De ce (o sa mai) merg la Fanfest

Sarah sta in spatele unui stand cu gentute colorate, branza organica si borcane cu gem. A venit din Marea Britanie si e la Fanfest impreuna cu partenerul ei, Douglas, din Scotia. Momentan, stau in Cluj si au venit la Rosia Montana ca sa isi vanda produsele la targul handmade. Au 50 si ceva de ani, vorbesc tare, pun intrebari in continuu, rad mult, sunt vii. Cu ei, ma simt ca in liceu. Dupa terminarea Fanfestului, inainte de a ne desparti in Cluj, ma iau in brate si facem schimb de mailuri. A doua zi, chiar imi scriu.

Alex a vazut, pana la cei 25 de ani pe care ii are, aproape toata Europa. Stie mai multe lucruri decat majoritatea profilor mei octogenari din facultate si face glume misto. Se pregateste sa se intoarca in Norvegia, la masterul de „Green Technologies”, insa pana atunci a venit la Rosia Montana. Mergem peste tot – la galeriile romane, la cariera Cetate, la Tauri, la concerte. Schimbul de telefoane l-am facut inca din timpul Fanfestului, asa ca, dupa terminarea festivalului, stabilim urmatoarea intalnire: de data asta in celalalt colt al tarii, la mare. Asa ca, acum cateva ore, tocmai ce l-am lasat undeva in Corbu, dupa ce ne-am prajit la soare toata ziua.

Edward vine din Statele Unite, sta in Cluj, e ecologist convins si voluntar al programului international Peace Corps. A venit la Fanfest si am stat putin de vorba, pe drum spre Taul Brazi. Mi-a zis, in romana, ca ii place mult aici. Colegul lui, implicat si el in programul „Peace Corps - organic farming”, vine tocmai din Canada – Montreal. Zice, cu jumatate de gura, ca nu e mandru de faptul ca tocmai tara lui e implicata intr-un proiect asa de controversat. Poate tocmai de asta se si afla la Fanfest. La urma urmei, vorba lui Eugen David, „in Canada mai sunt si oameni buni”.

Cam in felul asta sunt cei care vin la Rosia Montana si cam asa sunt amintirile pe care ti le lasa. Colorate si moi. Si, apropo de „oameni buni”, nu am vorbit inca de Eugen David, de dl. si d-na Szabo, de Andrei Gruber, de d-na Estera, Calin si multi altii. Sunt cei care stau pe baricade acolo, zi de zi, in Rosia Montana. Care rezista aberatiilor legalizate cu voia autoritatilor locale si a celor de la Bucuresti, presiunilor psihologice, mizeriilor suflate cu aur. Pentru ei am avut Fanfest anul asta. Pentru ca speram ca mizeriile sa inceteze, iar ei sa isi poata duce viata inainte, normal, cu mulsul vacilor seara, stransul fanului in capite, gatitul acelor sarmale dementiale sau stransul prunelor pentru o palinca ce nu iarta nimic in cale :)

Sigur ca as putea vorbi mult despre celelalte aspecte ale Fanfestului: dezbaterile pe tema turismului sau a includerii Rosiei in patrimoniul UNESCO, concertele faine, bisericile tacute si loiale precum cartile, duelurile de poezie sau tururile turistice la care au venit nesperat de multi oameni. Si sigur ca as putea vorbi despre contra-manifestatiile Gold Corporation sau despre faptul ca festivalul s-a tinut, anul asta, doar pe terenuri private, primaria nedorind sa aprobe activitatile Fanfest in locuri publice (dap, aceeasi primarie care functioneaza intr-o cladire a RMGC).

As putea vorbi despre toate bunele si toate relele festivalului, insa am senzatia ca, de data asta, e vorba de altceva: de motivul pentru care continuu sa vin la Rosia Montana. Concertele, dezbaterile, lansarile de carte sunt foarte misto, doar ca ele vin si se duc. Ceea ce nu se duce, insa, e mica familie pe care cred ca o am acolo, oricat de romantioso-idealist ar suna. Sunt toti oamenii vechi, care imi dau de fiecare data lapte proaspat muls, si toti oamenii noi, ca cei de mai sus, pe care i-am cunoscut la editia asta.

Per ansamblu, suntem multi si pestriti, dar avem ceva in comun: ne strangem mereu in acelasi loc, o data pe an, pentru a primi acea energie, o stii, de chihlimbar. E ce ne ramane dupa ce muzica s-a oprit, tururile turistice s-au terminat, produsele traditionale s-au mancat. Suntem un puzzle cu bucati mai mari sau mai mici, insa toate extrem de importante pentru imaginea generala: suntem aici. Si ramanem. Pentru munti, pentru biserici, pentru patrimoniul istoric. Adica pentru ce nu se vinde: familia.

Imagini de la Fanfest 2010