Pastrati Rosia verde!

Sustine Rosia Montana in UNESCO World Heritage

Tuesday, July 31, 2007

Ce-a mai murit si Teoctist!...

Dar nu asta ar fi necazul cel mai mare...la 92 de ani e posibil sa nu te mai gandesti la vacante prin Europa. Mi se par insa ciudate reactiile din presa, jalea nationala, mai ceva decat negura de la Vatican atunci cand a murit Papa, ziua de doliu national si regretele de la mic la mare fata de "disparitia prematura" (?!?) a unui "om deosebit, intemeietorul si legătorul comunitatii crestine din Romania". Ce-i drept, nu chiar oricine putea sa toarne pentru Securitate si nici daramarea bisericilor nu putea fi aprobata de fitecine, deci poate ca au si ei dreptate. Cu niste acte deosebite suntem toti datori.

Faptul ca Biserica ocupa, in sondaje, locul 1 al increderii in institutiile de stat justifica cele circa 30 de stiri care aparusera pe Mediafax aseara cu toate declaratiile reprezentantilor BOR, ale lui Vacaroiu, Basescu si toti enoriasii care se spovedesc pe la Golden Blitz, la un vin sfintit? Toti se vor jeli acum ca Teoctist a disparut si ca nu a putut fi inmormantat in Catedrala Mantuirii Neamului, fara sa se mai gandeasca nimeni ca din dorinta lui Teoctist, acea catedrala urma sa distruga jumatate din parcul Carol? Toleranta care ar trebui vina din credinta arborata de romanii cu insigne cu Iisus in piept, simtul masurii care ar trebui sa ne simbolizeze religia, valori care trebuiau "promovate" de cel mai de seama reprezentant al Bisericii s-au reflectat in afacerea cu parcul Carol, la marsurile Gayfest - in care participantii erau huiduiti si loviti de maicutele batrane cu braul de lana, fane ale Fecioarei Maria, in slujbele de Pasti in care hop-top apare mentionat si numele presedintelui care, vorba aia, are dreptul la 100 de grame in plus de gratie divina.

Pana si Remus Cernea, care era in conflict de ani de zile cu BOR, a afirmat ca "e un moment trist, care trebuie respectat". Sunt de acord cu asta. Dar nu am vazut pana acum vreo stire obiectiva, doar o jelanie suspecta care probabil ar trebui sa demonstreze ca suntem un popor cu frica lui Dumnezeu. Dar de ce? E, ia mai bine sa punem noi mana sa credem, ca de cercetat se ocupa institutiile de stat.

Friday, July 20, 2007

Despre sex, numai de bine :)



Cand o sa fiu mare, vreau sa ma fac Nora Iuga :) Vreau, cand o sa am si eu aproape 80 de ani, sa port palarii de paie, sa ma rujez a erotism, sa fumez si sa ma gandesc la barbati, chiar daca probabil singurul care mi-ar veni mai aproape de un metru ar fi postasul. Vreau ca la batranete sa pot sa citesc ce mi se intampla in prezent, sa imi rad de colegele de varsta care se scandalizeaza la auzul cuvantului "Sexualitate" si care sa-mi spuna sa ma potolesc, ca ma compromit.

A venit la dezbaterea despre literatura erotica romaneasca, la 76 de ani, pe o caldura de 40 de grade si mi-a venit s-o iubesc pentru mintea asta curata! Da, vorbea despre foite de sperma uscata intinse pe pielea unei tinere si atunci am avut incredere in ea nu ca in bunica mea, ci ca intr-o tipa cu care ai putea fuma. Gandeste in curbe si increngaturi, in coapse de femeie, fara unghiuri ascutite, fara frane, ca Emil Brumaru si Henry Miller care vad, ca si ea, aceeasi legatura intre Dumnezeu si erotism.

Ma rog, m-am entuziasmat pe uscat :) Ce voiam sa zic e, pentru cei care sunt din Bucuresti, ca in fiecare joi, in cafeneaua de la Twice sunt dezbateri despre sex, erotism ( in arta, in viata de zi cu zi) la care sunt invitate tot felul de personaje interesante. Fac bine la neuron, poate chiar si la ten.

Wednesday, July 18, 2007

A IMPROVIZA/ 1) (poezii, compoziţii muzicale etc.) A compune în grabă, fără pregătire prealabilă

Sper sa-ti vina sa scoti limba sau orice altceva stii tu despre joaca... uite, ca nici nu mai stiu sa ma exprim, doar ca ma ia cu un vartej pe dinauntru, probabil ca asta se intampla in inghetata aia buna de capsuni atunci cand i se agita moleculele in congelator spre a deveni o merituoasa Miss Inghetata de Capsuni, eu uite asa cred ca se bucura astia mici, astia doi care aluneca asa pe sunete si pe stari, bleop-bleop!



