompa? E mult mai simplu". Si i-am raspuns cu un calm dubios pe care cred ca doar cineva satul de un Guvern de doi lei, care nu se mai schimba odata, poate sa-l aiba: "Cum sa imi cumpar pompa intr-o tara in care Ministerul Sanatatii nu acorda bani nici macar pentru insulina si ace, atunci cand trebuie? Sau care iti da lunar o cutie gratuita de teste pentru glicemie, in conditiile in care ai nevoie de 3 cutii in fiecare luna, ca sa ai situatia sub control? Eu am norocul sa mi le pot permite, dar altii nu au sansa asta. Iar uneori nici nu baga insulina in farmacii la data la care trebuie, uneori intarzie chiar si o saptamana. Tu ai putea sa stai o saptamana fara aer?". Si n-a mai raspuns nimic.

Vedeti, de-asta Romania e o tara in care nu te plictisesti niciodata. Daca ai diabet, nici nu prea ai mai avea cand (ma refer la speranta de viata), se ocupa Ministerul Sanatatii de asta. Stiu ca pare pomposo-tragic, dar sa stiti ca eu oricum nici nu ma mai enervez cand scriu randurile astea. Le-am mai scris de multe ori in trecut, prin diverse publicatii si in afara de reactia altor cativa pacienti care mi-au scris cu diverse intrebari, nimic nu s-a schimbat in administratie. Nu ca as astepta de vreo 10-15 ani, dar or'shcat.

Bun, asa ca intorcandu-ma la subiectul pompei de insulina, poate voi aveti mai multe informatii despre asta. Cunoasteti pe cineva care a avut pompa sau care mai are? Stiti cat costa? De unde se poate cumpara? Cat costa consumabilele? O atentie, o prajitura, ceva? :)

Bradut. Pentru o viata mai buna :)

Iar a-nnebunit lupul de Sarbatori

Nimanui nu-i mai convine nimic in ultima vreme. In ultimele saptamani, de cate ori fac greseala sa intreb oamenii ce mai fac, ma pomenesc cu un potop de vaicareli - e innorat afara, nu am bani, nu ai ajuns la mine cand ai zis, iar a iesit Basescu, ceaiul e prea fierbinte, ah, nu mi se asorteaza cerceii cu oja, n-am chef de nimic etc etc.

Inteleg ca anul asta a fost greu pentru toata lumea si multi dintre noi suntem obositi fiindca muncim mai mult, pe bani mai putini, iar asta e intr-adevar stresant. Dar, fratilor, daca traiam in Kenia si munceam 10 ore pe zi in soare, ca sa putem hrani cat de cat cei patru copii si singura gaina din batatura, atunci cum mai era? Sau era mai bine daca ne rupeam picioarele pe gheata si stateam de Craciun in spital, comparativ cu nasul infundat de care ne plangem din 5 in 5 minute?

In ultima vreme simt multa oboseala si frustrari ingramadite in oameni. Am ajuns sa fiu hartuita de cunoscuti cu care inainte ieseam la bere si faceam schimb de cd-uri cu Metallica, cunoscuti care acum imi sar la jugulara, cu ochii iesiti din cap, intrebandu-ma cu cine am votat - Basescu sau Geoana? "AAA!! Cu ala!! Iesi afara!" (nu, din pacate nu e o gluma). Prieteni vechi care acum ma fac "trista" pentru ca "Avatar" nu mi s-a parut o capodopera. Alti prieteni vechi care vor sa primeasca doar cadoul lor, nu sa il ia la ei si pentru alti prieteni care nu sunt de fata si sa il dea mai tarziu, pentru ca "de ce sa-l car eu?". In momentul asta, da, uite ca unii au dreptate, sunt "trista", dar din cu totul alte motive.

Cam care sunt prioritatile? A fost un an greu, inca ma gandesc la 2009 si nu stiu ce sa aleg din el. S-au intamplat multe si nu toate au fost cele mai bune lucruri. Dar: am cativa oameni despre care stiu ca m-ar ajuta la orice ora; am intalnit alti oameni noi, misto, pe care inca ii descopar; am un nepotel care se ingrasa pe zi ce trece si care chitaie :); inca putin si termin tratamentul pentru ochi; am un alt bradut in ghiveci pe care, de data asta, o sa-l plantez cand trebuie.

Pentru mine, astea-s niste chestii importante. Imi pare rau ca nu pun accent pe politica, echipe de fotbal, filme la moda sau nesimtirea din jur, atat cat ar trebui. Doar ca prefer sa-mi cheltuiesc energia cu altceva. Uite, de exemplu, am gasit un colind misto de la Manowar.