Gata, ne-am linistit...

...acum vio si cu mine avem si poza de hi5 :)

Pentru cine vrea sa contribuie la proiectul Alexandrei, "Daydreamers", si sa isi prezinte strungareata posteritatii, urmatoarele sedinte foto vor avea loc:

- duminica, 4 octombrie, intre 14 si 21.30
- marti, 6 octombrie, intre 17 si 21.30.

Alexandra si amicii ei sunt foarte misto, ne-au lasat inauntru, ne-au dat bomboane (de capsuni si lamai) si perne pe care sa stam, ne-au lasat sa ne invartim prin studio, sa ne jucam cu acadele gigantice, sa incercam peruci si in principiu sa ne radem, daca aveam chef. Daca nu, nu era musai :)

Studioul se afla in cladirea in care e Clubul Spice, pe Calea Victoriei 21, etajul 3, ultima usa pe stanga. (Intotdeauna am avut o atractie de necontrolat pentru ultimele usi pe stanga :) Si pe dreapta, dar si pe mijloc, ca sa nu avem discutii.)

Criza bunului-simt

Cam pana unde pot merge, in perioada crizei, smecheriile administrative, pretentiile nesimtite si ignorarea totala a faptului ca angajatii au si drepturi, nu doar obligatii? Pana la urma, nu ma intreb neaparat cat de legale sunt hocus-pocus-urile pe care angajatorii le fac pentru a plati mai putine taxe de pe urma angajatului (in dezavantajul celui din urma). Nu ma intreb nici cum de ignora cu nonsalanta drepturi precum acordarea zilelor libere de sarbatorile legale sau platirea orelor suplimentare. Ma intreb insa (retoric, desigur) cam cat de mult se pot intinde morala si decenta unui patron. Cam cat de om poti sa ramai in vremurile astea de cacao, cam cat incerci sa te mai gandesti si la viata celui de langa tine, mai ales cand calitatea vietii acelui om (financiar vorbind) depinde cu totul de tine?

De exemplu, matusa mea imi povesteste din incercarile ei de a-si gasi o slujba. Locuieste in Brasov, are 50 de ani si nu sta foarte bine cu sanatatea. Imi povesteste ca a incercat sa se angajeze la o librarie, unde patronul a chemat-o, de proba, o luna. Perioada de proba nu a fost platita. Conditiile in care ea trebuia sa lucreze erau urmatoarele: in librarie nu era niciun scaun; trebuia sa stea 8 ore pe zi in picioare, in continuu (adaugati la cele 8 ore, inca 1-2 petrecute pe drum). Daca o vedea ca sta putin jos, patronul incepea sa tipe la ea. Nu avea voie sa manance in librarie. Evident, nu avea nici pauza de masa. Salariul era de 4 sau 5 milioane, daca tin bine minte. Dupa 3 zile de stat in picioare cate 10 ore si mancat pe ascuns, a plecat de acolo.

O alta poveste e chiar ce mi s-a intamplat azi-dimineata, cand ma pregateam sa incep un nou job pentru un site de stiri. Trecusem cele doua interviuri, ne inteleseseram si la bani, doar ca managerul site-ului “uitase” sa imi dea niste detalii. Esentiale, in felul lor. Le-am aflat azi, cand teoretic trebuia sa incep sa lucrez pentru ei: perioada de proba pe care o stabilisera la 2 saptamani, nu era de fapt o perioada de proba. Era o “perioada de practica”, ca si cum as fi fost studenta si as fi cerut sa lucrez la ei pentru o adeverinta, pe care s-o prezint apoi la secretariatul facultatii. Fiind perioada de practica, ce sa vedeti, nu era platita. La argumentul meu – “Perioada asta de practica se numeste, din punct de vedere legal, perioada de proba si presupune aceleasi drepturi si obligatii ca ale unui angajat normal, implicit si platirea zilelor de proba”, mi s-a raspuns – “Da, dar noi nu lucram asa”.