Bobby McFerrin cu Richard Bona

Monday, July 9, 2007

Pentru ca PET!







Ce au in comun o pereche de adidasi, doi pempărși calzi la suflet, pachete de tigari, sticle si cutii de bere? Nu, nu stadionul national, ci muntii Bucegi (oricum, nivelul de bun simt al "vizitatorilor" e cam acelasi si intr-un caz, si in celalalt). Mai precis, traseul de la cota 2000 spre cota 1400, unde, in acest uichend, 30 de oameni au curatat cat au putut zona. S-a lasat cu victime: 60 de saculeti aromaterapeutici care vor fi dusi la groapa de gunoi, poate chiar la reciclare, de catre primaria Sinaia. S-a lasat si cu arsuri de soare si febra musculara, dar si cu o seara de cantat la chitara, de "ceai" la termos (Multam, Gradi! :D), MULTI fluturi, o glezna luxata, bataturi si salvamontisti cu discursuri politice (in concluzie, oricum toate regimurile sunt o apa si-un pamant si daca nu erau evreii - "Stiu ca esti roscata, dar nu o lua personal" - era si mai bine :) ).
Un traseu minunat pana la crucea din Caraiman - dupa un an de asfixiat in bucuresti - multi oameni faini si creste numai bune de alergat si de behait, ca sa iti fie mai clar de ce ti s-au inventat plamanii! :)
Si apoi, a doua zi, coborat prin toate râpele si strans urmele bipezilor care fac de rusine conceptul de "coloana vertebrala". Interesante reactiile turistilor: de la "Ce religie aveti?" pana la "La ce facultate sunteti?", "Ce buna e asta!", "Pot sa pun si eu bateria asta la dvs? Am gasit-o pe jos", un tata care s-a tinut dupa noi si a venit la un moment dat cu copilul intr-o mana si cu o sticla goala de bere, niste hartii si un ambalaj de biscuiti stranse de pe jos, in cealalta. E un inceput bun. Exista reactii, oamenii nu se mai prefac ca noi nu existam, deci ca nici gunoaiele n-ar exista. Mai putine mistouri din partea gratargiilor comparativ cu actiunea de anul trecut deci, poate ca incet-incet, lucrurile se misca.
E nevoie de astfel de actiuni si e nevoie ca oamenii sa stie de ele.

Multam, Cipicu, pentru rabdare si organizare. Berile promise pentru alaltaieri se amana, cu dobanda, pentru Vama de sambata asta :)





Friday, July 6, 2007

Du-te la "Favela rising"

Apoi, e stiut de mult ca omul e un animal mai mult egocentric decat social si ca si-ar pazi mai degraba propria tartita corporatista, decat sa se gandeasca la foamete, incalzire globala si alte probleme ce depasesc aria sumei de la intretinere, tinuta colegei de birou si alte griji arzatoare.

Asa ca m-am simtit ca acasa aseara, in art jazz club, unde s-a difuzat “Favela rising” ( http://fest06.sffs.org/films/film_details.php?id=29 ): 3 oameni, cat eram in tot clubul, ne-am creat singuri o atmosfera tare intima, ca oricum, cine ar putea fi interesat de un documentar bine realizat despre viata cartierelor marginase din Rio de Janeiro? Pe cine ar putea interesa faptul ca, in timp ce in Palestina, in decurs de 5 ani au murit 300 de copii,, in aceste “favelas” (periferii), in acelasi interval de timp, au fost ucisi de 10 ori mai multi copii care slujeau baronilor drogurilor? Schimba cuiva cursul vietii faptul ca acolo politia intra in cartierele astea si omoara la intamplare oameni nevinovati, care aveau ghinionul de a se afla pe strada in acel moment? (acum doar o saptamana au mai omorat 11 oameni) Sau ca pustii au ura in ochi si arme in buzunar inca de pe la varsta de 7 ani? E, sa nu exageram, doar nu s-a intamplat inca la noi in cartier. Si nici macar n-avem vreo tangenta cu Anderson, tipul care s-a agitat, din adolescenta si pana acum, sa schimbe ceva cu scoala de muzica prin care incearca sa atraga copiii, astfel incat sa nu mai ajunga mana de lucru pentru traficanti. Ce, ne-a facut el noua ceva, ca sa-l bagam in seama? Hai noroc!

Scurt indrumar de credinta

As vrea sa multumesc trupei Faithless pentru ca exista :) Pentru ca, desi treceam in zilele alea printr-un fel de halucinatie dureroasa, in seara in care au cantat am avut incredere, am dansat si am cantat stiind clar ca n-am nimic de pierdut in afara de mine, si pe mine n-o sa ma pierd asa usor. Ei m-au facut sa inteleg asta, cand nimic din jur nu imi era clar.
Imi pare rau pentru oamenii care nu cred in nimic si poate ca nu e locul potrivit sa spun asta si poate ca nici n-ar trebui s-o zic.

