Spovedania lunara

Vad ca, in ultimele trei luni, am postat un singur mesaj pe luna. Semn ca nu mi se mai intampla lucruri ori pe dinafara, ori pe dinauntru. Ori ca nu mai am timp sau chef. Si daca ma gandesc, niciuna nu e valabila, in afara, poate, de cea cu cheful. Pentru ca, in rest, luna asta

• Am fost in Rosia Montana, locul in care cred ca m-oi fi nascut in vreo viata anterioara, altfel nu-mi explic cum de ma linistesc si ma umplu de fiecare data cum ajung acolo.
• Am reusit sa renunt la niste oameni care imi faceau rau de mult timp, desi ii cam iubisem la un moment dat.
• L-am vazut, in sfarsit, pe Malaele in “Sunt un orb” si-am mai incheiat cu o obsesie care dura de vreo trei ani.
• Am avut curajul sa-i zic unui om ca tin la el, in felul meu.
• Am vazut-o pe Isabelle Huppert in fotografii si in carne si oase si m-am indragostit (si) de ea.
• Dupa ani intregi in care am visat ca ma urmareste Hitler, in care am fost la lagarul de la Breendonk si la muzeul evreiesc din Berlin ca sa inteleg prin ce au trecut oamenii aia, in care am purtat peste tot hanoracul negru cu “Gegen Nazis”, am vazut zeci de filme despre Holocaust si-n care mi-am planificat un drum in Polonia doar ca sa vad Auschwitz-ul, am fost acuzata oficial de antisemitism :)
• Ma pregatesc de ziua lui tata si a mea.
• Am primit carti faine si sampanie pentru copii, pentru simplul fapt ca am prieteni misto.
• I-am vazut pe AC/DC si am mancat zapada in luna mai.

Mai sunt o gramada de facut. Asa ca inca alerg, deocamdata nici vorba de decantat particule elementare. Doar ca ma intreb (retoric si ieftino-filozofic, desigur) daca toata cautarea asta o sa se termine vreodata.