Tristetea dupa Suzanne Vega

Parul matasos, cuminte si rosu. Ochii sclipitori si gura moale, cu buze frumos conturate. Dar mai ales vocea, la fel de languroasa, calda, tandra, inteleapta ca si acum 20 de ani. Asta e ce am recunoscut la Suzanne Vega, ce m-ar fi facut sa plec daca nu as fi gasit de-a lungul concertului ei. M-am tot autosugestionat sa gasesc in melodiile live ce gaseam in cele inregistrate. Si nu ma refer la calitatea vocii, ci la faptul ca tot ce imi produceau melodiile astea ascultate acasa s-a batut cap in cap cu sobrietatea si lipsa de comunicare pe care le-am observat la ea, pe scena.





Nu, nu ma asteptam la vreun “Buna seara, prieteeeeni!!” urlat din fundul plamanilor, nici la vreun “Hai, toata lumea aplauda acum cu mine!”, dupa cum au apreciat Oigan si alti psiho-astro-specialisti in muzica si in ce ar trebui ea sa produca in oameni. Ma asteptam, in schimb, la o sala plina, nu la cei maxim 2000 de oameni care au fost acolo (cum bine a remarcat un prieten, concertul ar fi mers mult mai bine intr-o sala mica, un club, atmosfera ar fi fost mult mai prietenoasa). Ma asteptam sa ne povesteasca mai mult, sa glumeasca mai mult, sa existe intr-adevar si o atmosfera Suzanne Vega in carne si oase, nu doar in melodiile ei. Si nu in ultimul rand, ma asteptam sa gasesc pe scena o trupa completa (nu doar chitarist si basist, ci si cu baterist si clapar), asa incat ritmul lui “Tom’s Dinner” sa nu fie tinut doar din bass, iar “Blood makes noise” sa te faca intr-adevar sa ti se ridice parul pe maini, asa cum se intampla cand il asculti inregistrat. M-au bucurat foarte mult insa “The queen and the soldier” si “Rosemary”, fara care nu cred ca ar fi fost un concert complet.



Am asteptat mult concertul asta, dar daca ar fi sa se repete in aceleasi conditii, nu cred ca as mai merge a doua oara. As merge sa vad o Suzanne naturala, calda, vesela, asa cum cred ca e in realitate. As merge sa ii vad "poza color". Dar nu as vrea sa vad inca o data o artista care incearca din rasputeri sa isi ascunda vulnerabilitatea (pe care o prezinta in melodii in toata nuditatea ei) in spatele unui costum clasic, negru, in spatele unei seriozitati care nu cred ca are cum sa fie veridica atunci cand ai atatea lucruri frumoase de zis (cel putin in melodii).

Tom's Dinner


Luka

Avem containeeeer, avem valoaareee

Acum vreo 6 luni scriam despre primaria sectorului 4 si durerea din fundul sufletului ei vizavi de amplasarea de containere pentru reciclare. Nu stiau, nu aveau, nu puteau. Acum o luna le-am trimis din nou un mail in care le-am mai povestit o data cum ma doare corasonul sa tot arunc laolalta carton, sticla si plastic. N-ar putea ei sa isi rupa putin de la spaga si sa amplaseze 3 containere in zona in care stau? Si ce sa vezi? Pot. Dupa cinspe schimburi de mailuri in care ma instiintau ca au primit mailul, ca il dau mai departe la comisia nu stiu care pentru analizare, de la comisie - la Rebu, de la Rebu - inapoi si tot asa, intr-un final am aflat ca o sa amplaseze 3 containere la 5 minute de mine. Aleluia! Ideea e ca daca ceri si ai un pic de rabdare, s-ar putea sa se si indeplineasca.

Iar la cateva ore dupa ce am primit raspunsul lor, asa, ca cireasa de pe tort, am aflat ca asociatia Mai Mult Verde a initiat proiectul "Viata dupa colectare". In cadrul lui, printre altele, asociatia pune la dispozitie un model de cerere online pentru amplasare de containere, valabil pentru primariile din toata tara. Cam ce am facut eu, doar ca in cazul asta cererea e deja scrisa si se poate trimite din 3 click-uri. Asadar, daca vrei sa reciclezi si nu ai unde, completezi cererea cu numele tau, adresa la care vrei sa fie amplasate containerele si primaria careia i te adresezi. Raspunsul din partea primariei trebuie sa vina obligatoriu in maxim 30 de zile. Bafta! :)

RedBull X-Fighters Exhibition Tour

Cateva poze de la Red Bull X-Fighters Tour, in care au fost "implicati" 4 motociclisti din Belgia, Noua Zeelanda si Suedia, o rampa de lansare, una de aterizare si vreo 5-6.000 de oameni, veniti in Piata Constitutiei. De ce? Ca sa vada tot felul de acrobatii facute cu motocicleta, in timpul sariturilor de pe rampa.

