La Revolutie aveam 6 ani, asa ca am prins ultimul an de gradinita in plina schimbare de la comunism la democratie. Una din schimbarile pe care nu le intelegeam erau camioanele cu ajutoare care veneau in Romania. Strainii (germanii, in special, care erau vazuti ca un fel de Dumnezeu occidental) trimiteau camioane intregi de jucarii, dulciuri, haine catre gradinitele din Romania, catre taberele de copii. Nu intelegeam de unde vin si mai ales de ce aveam nevoie de ajutoare (fuseseram bolnavi? neajutorati? oprimati? Nu stiam, ai mei nu il vorbisera niciodata de rau pe Ceausescu in prezenta mea si a fratelui meu). Dar stiam ca atunci cand veneau ajutoarele, era rost de surprize, de culori, de ceva ce nu prea avusesem pana atunci.
Acum imi dau seama ca eram, intr-un fel, precum copiii din centrele de plasament: nu ne deranja ca alti copii se jucasera inainte cu papusile care acum erau ale noastre, nu ne deranja ca primeam dulciuri de care nici nu am fi visat vreodata ca exista (si nu exagerez... imi aduc aminte si acum de primele lame de guma Orbit, primite in premiera din Germania, in tabara pentru copii cu diabet, prin '91. Si cat de mandra eram ca eu deja stiam ce e asta cand, la cativa ani, guma Orbit incepuse sa se gaseasca si de vanzare, prin magazine).
Eram asa de bucurosi ca avem ceva al nostru, care parea asa de nou, asa de colorat, chiar daca papusile aveau rochii purtate, chiar daca dulciurile ni se dadeau cu portia (nu un pachet intreg de guma, ci o singura lama. Abia se gaseau.) Acum, abia imi mai aduc aminte de detaliile de "second hand" - de vreun nasture lipsa al unei bluze nemtesti sau de vreun iepure de plus putin descusut la spate. Imi aduc aminte, in schimb, cat de incantata eram, toate lucrurile alea mi se pareau extraordinare (desi acum ma gandesc ca de fapt insemnau asa de putin, daca le raportez la valoarea zilelor noastre. Atunci insa, era vremea dozatorului Cornelius).
Poate tocmai fiindca imi aduc aminte cat de mult insemna o astfel de supriza pentru un copil care nu era obisnuit cu ele, va rog sa participati, daca doriti, la o colecta de carti pentru copii. Este vorba de copiii din centrele de plasament din sectorul 6. Cu ajutorul cartilor donate, in aceste centre vor fi infiintate biblioteci.
Sunt sigura ca pentru ei, o carte cu multe poze, cu povesti sau cu proza scurta o sa insemne un fel de comoara. Se prea poate, de asemenea, ca altii nici sa nu le bage in seama. Dar cred ca au nevoie de carti ca mijloc de evadare mai mult decat noi. Si au nevoie sa invete. Poate fi vorba de orice carte care poate stimula mintea, imaginatia unui copil - de la cum sa invete sa joace sah, pana la carti de colorat, carti de aventuri, de calatorii, de povesti, de stiinta, beletristica.
Asadar, daca aveti acasa carti potrivite pentru copii (iar daca nu aveti, poate faceti o vizita prin librarii sau anticariate), colectarea lor se va face in doua corturi amplasate in fata Parcului Cismigiu, pe 12 si 13 septembrie, intre orele 10.00-20.00. Colecta este organizata de Asociatia Enjoy Your Future, Primaria Bucuresti si Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 6.
Multam, Liv :)
25 comments:
bei, am gasit omizi in hol! o gramada. ma rog, nu stateau una langa alta, se plimbau. da multe. vreo 3-4. erau din alea frumoase, tarcate, rosu cu verde. le-am dat drumu pe geam, sa mai zburde si pe-afara. sper ca aerul de dimineata le-a facut bine. sper sa le fi prins pe toate. te pup!
marei i-a placut modelino-ul ceva de speriat.l-a pupat si l-a luat acasa.
io n-am primit ajutoare când eram mică. probabil că se şi vede:)
ţin azi postu tău la statusu meu.
@ liv - dar de ce nu vii in vizita cu ele pe la mine, sa le fac cunostinta cu furnicile din hol? Le imbracam in roz si le lasam sa lege ele o hora a infratirii si a bucuriei. (Chiar, hai, inteleg ca furnicile au cu ce sa faca hora, ca au manutze, dar omizile cu ce se prind?)
Am uitat sa-ti zic de modelino, sa nu traga Mara prea tare de el, ca se sparge si se umple de faina. Io am patit si m-am ras, dar invatatoarea n-a prea ras cand a vazut podeaua plina de faina. Mai stii "Curcubeul", chestia aia ca un arc, facut din plastic colorat sau din metal, pe care-l puneai pe o treapta si dupa aia cobora singur?
