Dezastrul de la Rosia Montana in 5 pasi rapizi

10 ani de razboi al nervilor rezumati in 15 minute de reportaj, prezentand parerile reprezentantilor RMGC si localnicilor din Rosia Montana:

Partea 1

Un mic energizant inainte de FanFest :)

"Tre' sa faci ceva pentru tara ta
Iti dau un exemplu: Rosia Montana
Sa aratam - se poate rezista
Cu capitala-n Bucuresti, nu Budapesta"

Detalii despre FanFest

Cei interesati de un mini-concediu la Rosia Montana, pentru festivalul Fan Fest, intre 13 si 15 august, gasesc detalii proaspete despre transport si posibilitati de cazare aici .

Iar celor interesati sa voluntarieze pentru festival, patria le va fi etern recunoscatoare :)

Poze proaspete de la Rosia (facute acum doua zile)

RMGC, go home!

Ieri si alaltaieri, au avut loc doua proteste impotriva Rosia Montana Gold Corporation (RMGC). Primul le-a apartinut celor de la Greenpeace, iar al doilea a fost organizat de mai multe ONG-uri in fata hotelului Marriott. In hotel, la acel moment, RMGC sustinea o conferinta despre "the new improved" profit pe care Romania l-ar obtine din proiectul de la Rosia Montana. Peste noapte, cele 4 miliarde de dolari au crescut miraculos la 19 miliarde. Cum asa? Dupa spusele celor de la RMGC, diferenta e din cauza unor "erori de calcul" :) E adevarat, si mie imi dadea des la mate cate un rezultat din asta de 5 ori mai mare decat cel corect, doar ca eu sunt varza la orice stiinta exacta. In schimb, cei care au calculat pentru RMGC au statut de "analisti financiari".

Concluzia? RMGC, copil la suflet, iubeste sa se invarta in carusel. Doar ca e un carusel ametitor de minciuni si manipulare:
- Au crescut ipoteticul profit al Romaniei la 19 miliarde de dolari, desi spoturile publicitare care promovau suma initiala de 4 miliarde au fost interzise de CNA pentru dezinformare.
- Pentru conferinta de la Marriott, au platit localnici din Rosia Montana sa vina si sa dea declaratii invatate pe de rost despre cum mineritul e singura sansa a Rosiei. Pe care i-au tinut in hol, nici macar nu le-au dat un scaun in sala in care se tinea conferinta.
- Au platit alti localnici ca sa umple doua autocare si sa vina la Bucuresti, pentru o "contra-manifestatie" care ar fi urmat sa aiba loc in acelasi timp cu protestul ONG-urilor. Noroc ca jandarmii i-au intors din drum.

Mi se pare fascinant (ca orice lucru pe care nu-l inteleg) sa lucrezi pentru RMGC. Dupa protestul Greenpeace, am trecut pe la sediul companiei: cativa angajati stateau linistiti in curte, la tigara, cu ecusonul de gat. S-au uitat suspiciosi. Am incercat sa ma pun in locul lor, incercand sa inteleg cum e sa lucrezi in fiecare zi pentru o companie care atrage o cantitate imensa de energie negativa. Sa fii in fiecare zi criticat, sa citesti articole care iti spun negru pe alb ca firma care te plateste vrea sa distruga o bucata imensa din natura si patrimoniul istoric al tarii tale, sa trebuiasca tot timpul sa te ascunzi, sa te dezvinovatesti, sa aduci argumente pe care probabil ca ti-a luat si tie mult timp sa le crezi. Cred ca trebuie sa fie foarte obositor. Cred ca trebuie sa primesti foarte multi bani ca sa poti sa faci asta. Si mai cred ca e trist sa crezi ca absolut orice se poate compensa cu un salariu gras (SPER sa fie gras, altfel ar fi si mai trist).