Maxi Jazz mi-a semanat cu un fel de profet. Slab la limita supravietuirii, n-ai spune ca are vreo legatura cu hrana concreta. El stie ce trebuie sa stie. El doar "is missing her with his all skin, like a lock on the door”, atinge trairile cu varfurile degetelor si e linistit. E linistit cumva ca Gellu Naum, desi danseaza fara oprire. De fapt, cele doua sunt in stransa legatura. E alcatuit in mare parte din trairi. Danseaza liber si nu ii e frica de zilele proaste, din simplul motiv ca vor trece, asa cum vor trece si cele bune. Totul e egal, dar nu banal. Nu pot sa demonstrez asta. N-am formule si nici argumente si mi se pare penibil sa explic un zambet linistit si fara cuvinte, unui “faithless”.

Mi s-a facut pielea de gaina, am simtit revolta si am simtit ca ma inviu ascultandu-i versurile, ascultand “Mass destruction”, simtindu-ma intr-o gigantica si invizibila catedrala, cu un fel de dumnezeu negru alcatuit din carne, care statea in fata a mii de oameni si incerca sa ii faca sa isi aduca aminte ca increderea e ceea ce le lipseste. Sa te bazezi pe celalalt. “We come one!”. Mi-am dat seama ca oamenii au foarte multa nevoie de credinta, de legaturi si sentiment de siguranta. Oamenii au plecat fericiti de acolo, nu stiu daca intr-adevar toti, dar cei cu care am vorbit apoi erau linistiti si foarte incantati. Liantul de la sfarsit, miile de oameni cu bratele in sus, cu degetul aratator ridicat, strigand intr-un glas “One!” au facut mai mult decat orice pastila de Distonocalm, alcool turnat pe gat, joint-uri, prostituate sau orice alta metoda de evadare. Oamenii au nevoie de liniste. Oamenii nu vor putea sa razbata niciodata singuri. Globalizarea egalizeaza trairile; informatia aplatizeaza sufletul; oamenii au nevoie mai mult de o mana calda pe care sa o simta in mana lor, decat de o conexiune rapida la internet. Cateodata, ajungi sa uiti si asta, nevoia de a te asigura ca sufletul tau mai “functioneaza”. Cateodata uiti, de-asta e bun Faithless la casa omului: liniste in versuri mitraliate si ritmuri bubuitoare. Incredere deghizata sub un invelis, ca si in realitate.
Cum intuia si Anne Frank de la o varsta foarte frageda, “cu o constiinta linistita, ai putere sa faci orice”.










Wednesday, July 4, 2007

"O tara de orase goale"



Cand eram mica si ma duceam la tara, eram in stare sa ma joc cu un bat in pamant pana ma lua maica-mea de o aripa si ma ducea sa mananc. Nu stiu ce aveau acel bat si acel praf de imi puteam face atata de lucru cu ele, probabil faptul ca nu mergeau pe baterii.
Am dat acum, la tara, peste pisici incredibil de lenese (sau sa le zic "relaxate", avand in vedere ca mai defilau din cand in cand cu o codita atarnand din bot?) si gaste!! De la gaste imi aduc aminte de evantaiul din pene pe care mi-l facea bunica-mea, precum si invataturile binevoitoare ale unei prietene de familie (eu aveam 5 ani, ea 35) care ma sfatuia sa le dau paine cu tuica, ca sa le pot deposeda in voie de pene si sa imi fac toate pernele si evantaiurile din lume.
Mai erau gogosile cu branza si painea gigantica, grea si rotunda, cu coaja cat degetul, pe care o scotea bunica-mea din cuptor si cu care ma frigeam mereu, ca n-aveam rabdare sa se raceasca.
Mai erau miile de muste care se puneau pe sarma de uscat rufe, ca pe scena, iar cand miscai sarma se facea un roi ca in "Pasarile" lui Hitchcock.
Bobocul de rata pe care l-am pus langa gura cuptorului, ca sa nu-i fie frig, ca era bolnav si cainele turtit si lunguiet, Brezoi, pe care il infasam cu basmaua de duminica a mamaii mele. Nu stiu de ce, nici intr-un caz, nici in celalalt, nu au parut prea incantati.
La mine la tara faci o jumatate de ora cu caruta ca sa iti faci rost de apa de baut. Dureaza, de asemenea, vreo 10 minute doar ca sa aprinzi focul ca sa faci de mancare. Cum sa explici (chiar si fata de tine) nervii pe care ii ai cand nu poti primi un sms cu scorul nu stiu carui meci, ca n-ai retea?
Duminica seara te sui in masina si pleci inapoi spre Oras, indreptandu-te spre un viitor incurajator: slujba indobitocitoare, pentru a-ti lua o casa, pentru a o plati o viata, pentru a fi linistit, pentru a avea starea necesara sa purcezi la cautarea batului.