draci day

Today iz a draci day. Zilele alea in care nu-ti iese nimic, in care "nu-mi vorbi de sus, azi sunt prost-dispus".

Azi ma enerveaza atitudinea tipic feminina de "fatigue". Bipedele au nevoie de sustinere moraliceasca si trupeasca, altfel firava lor voce s-ar sparge in bucati, iar degetele fine s-ar prabusi vlaguite pe evantaiul dintr-o hartie la fel de vaporoasa ca si pielea lor. Oboseala existentiala ca scuza pentru lipsa de implicare. Am dat mai departe leapsa energiei negative? Bun, acum poate om pune mana de la mana si pentru un antidot.

Asadar, ce-am observat ca functioneaza in cazul de draci day:
-samburii reci de seminte, proaspat scosi din frigider
-sectionat carne cu un cutit bine ascutit. Cu cat e carnea mai plina de tendoane, cu atat mai bine
-mirosul de tarhon
-dungile trase cu degetul prin praf
-sigur, ar ajuta si o cafea cu whisky si un prieten rabdator, barbat, gura de oxigen in hatisul gandirilor feminine, da'i complicat in ziua de azi, ca de-asta a ajuns tara asta unde a ajuns.

Milk

Un film normal, dupa un caz real, pe care l-as recomanda tuturor celor care cred ca homosexualii sunt “ciudatii aia cu pene” de la Gayfest, difuzati printre primele stiri la Pro TV.

Da, e un film despre homosexuali, dar fara subtitrari lubrefiate, fara paiete si haine roz, fara HIV. Niciun motiv pentru glume proaste la sfarsit, venite dintr-un izvor de frustrare si indoctrinare religioasa. Este un film despre normalitate, in care homosexualii mananca, aniverseaza, iubesc, au gelozii, frici sau victorii exact ca si heterosexualii. Din cauza asta, s-ar putea sa para uneori chiar plictisitor, pentru ca nu are niciun brizbriz, niciun sclipici, doar un Sean Penn uman si convingator.

Harvey Milk este un gay care simte ca “implinesc 40 de ani si nu am facut nimic cu viata mea”. Si daca intr-adevar nu o fi facut nimic pana atunci, in urmatorii aproape 10 ani recupereaza cu varf si indesat, pentru ca va fi primul politician declarat gay care lupta pentru drepturile homosexualilor, care reuseste sa fie sustinut nu doar de partea homosexuala, ci si de cea hetero. Scopul sau principal in cursa politica a fost sa obtina suficiente voturi pentru ca propunerea 6 sa nu fie adoptata. Propunerea 6 urma sa interzica posibilitatea profesorilor gay de a mai preda in scolile din California. (vezi si propunerea 8, adoptata anul trecut tot in California, care interzice casatoria persoanelor de acelasi sex). Milk a reusit sa obtina voturile necesare, dar a platit acest pret nu doar cu viata personala (iubitul il paraseste dupa cativa ani pe care Milk i-a petrecut in campanii electorale, iar urmatorul sau iubit se sinucide tot pe motiv de neglijenta), ci si cu cea biologica, fiind impuscat, in final, de un coleg intr-ale politichiei si, as zice eu, si intr-ale homosexualitatii reprimate, but maybe it’s just me.

Desi la un moment dat replicile ideologice, luate cam ca din Declaratia Drepturilor, par sa fie cam mult (nu e vorba ca nu sunt de acord cu ele, ci ma refer la faptul ca nu par foarte sincere/veridice in contextul discutiei, pentru ca multe replici sunt realizate de parca personajele le-ar citi chiar atunci, cu notitele in fata), ideea principala a filmului ramane in picioare: unii revolutionari par sa fi murit degeaba, in timp ce altii raman in istorie, singulari, solizi. Totul depinde de mesajul pe care au apucat sa il dea mai departe, de motivul pentru care acei oameni au murit si de timpul pe care l-au avut ca sa il explice celorlalti. In tot acest mesaj sta speranta celorlalti, durata ei de viata si amintirea imaginii mesagerului.