Asta a fost bomboana Cip de pe coliva, aia mica. Supriza mareata a fost insa cand l-am intrebat ce salariu imi va trece pe cartea de munca. Raspunsul a fost:

- Ce carte de munca? Noi lucram doar cu contract de drepturi de autor. Asa fac toate redactiile.

- Nu stiu ce sa zic, in redactiile in care am fost eu, in cel mai rau caz mi s-a trecut salariul minim pe cartea de munca, iar diferenta de bani, pana la suma stabilita, a fost trecuta in contractul de drepturi de autor.

- Da, stiu, dar sa stii ca asa am lucrat si eu, doar pe drepturi de autor, a zis el, empatic. Astea sunt conditiile, de-astea ti le prezint, ca sa stabilim daca suntem amandoi de acord cu ele. Daca nu, eu mai am foarte multe CV-uri.

- Dar va dati seama ca in felul asta va incurajati oamenii sa plece dupa maxim un an de aici? Sa presupunem ca dvs va place cum scriu, sa presupunem ca si mie imi place aici si as vrea sa raman pe termen lung – un an, doi, trei. In conditiile astea, pentru mine anii astia practic nu exista din punctul de vedere al vechimii in munca. Oamenii nu sunt motivati sa lucreze prea mult aici, cand stiu ca experienta castigata nu e dovedita de niciun act.

- Da... dar noi nu lucram cu carte de munca. Eu nu vreau sa ma enervez. Astea sunt conditiile.

Am plecat usor zapacita de usurinta cu care omul asta ignora niste argumente, zic eu, de bun-simt. Chiar asa, de bun-simt, intelegi conceptul, domnule manager? Nu, nu cred ca ai cum, din moment ce, dupa ce am plecat de acolo, tot ce ai inteles tu din discutia noastra a fost ca “puneam intrebari ciudate” (despre cartea de munca si despre platirea perioadei de proba) si ca “voiam carte de munca!!”.

Pacat de oamenii care lucrau acolo. Pareau foarte misto, faceau glume, isi imparteau mancarea, era o atmosfera faina. La un moment dat au si avut voie sa rada pentru doua minute, toti, la un calculator, urmarind impreuna un clip amuzant. Asta pana a iesit managerul, a chemat-o pe coordonatoare la el in birou, ea s-a intors nervoasa dupa mai putin de un minut si le-a zis colegilor, incet: “Hai ma, nu va mai uitati”.

La patronii romani inca nu a ajuns conceptul ala de marketing conform caruia, cu cat ai o echipa de oameni mai sudata, cu cat ii incurajezi sa isi creeze legaturi mai puternice intre ei, cu atat vei avea o firma mai productiva. Un om relaxat e un om care da randament. Un om care se simte bine la serviciu, va lucra cu placere. Si nici macar nu trebuie sa faci ASE-ul ca sa iti dai seama de asta. Iti trebuie doar un pic de bun-simt. Din pacate insa, specia managerului nesimtit nu risca deloc sa dispara. Ba s-ar zice ca Romania, din punctul de vedere al pietei de munca, se transforma din ce in ce mai mult intr-o gradina zoologica si nici macar nu e un spectacol amuzant.

Colecta de carti pentru copii

La Revolutie aveam 6 ani, asa ca am prins ultimul an de gradinita in plina schimbare de la comunism la democratie. Una din schimbarile pe care nu le intelegeam erau camioanele cu ajutoare care veneau in Romania. Strainii (germanii, in special, care erau vazuti ca un fel de Dumnezeu occidental) trimiteau camioane intregi de jucarii, dulciuri, haine catre gradinitele din Romania, catre taberele de copii. Nu intelegeam de unde vin si mai ales de ce aveam nevoie de ajutoare (fuseseram bolnavi? neajutorati? oprimati? Nu stiam, ai mei nu il vorbisera niciodata de rau pe Ceausescu in prezenta mea si a fratelui meu). Dar stiam ca atunci cand veneau ajutoarele, era rost de surprize, de culori, de ceva ce nu prea avusesem pana atunci.