Nu ma pricep la motociclism, dar cred ca e primul eveniment de genul asta din Romania. Avand in vedere ca a fost si gratis, lumea a venit ca la circ, chiar daca la ora inceperii turna cu galeata:) E drept ca publicul nu a avut parte de trick-uri (cica asa se numesc schemele pe care motociclistii le fac in aer) cum vezi in competitiile de la Eurosport, dar a fost spectaculos sa vezi cum un om cu o motocicleta de vreo 150 de kg poate sa se dea peste cap cu ea, sa o rasuceasca, sa se ridice in maini, pe ghidon, toate astea fiind facute in cateva secunde de zbor de la o rampa la alta.

Combinat cu muzica de fundal (Korn, Limp Bizkit, Rob Zombie), cu mirosul de benzina care plutea in jurul rampelor de sarituri, cu reactia spectatorilor, care au strigat si aplaudat in continuu (aici isi au oarecum meritul lor si prezentatorii show-ului - Razvan Simion si Dani Otil) si cu motociclistii din public, care isi ambalau motoarele in semn de sustinere atunci cand cei 4 rideri "ieseau la rampa" pentru aplauze, eu zic ca atmosfera a fost chiar faina. Cel putin motociclistilor din public cred ca le mai crescuse un ventricul de mandrie :) Dar in afara de motociclisti, am vazut in public multe femei si multe familii care venisera cu copiii. Si care au stat pana la sfarsit :) Asa ca se pare ca Red Bull o sa pregateasca un turneu mai mare, avand in vedere ca reactia publicului a fost foarte buna.

M(otorhead) & M(oby)

Cateva poze din a doua zi de B'estfest, in care au cantat Ayo, Polarkreis 18 si cele doua bomboane de pe tort, M(otorhead) & M(oby). Ceva mai saracacios anul asta si ca trupe, si ca public. Totusi, la Moby cred ca au fost vreo 10.000 de oameni. Mi s-a parut si cel mai bun concert din ziua asta, chiar daca venisem cu inima impartita pe jumatate cu Motorhead :)

Cu tot respectul pentru bunicutii de la Motorhead, care canta de aproape dublul varstei mele, mi s-a parut ca in trupa se simte oboseala, iar vocea lui Lemmy s-a auzit prost (nu stiu daca din cauze de energie sau din cauze de sonorizare, poate amandoua). Oricum, a fost un concert fain ca atmosfera, s-au facut pogo, crowd surfing si evident ca la "Ace of Spades" nici n-a mai fost nevoie de ventilatoare, la cate plete se vanzoleau in jur. Bunicutii nu au revenit insa cu niciun bis, spre dezamagirea generala, mai ales ca au cantat doar 60 de minute.









In schimb, la Moby a fost o magie generala :) Sunet bun, lumini frumoase, combinatii de culori excelente pentru fotografii. A intrat pe scena, imbracat in tricou si blugi, iar cand a zis simplu "Hello", ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, ca si cand n-ar fi zbierat in extaz mii de oameni, mi s-a ridicat parul pe maini si mi-a venit sa-l pup pe crestetul ras. A cantat o gramada de melodii cunoscute ("Porcelain","Why does my heart feel so bad", "Lift me up" - la care s-a sarit in cor :) ), multumind dupa fiecare piesa cu un "Senchiu, senchiu, senchiu, sencs!", dupa care nu putea sa nu te buseasca rasul, auzindu-l asa, putin sasait si calm.

S-a bucurat ca Bush a plecat in sfarsit, "after 8 fuckin' years", timp care a fost "the worst, most awful president" pe care SUA l-au avut vreodata. A incheiat concertul - dupa vreo ora si jumatate de produs sentimente amestecate, de la bucurie tembela la meditatie - cu "I'm feeling so real", melodie de topaiala generala acum vreo 10 -15 ani. Si pentru toate astea, la sfarsit, cand el ne-a zis "senchiu, senchiu", n-am putut sa nu zbier un "No, senc IU, Moby!" :)

M

Cu cat ai mai multe zile ireale, cu atat cred ca iti vine mai usor cand esti pe patul de moarte. Zilele in care simti ca abdici de la ce stiai in mod normal si ai senzatia ca traiesti ca intr-o carte sau intr-un film, ca toate intamplarile si oamenii pe care ii ai in fata curg ca un scenariu bun, iar tot ce poti tu sa faci e sa razi si sa te simti eliberat, relaxat, ei, zilele astea iti fac de fapt despartirea de viata mult mai usoara. Pentru ca de fapt doar in zilele astea traiesti cu adevarat. In spatiile astea dintre intamplarile obisnuite, asemanatoare cu spatiile dintre celulele unui tesut, in care nu stii ce e. E adaptare, improvizatie, jonglerie. Pe sistemul "Ce flori frumoase! Sunt artificiale?", uneori e asa de frumos ca nici nu iti dai seama daca e adevarat.