Filmul demonteaza toate argumentele (putine, in schimb mereu aceleasi :) ) folosite de crestinii indignati: ca homosexualii distrug conceptul de familie, ca adopta copii doar ca sa isi duca ideologia mai departe, ca toti copiii infiati de gay vor deveni, fara exceptie, gay la randul lor, ca “N-am nimic cu ei, dar sa si-o traga la ei acasa, nu pe strada” sau “De ce trebuie sa iasa in strada, sa faca scandal, ca sa isi ceara drepturile? Nu pot sa si le ceara de la ei de acasa?”.

Homosexualii nu inseamna doar ceea ce se vede la televizor. Homosexualii sunt, nu-i asa, oameni, deci pot fi asa cum sunt si heterosexualii: vulgari, invidiosi, barfitori, speriati, complexati. Dar mai pot fi si decenti, rafinati, inteligenti, subtili, cu simtul umorului. “Milk” nu incearca sa faca un spectacol din homosexualitate, ci o prezinta exact asa cum e: o bucata de viata.

Foto de aici

Hot Club de Bucharest sau limba comuna a jazz-ului manouche*

"Totul a pornit de la discul pe care un prieten mi l-a adus de Craciun, anul trecut" - acesta ar fi inceputul trupei Hot Club de Bucharest, cunoscuta datorita stilului abordat pentru prima oara in Romania, jazz manouche. Malin Cristache, leader-ul trupei, povesteste ca, doar cu un an in urma, a ascultat pentru prima oara gipsy jazz, celalalt nume al acestui stil. Ce a urmat? Invatarea chitarii manouche si infiintarea unei trupe in care se amesteca mai multe culturi.

"De acum un an, din momentul in care am ascultat prima oara gipsy jazz, mi-am cumparat chitara manouche, am invatat sa cant la ea si am infiintat aceasta trupa", spune Malin. Cu ce seamana stilul manouche? "Django Reinhardt si Stephane Grapelli stau la baza acestui stil", spune Malin.

Acum sunt patru: doi chitaristi - Malin Cristache si Jean Constantinesco, un acordeonist - Fernando Mihalache, iar la contrabas, Andreas Aron, insa "familia" urmeaza sa mai creasca...cu o vioara. "Stilul manouche se caracterizeaza si prin folosirea viorii, asa ca avem de gand sa ne imbogatim trupa destul de curand", spune Cristache.



S-au adunat din mai multe colturi, dupa ce au cantat separat in tara si in strainatate: "Jean vine de la Strasbourg, iar eu si Fernando am revenit in tara iarna aceasta, dupa ce am cantat afara", spune Cristache. S-au hotarat sa promoveze jazz-ul manouche deoarece in Europa se canta de aproape o suta de ani, in Franta este promovat printr-un festival anual, insa in Romania nu s-a auzit de acest gen.

Mansarda, ploaie si jazz
O atmosfera de cafenea frantuzeasca, unde toti te striga pe numele mic - acesta a fost aerul din mansarda clubului La Scena, unde a avut loc, luni seara, concertul Hot Club de Bucharest. In ciuda ploii de afara, aproape o suta de oameni s-au asezat, cuminti, pe bancutele din jurul scenei. Miros de lemn si un podium micut, apropiat de public. Aveam sa aflu mai tarziu ca acesta este unul dintre secretele jazzului manouche, care nu se poate simti cu adevarat decat cand esti aproape si la propriu, si la figurat, de cei care canta.



Stilul manouche ar putea fi interpretat drept o bucatica dintr-un limbaj universal: timp de doua ore, cat a durat concertul, piese precum "Minor Swing", "Lulu Swing", "Moscow Windows", "Autumn Leaves" sau "Mack the knife" au tinut laolalta copii, cupluri in varsta si, mai ales, tineri. Figura carismatica a lui Fernando, cumintenia chitaristului Jean, zambetul multumit al lui Andreas si indicatiile lui Malin au reusit sa creeze un aer propriu trupei si un fel de comunicare fara cuvinte, atat intre membrii trupei, cat si intre ei si public.