Acum imi dau seama ca eram, intr-un fel, precum copiii din centrele de plasament: nu ne deranja ca alti copii se jucasera inainte cu papusile care acum erau ale noastre, nu ne deranja ca primeam dulciuri de care nici nu am fi visat vreodata ca exista (si nu exagerez... imi aduc aminte si acum de primele lame de guma Orbit, primite in premiera din Germania, in tabara pentru copii cu diabet, prin '91. Si cat de mandra eram ca eu deja stiam ce e asta cand, la cativa ani, guma Orbit incepuse sa se gaseasca si de vanzare, prin magazine).

Eram asa de bucurosi ca avem ceva al nostru, care parea asa de nou, asa de colorat, chiar daca papusile aveau rochii purtate, chiar daca dulciurile ni se dadeau cu portia (nu un pachet intreg de guma, ci o singura lama. Abia se gaseau.) Acum, abia imi mai aduc aminte de detaliile de "second hand" - de vreun nasture lipsa al unei bluze nemtesti sau de vreun iepure de plus putin descusut la spate. Imi aduc aminte, in schimb, cat de incantata eram, toate lucrurile alea mi se pareau extraordinare (desi acum ma gandesc ca de fapt insemnau asa de putin, daca le raportez la valoarea zilelor noastre. Atunci insa, era vremea dozatorului Cornelius).

Poate tocmai fiindca imi aduc aminte cat de mult insemna o astfel de supriza pentru un copil care nu era obisnuit cu ele, va rog sa participati, daca doriti, la o colecta de carti pentru copii. Este vorba de copiii din centrele de plasament din sectorul 6. Cu ajutorul cartilor donate, in aceste centre vor fi infiintate biblioteci.

Sunt sigura ca pentru ei, o carte cu multe poze, cu povesti sau cu proza scurta o sa insemne un fel de comoara. Se prea poate, de asemenea, ca altii nici sa nu le bage in seama. Dar cred ca au nevoie de carti ca mijloc de evadare mai mult decat noi. Si au nevoie sa invete. Poate fi vorba de orice carte care poate stimula mintea, imaginatia unui copil - de la cum sa invete sa joace sah, pana la carti de colorat, carti de aventuri, de calatorii, de povesti, de stiinta, beletristica.

Asadar, daca aveti acasa carti potrivite pentru copii (iar daca nu aveti, poate faceti o vizita prin librarii sau anticariate), colectarea lor se va face in doua corturi amplasate in fata Parcului Cismigiu, pe 12 si 13 septembrie, intre orele 10.00-20.00. Colecta este organizata de Asociatia Enjoy Your Future, Primaria Bucuresti si Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 6.

Multam, Liv :)

Am infrant! :)

Tin sa va anunt (cu mandrie in corzile vocale) ca, din cele 48 de nemultumiri selectate pentru Corul Nemultumitilor la Cluj (despre care am mai scris aici), 4 sunt ale mele :)) Respectiv nr 5, 9, 23 si 48.

Veniti la Cluj, sa le cantam impreuna? :D

http://www.sectorulcultural.info/corulnemultumitilorcluj/?p=47

Ecologizare - editia parastas

Da, se cere ca la anul sa trecem la plantat de copaci. Da, se simte ca si cum “ar veni toamna” in privinta ecologizarii. E al patrulea an in care se organizeaza si cred ca a inceput sa mi se taie – si mie, si altora. Nu ma refer la oamenii intalniti acolo. Ei sunt, in mare parte, aceiasi in fiecare an. Sunt misto, reconfortanti, muntomani, chitaristi, fac glume bune si joaca ping-pong :). Insa ce a ajuns obositor e faptul ca nu mai exista nicio surpriza: in fiecare an stim deja ca vom merge pe acelasi traseu si vom facem acelasi lucru: vom curata nesimtirea altora. Si mai stim un lucru (esential, in felul lui): ca in anul urmator vom gasi aceeasi mizerie. Sau poate mai rau, cum s-a intamplat de data asta, cand nu ne-au ajuns sacii si mainile ca sa strangem toate gunoaiele.