@ vio - e mai bine pentru copiii aia din grupa ca n-ati primit ajutoare. Te si vad asa, micuta si determinata, strigand cu avant si impingandu-i pe toti copiii, ca sa ajungi la sac :) Si dupa aia, cu prada in maini, retragandu-te intr-un colt, sa savurezi victoria, putin vinovata, putin fericita :D
da. am acasa, la pitesti. odata a venit o prietena din bloc pe la mine, s-a jucat cu el si l-a lins de la un capat la altul (nu stiu de ce a facut asta. era mai... mai neajutorata, asa. mai ciudatica.) asa ca a mucegait. curcubeul. mi-a mucegait curcubeul prietena asta, drept care pe viitor nu s-a mai jucat cu el decat sub stricta supraveghere.
am spart si noi un modelion la scoala si n-am recunoscut nimic. era si greu de stabilit cine-l sparsese, ca trageam toti de el in toate directiile. de-aia si crapase. probabil. nu stiu.
pai omizile tocmai, ca au o gramada de picioare pe care le folosesc si ca maini. n-ai vazut cand li se termina craca/frunza si stau cu corpul in aer si se ridica la 90 de grade? e. sa faca hora asa cum fac si chestia asta, ca au cu ce.
ce ne-a mai zis vio, mai demult, despre gradinita si foca?
aaa, fugea de la cursuri sa se dea cu foca! nu?
Hora si un limbo dance mic :)
Nu mai stiu daca fugea Vio de la cursuri, dar avea o pasiune din asta mistuitoare pentru Foca. The Foca. S-o intrebam, s-o examinam.
Bai, dar Cuore? Il mai stiti pe Cuore? Am gasit cartea prin biblioteca, acasa. Bocesc la fiecare poveste.
bă, io n-am avut nici modelino. io nu mă mai joc.
şi,când eram mică, să ştiţi că eram timidă. Timidă şi bătăuşă. O combinaţie de vis perfect:)
Aha, deci la tine taxa de protectie consta in buchete de flori:)
Sa stii ca nici eu n-am avut un modelino al meu, a venit cineva cu el la scoala. Deci sunt alaturi de tine. Dar inel de Captain Planet, facut din semn de coperta de carte, ai avut?
nici desta. dar la faza asta eram mult mai şmecheră. aveam un inel de argit, furat de la mama (crecă era chiar inelu ei de logodnă) pe care îl ţineam ostentativ pe degetul mare...eee...
la fel si eu. modelino era de fitze. costa unu cat 7 cornuri cu gem. aberant. inel da. eu, da. violeta, ai poze cu tine din vremea aia? nu tre sa fie neaparat si foca in ele.
Era ceva cu inelele de logodna ale mamelor, ca tin minte ca si eu il purtam pe al mamei cand aveam vreo 4 ani, doar ca am si reusit sa il pierd (sa nu-i ziceti, ca nici acum nu stie sigur daca eu l-am pierdut sau ea. Mi-a fost rusine sa-i zic ca l-am dat pe degeaba unei vecine, care mi l-a cerut).
:) frumos din partea ta.
evidamăn că am poze cu mine mică. albume întregi. le păstrez pentru o întâlnire de gradu 4 în craiova sity când vom merge şi la buhuhuhu.
Cu tine mica-mica? In sortulet? Si cu firimituri galbene de ou la gura? Vreau! Cand mergem la craiova sity?
bleaaaah. d-aia nu mancam eu ou cand eram mica. si nici lapte.
eu nu vreau la bu hu hu, doar la craiova.
bai, s-a gaurit modelino. dar numa un pic, cat un varf de ac. am bandajat cu scoci repede.
nu ou. la mine era o treabă cu tortu. ai mei, deşi nu mi-au mărturisit vreodată, crecă aveau un fetiş cu tortu. astfel, am poze cu mine la 1 an cu tortu cu lumânări, poze cu mine la 2 ani cu tortu cu lumânări, evident, dar de data aceasta murdară la gură de ciocolată. poze cu mine la 3 ani cu degetele înfipte în tort şi tot aşa:)
@ liv - Cum, nu vrei la bu-hu-hu? Sa radem cu bu-hu-hu? nici macar un pic?
:)) imi pare rau, stiu ca nu poti sa razi de doua ori la aceeasi gluma, dar nu pot sa renunt la ea, imi place prea mult:
(Din nou) Tu, in picioare pe scaunel, in fata tortului, in timp ce in jurul mesei zac copii intinsi pe jos, intinzand manuta catre tort, cu ultimele sperante. Tu esti singura care a ramas in picioare, iar manecile suflecate explica totul. In acelasi timp, agiti un steag tricolor, pe care scrie "Am invins! Sa (imi) fie tort!"
măi, spre surprinderea ta, nu sunt o persoana violentă. în plus, nici măcar nu ţin să obţin întotdeauna ceea ce vreau.
mie doar îmi place aventura. şi daca a avea un tort consider că e o aventură care mă ajută să evoluez...atunci, nu ştiu cum fac sau cum reuşesc, dar într-un fel sau altul ajung la tort înaintea altora.
mă scuzi pentru filozofelile de doi bani. mă concentrez cu greu în ultimul timp:)
deci pe la vreo 10 ani deja erau poze cu tine bagata pana la gat in tort, la 11 ti se vedea doar varfu nasului, pe care pusese maica-ta un biletel cu "violeta" si o sagetica aratand oblic in jos, iar de la 12 incolo... multe poze cu torturi, mai mari, mai mici, rotunde sau dreptunghiulare, dar fara oameni. bizar.
Vrei aventura? :) Hai sa facem un tort de mere, ca de-asta am facut si eu o singura data. Mai rau decat ala n-are cum sa iasa.
Duminica ne vedem sa stam de vorba, nu mai merge asa. Omul fara concentrare e ca Mercedesul fara sigla. Sau ca barbatul fara burta? Cum era?
claro que si. ne vedem să donăm cărţi şi, apoi, la o plimbare, la o discuţie, la un chelcăşoz.
Post a Comment