Mirare

Nu pot decat sa ma mir si sa ma bucur ca printre prietenii mei sunt oameni care se cred cateodata androizi, altii care imi dau carti cadou, altii care se mira de ce exista o singura femeie pe bancnotele romanesti - si aia cara ceva, altii care beau tuica la 8 dimineata, altii care rad tare (iubesc oamenii care rad tare, dar, in acelasi timp, neostentativ), unii au scris carti, altii doar le-au folosit ca sa aiba ceva sub cap in asteptarea trenului sau a inceperii vreunui concert, unii nu concep viata fara lux, altii vor sa faca un credit pe timp de criza ca sa-si ia o chitara bas, unii sufera dupa un barbat sau dupa o femeie care i-a lasat, iar altii s-au inchis deja in ei, saturandu-se (sarutandu-se?) de asteptare.

Unii sunt obsedati de vegetarianism si propria sanatate, cu altii am fumat de toate, una din ele mi-a dat haina ei lunga, din piele verde, cand mi-a fost odata frig la Reply si cu alta am baut tuica fiarta dupa ce inghetase in tramvai pentru ca nu mai vrea sa poarte decat fusta. Cateodata nu pot sa-i inteleg nici in ruptul capului pe unii dintre ei si in alte dati ma enerveaza de-mi vine sa le rup capul si nu sunt de acord cu felul in care gandesc dar, de cele mai multe ori, nu pot decat sa ma minunez de cat de diferiti suntem unii de altii de multe ori si cu toate astea ne tinem minte, in cele mai fericite cazuri ne si iubim sau doar ne acceptam, dar ideea e ca ma simt recunoscatoare ca am cunoscut oameni asa de diferit peticiti (intre ei sau fata de mine) si am reusit totusi sa ne legam, sa vorbim de cele mai multe ori aceeasi limba. So I guess this is "the fucking wonder of everything". Bine ca exista si Dan Puric.

Adresa...

...e in Ardeal :)

Mesaj de intensa coloratura estetica

Scrisoare catre Mimi si nu numai:

Am un acces de toleranta si nu stiu ce sa fac cu el. Azi am stat mai mult cu un copil care n-are nici doi ani. Aniela e frumoasa, sunt sigura ca e si desteapta, are doi ochi, doua maini, doua picioare, doua emisfere functionale. La parinti nu mai are doi. La kilograme are cat un copil de 5 luni. Cred ca tot 5, dar bai, ii face si maica-sa pe luna, noroc cu servetelele umede. Toata lumea crede despre ea ca e "nedezvoltata" (ca sa fiu blanda), inclusiv maica-sa, care nu o duce la spital fiindca nu are timp, dar isi rezerva sedinte la manichiura.

Nu stie sa mearga cum trebuie si abia silabiseste "tanti", "mama" si "papa" pentru ca toti o dau de la unul la altul si nu au rabdare s-o invete. Nu socializeaza cu alti copii pentru ca nu stie cum, bonei fiindu-i lene sa o duca in parc. Pe de alta parte, ar putea sa faca bine toate astea, fiindca atunci cand te joci putin cu ea si-i vorbesti, rade tot timpul, vrea la tine si iti zice pe nume in felul ei. Maica-sa e, desigur, ocupata. E toata ziua la munca, ortodoaxa. Azi, bona a zbierat in spume la mine - "NU! NU!!!" cand am vrut sa-i cumpar un balon asteia mici, noroc ca uneori aud doar ce vreau. Din pacate, Aniela nu aude doar ce vrea, ci aude tot, chiar si faptul ca bona vorbeste despre ea ca si cum nu ar fi un om in carne si oase, ci o papusa de plastilina sau, mai rau, ca si cum nu ar fi deloc acolo.

In fine, ce vroiam sa fac in accesul de toleranta era un poll. Si anume, ce propui sa se intample in situatia asta:

a) Mama sa castige la tombola un bilet dus catre Siberia
b) Iadul bonei sa fie inghesuit de baloane
c) Cineva, persoana importanta, nu spui cine, sa sune la asistenta sociala
d) Sa infiintam ONG-ul "Salvati instinctul matern"
d) Ce mama dracului, au luat-o toti razna?!

PS: Ah, dar abia astept din nou comentarii a la Gaza - "Dom'le, ce are Aniela asta in plus fata de alti copii neglijati de niste parinti corporatisti?" Stiti cum m-as uita la comentariile astea? "Ca la Dumnezeu, sa traiti!".

Vulcanii noroiosi

Curat urban

-Mami, uite ce scrie acolo - ur... ur...
-Urban...
-Urban!
-E numele firmei de gunoi, asta inseamna.
-Deci urban inseamna...
-Ce inseamna?
-Urban inseamna gunoi...nu, mami?
-Da.

Gaza-mi vine cateodata...

In fata Casei Poporului, la vreo 200 m distanta, o mana de oameni s-au agitat timp de doua ore intr-un frig de-ti dadeau lacrimile. Strigatele abia li se auzeau de la distanta, iar mesajele de pe pancarte si steaguri se vedeau doar daca stateai in fata lor, prea aproape ca sa nu te simti stanjenit ca te holbezi. Un mesaj transmis intr-un numar foarte restrans si care, poate, n-a fost urmarit de la nicio fereastra din Palatul Parlamentului. Una la mana, strigatele catorva oameni nu razbat uneori nici zgomotul traficului, d-apoi zidurile Primei Cladiri a Tarii? Si apoi, cine ar avea ochi pentru 50-60 de oameni (ptiu, doamne iarta-ma, si mai erau si arabi pe deasupra - ca romanilor li se terminase pauza de masa la ora aia) stransi intr-un tarc, scandand niste prostii generaliste si naive, cum ar fi "Stop the war" sau 'Gaza este Holocaust"?

Casa Poporului - un Goliat impasibil, in care nimic nu tresare, mioriticul perfect pe care nu-l scoti din romanismele lui, oricate argumente i-ai da; si David-ul colectiv, mana de oameni, din care o treime copii si adolescenti, care au strigat pana la ragusire. Cand ultimii martori pentru care actiunile lor ar fi contat (fotografii si cameramanii) au plecat, si-au dat si ei seama ca nu mai are rost, au coborat pancartele, au multumit, dupa care s-au imprastiat. La cateva minute dupa aceea, in zona nu mai ramasese nimeni... doar Goliath, a carui monospranceana nu se incruntase nici macar a nedumerire.

PS: De aici aflu ca au fost si cativa romani. ONG-isti, na, ca nimeni nu-i perfect...

We have all the time in the world

Lenea care se intinde ca branza de pe macaroanele fierbinti. Vin rosu, dulce, combinat cu o ciuperca afisata in toata cruditatea ei. Zapada inalta pe un pervaz gri in tot restul anului. Fulgi de care ti-e mila cand ii vezi cum vin naivi. Calorifer fierbinte si ganduri spre Nepal. In acelasi timp, fum gros de tigara intr-un birou de la Unirii. Voce serioasa la telefon. Tuse.