Anul asta, am fost 30 de oameni. Am strans aproape 80 de saci de gunoi, in mare parte sticle de plastic si cutii de bere. Am mai avut parte insa si de cadouri de casa noua: un fier de calcat, o plita de aragaz, o bucata de sina ferata, o bucata dintr-un cuier, sosete, o oala, un adidas, pampersi. (Daca asta va mira, sa stiti ca anul trecut s-au gasit, printre altele, un sutien, o minge de baschet, jumatate de usa de frigider si o pereche de chiloti barbatesti cu un tampon in ei. Fiinta umana, ca si Romania, e mereu surprinzatoare).

Nu am ramas cu vreo bucurie aparte ca am reusit sa luam mizeriile alea de acolo. Am ramas cu siguranta ca si la anul vom gasi la fel. Cum de se intampla asa? Pai traiectul e asta: cand vii pentru prima oara la o ecologizare, ai senzatia ca gata, salvezi lumea cu gestul tau. Ai senzatia ca ai distrus toata nesimtirea romaneasca daca un grataragiu te-a vazut ca strangi gunoiul lasat de el in urma. Ai senzatia ca a invatat ceva din asta si ca o sa aiba bunul-simt sa stranga dupa el.

In anul urmator, cand gasesti aceeasi mizerie, iti spui: “Nu-i nimic, e nevoie de continuitate, oamenii nu au cum sa invete asa, dintr-odata” si te apuci mai cu sarg. In al treilea an, cand vezi ca la sfarsit ai strans acelasi numar de saci ca si in anii trecuti, iti spui cu indoiala ca “gata, asta e ultima oara...”. Si mai vii, totusi, si in anul urmator. Doar ca, de data asta, dupa al patrulea an, mi s-a cam dus speranta. Da, e drept, au fost multi oameni care ne-au strigat “Bravo!”, altii care ne-au incurajat cu un “Cine arunca gunoaie, sa manance din gunoaie!” :), iar altii chiar ne-au ajutat sa caram sacii la vale. Oamenii au inceput sa isi dea seama ca e mai bine fara gunoaie, decat cu (da, suna tampit de simplu, dar credeti-ma, lucrul asta se inradacineaza foarte greu in mintea multor oameni). E adevarat, se misca ceva... dar cand imi dau seama cat de incet se intampla lucrul asta, transformarea asta, cat de multi ani trebuie sa mai treaca pentru ca romanii sa se civilizeze (si iar imi aduc aminte de sfanta amenda...), nu ma mai ia disperarea, nici furia. Mi se face doar lehamite.

Poate ca asta s-a intamplat si cu ceilalti oameni care au ales sa nu mai vina la ecologizarea de anul asta. In 2008, au fost vreo 70 de oameni. De data asta, au venit de doua ori mai putini. Poate e criza. Sau poate e vorba de aceasta lehamite. De asta zic si chiar simt ca e binevenita o schimbare. La anul vom merge sa plantam copaci. In privinta asta, rezultatul macar se va simti, chiar daca va dura mai multi ani. Ei sunt vii, sunt frumosi si te fac sa te simti bine. Cred ca au mai multa decenta si echilibru decat majoritatea oamenilor. Si stiti ceva? Nici nu fac misto de tine atunci cand vii din proprie initiativa, cu bani din propriul buzunar, sa strangi tot ce au mai murdar dupa ei. Si, de fapt, in ei.

Daca vrei, PETi!

