Toata lumea tace din gura si scrie compunerea!

"Scrieti prima fraza la persoana I care va vine in cap si bagati-o intr-o povestire".

"Ma uit la vartejul de frunze ca in filmele cu indieni"

Cand merg pe munte e ca si cum as sari pe tuburile unui nai. Cateodata urc si totul pare mai subtire - aerul, siguranta, apoi ma apropii din nou mai mult de pamant, de sentimentul gros, baritonal, de neurnit. Cand am senzatia ca a iesit o melodie coerenta si neagitata, inseamna ca acea calatorie a fost buna. Adica indienii vorbesc despre acel "walk about" in care isi trimit copiii, ajunsi la o anumita varsta, intr-un drum initiatic in natura. Acolo, ei trebuie sa se lase condusi de ceva, poate un fel de spirit, care ii va ajuta sa inteleaga semnele din natura; ele se traduc cu acelasi inteles si intensitate in interiorul lor.
Cateodata, drumul ti se pare un fel de film in care privesti totul, fara a simti mare lucru, asteptand in continuu o subtitrare din partea cuiva.
Atunci, se cheama ca ai mai prins doar genericul. Vezi actantii, afli rolurile, dar nu cunosti actiunea si nici nu ai inteles de fapt cu ce a fost filmul. Asa ca poate trebuie sa il astepti pe urmatorul.
Cand rolurile-s clare, cand intelegi de ce esti acolo, cum se face ca un lucru s-a intamplat fix atunci, ca sa-l vezi tu, poate e vorba de o melodie completa, ca in padure, cand ma uit la vartejul de frunze din filmele cu indieni.

PS: Liv, multam pentru foaia de mate liniata :)