Manouche ar mai putea fi un "ambasador" pentru relaxare, toleranta si luarea vietii ceva mai putin in serios. Cel putin asta se putea citi pe fetele celor din public atunci cand Fernando radea, rasucindu-si calcaiele pe podea, prins de ritmul acordeonului sau cand Andreas ciupea corzile contrabasului ca intr-un fel de transa.



"Un prieten mi-a adus, anul trecut, un disc cu jazz manouche, insistand sa-l ascult chiar atunci. Din acel moment, mi-am dat seama ca nu mai ascultasem ceva atat de complet", spunea, la un moment dat, Malin, intuind parca atmosfera momentului in care, la sfarsitul concertului, din mansarda au iesit cocheti, tinandu-se de mana si razand din toata inima, un cuplu in varsta.






* Un text mai vechi, publicat si aici . Intre timp, ii puteti vedea pe Hot Club de Bucharest intr-o formula reactualizata, cu vioara, in fiecare miercuri seara, in Alive Club.

O lume minunata in care vom gasi nuuumai prooostii?

Cate schimbari ar fi murit in fasa fara niste "idealisti/naivi" fixati pe o idee? Cum ar fi fost fara Harvey Milk? Jim Morrison? Martin Luther King? Si cum intervine clicul care iti schimba total felul de a vedea lucrurile - idealismul altuia, pe care il crezi stupid si pueril, transformandu-se brusc intr-un adevar al tau? Un adevar care te zapaceste cu limpezimea lui de necontestat?

Colin Hay - Beautiful world

Deci leapsa

Ma fugareste Vio de vreo doua zile de nu mai am suflu. Ba ne contram cu Dan Puric, ba ne pune la ghicitori, ba ne alergam cu un stol de comentarii pe bloguri. Acum abia imi mai trasesem sufletul, ca iar ma pune la treaba. Cica sa rezolv cu leapsa asta, care zice asa:

1. Ia cartea cea mai aproape de tine (nu scotoci prin bibliotecă după vreo carte deosebită sau “intelectuală”).
2. Deschide la pagina 123.
3. Găseşte a cincea propoziţie/frază

Ma conformez si iau prima carte din camera celalalta, ca aici am doar revista "Vatra", care nu cred ca se pune. Deci e vorba de .. tam-ta-na-naaam... "Jurnal intim" a lui Marin Preda.

La pagina 123, a cincea propozitie, zice...aoleu, nu e bine... e o chestie tot ca o poezie. O lista cu notite. Dar asta e, pe al cincilea rand zice sarac, dar cinstit: "VII - Anghel si taranii". Pam pam :)

Urmatorii pe care sa cada pocinogul...sa fieeee... Rock si Adi :D

My work is complete! Ha-haaa-ha!

Ieri am terminat prima mea carte din hartie reciclata. A durat doua doua zile si nici n-a durut. Carticica, mai bine zis viitorul jurnal al cuiva, are insertii cu scoici, frunze si petale de trandafir, inclusiv un semn de carte impletit din rafie si sfoara. Razvan m-a ajutat cu presatul foilor si cusutul lor. In fapt, cel mai mult a durat uscarea foilor; cel mai placut a fost mirosul de praf incins care iesea din mojarul in care am pisat scoicile; cel mai jenant a fost mirosul amestecului de hartie (ala de branza frantuzeasca) ce-mi iesea din maini la conferinta lui dan puric :); cel mai frumos e sentimentul pe care-l ai cand pleci din atelier cu munca ta sub brat (nu-i asa ca suna emotionant de comunist? :) ).

Cusatura cu sfoara


Insertii cu scoici in interiorul cartii, pe marginea foii



Coperta cu insertii de frunze si semnul de carte cu o petala de trandafir

Lui Brad Pittic i-au dat mustatile

In curand va trebui sa-i fac intrare separata :)