"Taaantii, neeeneeea, ajutati-ne si pe noi, suntem 7 PET-uri acasa, n-avem mama, n-avem tata. Avem doar o cunostinta dubioasa, care ne-a abandonat aici, in drum. A zis ca ne lasa putin, ca are ceva de rezolvat si ne ia dupa cateva ore, la intoarcere. De atunci au trecut cateva luni si noi tot aici am ramas. Ne e greu, nu recunoastem nimic in jur, am ajuns doar plastic si os. Vrem si noi sa traim printre ai nostri, vrem si noi sa fim duse la un centru macar, sa nu mai fim ale nimanui. La un Centru pentru PET-urile Strazii sau, in cazul asta, pentru PET-urile traseelor de munte.

Fiindca noi aici am avut ghinionul sa fim abandonate - pe cararile din Bucegi, pe pajisti, printre flori, prin paduri, prin raurile de munte. Si nu e de noi aici... nu recunoastem nimic din lucrurile cu care eram obisnuite la oras... ce-i drept, cand ne mai ia vantul si ne duce la vale, incepem sa recunoastem semnele de civilizatie: miroase a mici, gratarele stralucesc in zare, vantul aduce pasaje de manele, cocoloasele de hartie igienica zboara pana la noi, purtand cu ele mesajul de pace al umanitatii. Da, aici e de noi. Aici vrem sa fim si noi, unde e actiunea, sa fim printre oameni, dar in acelasi timp, printre surorile noastre: sticlele de plastic, cutiile de bere, ambalajele de mancare. Te rugam, asadar, du-ne acasa! Du-ne la un centru in care sa ne putem da obstescul sfarsit printre semenii nostri. Pentru ca PETi!"

Am primit mesajul asta de la o sticla de plastic care mi-a sunat la usa azi-dimineata. Era vlaguita, stoarsa de puteri, ce sa mai, aplatizata. Venea tocmai din Muntii Bucegi, unde au ramas suratele ei. Mi-a intins cu ultimele puteri scrisoarea si a zis ca ma asteapta in acest weekend, la cabana Miorita. Acolo, se spune ca vor mai veni peste 50 de oameni care nu vor sa lase PET-urile sa moara de singuratate, in munti. Vor sa le duca la un centru de reciclare, acolo unde e locul lor. Asa ca sambata dimineata vom pleca spre Sinaia, iar de acolo vom urca cu telecabina pana la cota 2000, la cabana Miorita. Mai sunt 2 locuri in cabana, dar se poate sta si la cort.

De la Miorita, cine vrea poate urca pe jos pana la Cruce, traseul nu e greu, iar peisajul e demential dupa o saptamana de munci de birou. Seara se lasa cu tuici, palinci, chitare si, cu putin noroc, cu ursi :) Iar duminica de dimineata, coboram tot cu telecabina pana la Cota 1400, iar de acolo, pe jos, pana in Sinaia. Pe acest traseu, parcurs pe jos, vom strange toate gunoaiele care ne vor iesi in fata ochilor :) Daca vrei sa vii si tu cu noi, da-mi un semn la a_musatoiu@yahoo.com.

Mai jos sunt si cateva poze de la ecologizarile anterioare. Ingioi :)

Vedeti? De-asta a ajuns tara asta unde-a ajuns :)

Braila: Doi copii au spart o gradinita

Braila, 13 aug /Agerpres/ - Doi copii, dintre care unul de 5 ani, din comuna braileana Jirlau au spart o gradinita, de unde au furat doua sacose de jucarii.

Cei doi minori, unul in varsta de 5 ani, iar celalalt de 13 ani, au patruns in gradinita prin spargerea geamului unei ferestre, au incarcat jucariile in doua sacose si au fugit cu ele.

In urma anchetei desfasurate la fata locului, politistii au ajuns joi la faptasi, de unde au recuperat prejudiciul, care a fost inapoiat gradinitei, iar in cauza s-a intocmit dosar de cercetare penala sub aspectul comiterii infractiunii de furt calificat. AGERPRES/ (Ecaterina Ignat)