Tristetea dupa Suzanne Vega

Parul matasos, cuminte si rosu. Ochii sclipitori si gura moale, cu buze frumos conturate. Dar mai ales vocea, la fel de languroasa, calda, tandra, inteleapta ca si acum 20 de ani. Asta e ce am recunoscut la Suzanne Vega, ce m-ar fi facut sa plec daca nu as fi gasit de-a lungul concertului ei. M-am tot autosugestionat sa gasesc in melodiile live ce gaseam in cele inregistrate. Si nu ma refer la calitatea vocii, ci la faptul ca tot ce imi produceau melodiile astea ascultate acasa s-a batut cap in cap cu sobrietatea si lipsa de comunicare pe care le-am observat la ea, pe scena.





Nu, nu ma asteptam la vreun “Buna seara, prieteeeeni!!” urlat din fundul plamanilor, nici la vreun “Hai, toata lumea aplauda acum cu mine!”, dupa cum au apreciat Oigan si alti psiho-astro-specialisti in muzica si in ce ar trebui ea sa produca in oameni. Ma asteptam, in schimb, la o sala plina, nu la cei maxim 2000 de oameni care au fost acolo (cum bine a remarcat un prieten, concertul ar fi mers mult mai bine intr-o sala mica, un club, atmosfera ar fi fost mult mai prietenoasa). Ma asteptam sa ne povesteasca mai mult, sa glumeasca mai mult, sa existe intr-adevar si o atmosfera Suzanne Vega in carne si oase, nu doar in melodiile ei. Si nu in ultimul rand, ma asteptam sa gasesc pe scena o trupa completa (nu doar chitarist si basist, ci si cu baterist si clapar), asa incat ritmul lui “Tom’s Dinner” sa nu fie tinut doar din bass, iar “Blood makes noise” sa te faca intr-adevar sa ti se ridice parul pe maini, asa cum se intampla cand il asculti inregistrat. M-au bucurat foarte mult insa “The queen and the soldier” si “Rosemary”, fara care nu cred ca ar fi fost un concert complet.



Am asteptat mult concertul asta, dar daca ar fi sa se repete in aceleasi conditii, nu cred ca as mai merge a doua oara. As merge sa vad o Suzanne naturala, calda, vesela, asa cum cred ca e in realitate. As merge sa ii vad "poza color". Dar nu as vrea sa vad inca o data o artista care incearca din rasputeri sa isi ascunda vulnerabilitatea (pe care o prezinta in melodii in toata nuditatea ei) in spatele unui costum clasic, negru, in spatele unei seriozitati care nu cred ca are cum sa fie veridica atunci cand ai atatea lucruri frumoase de zis (cel putin in melodii).

Tom's Dinner


Luka