Un lucru insa e sigur: cei care au participat la proteste sunt la fel de determinati ca si cei de la RMGC. Compania canadiana si ONG-urile de mediu sunt un fel Dr Jekyll si Mr Hyde ai acestui proiect. Unii vin cu promisiunile unui paradis financiar, altii se imbraca in Moarte si servesc pahare cu "cianura" oamenilor, pentru a a-l face sa inteleaga dezastrul care paste Rosia. Singurul care ar putea sa opreasca dependenta bolnavicioasa dintre acesti "Yin" si "Yang" pe invers ar fi Statul - cu niste simple schimbari de lege. Printr-o lege noua, "Statul-Tatuca" i-ar face un pic de educatie lui Gabriel, invatandu-l ca, atunci cand o sa se faca mare, frumos ar fi sa se faca musafir. Si sa stea in vizita cat vrea, doar ca la el, in Canada. Dar asta e mai greu atunci cand ai un Tata care vine acasa duhnind a spaga de la o posta.

Asa ca tot singuri trebuie sa ne descurcam si sa o descurcam pe ea, pe Rosia. Printr-un fel foarte simplu: vizitand-o. Cazandu-ne la localnici. Cumparandu-le casul afumat, ouale de tara, palinca de mere. Mergand la galeriile romane, taul Brazi, piatra Despicata - monument al naturii, minele din perioada comunista, pe dealuri - la afine si mure, pe la liniste si aer curat. Fan Festul din 13-15 august e o ocazie buna, fiindca vor fi ghizi care organizeaza tururi prin toate punctele turistice si care explica istoria locului, plus concerte, teatru, lansari de carte, proiectii de film si targuri cu mancare traditionala.

Asta, ca sa ii mai tocim un pic coasa Doamnei in Negru - Gold Corporation :)

Imagini de la protestul din 8 iulie - Hotel Marriott

Ce dai inapoi?

Ma gandesc cumva cu recunostinta la proaspata intoarcere de la Rosia Montana, la fragii si trifoiul scurt si plin de apa de ploaie prin care am mers desculta, la bujorul salbatic galben despre care am aflat apoi ca e specie protejata, la cele mai mici sticle de bere pe care le-am gasit la chioscul din sat, la... mmm... da, muschiul adulmecat cu nasul si cu buzele, la Taul Brazi - cu gheata groasa iarna si apa verde-verde plus o multime de flori de camp prin jur - vara, la internetul, pisica smotocita si ciulamaua de ciuperci cu mamaliga de la pensiunea Gruber. Fara prea multe treburi facute si locuri vizitate de data asta, mai mult in graba, ca stergerea fugara a buzelor de un guler de camasa barbateasca. Dar bun, bun. Sper sa ne revedem peste trei saptamani.

E ciudat sa simti ca ti se intampla prea multe lucruri bune, ca esti rasfatat cu o situatie avantajoasa, cu un job permisiv, cu o familie buna, cu multe calatorii, cu prea putine griji. Cu siguranta, trebuie dat ceva inapoi, ceva mai mult decat multumiri in eter. Poate o reintegrare in mersul lucrurilor asa cum li se intampla tuturor celor din jur? Vreau sa zic, o reimplicare de-adevaratelea in viata celorlalti, in circuitul cu bune si cu rele, nu doar cu bune? Cand totul merge prea bine, e cazul sa te ingrijorezi?

Cateva poze dimprejurul Taului Brazi - Rosia Montana

Spovedania lunara

Vad ca, in ultimele trei luni, am postat un singur mesaj pe luna. Semn ca nu mi se mai intampla lucruri ori pe dinafara, ori pe dinauntru. Ori ca nu mai am timp sau chef. Si daca ma gandesc, niciuna nu e valabila, in afara, poate, de cea cu cheful. Pentru ca, in rest, luna asta

• Am fost in Rosia Montana, locul in care cred ca m-oi fi nascut in vreo viata anterioara, altfel nu-mi explic cum de ma linistesc si ma umplu de fiecare data cum ajung acolo.
• Am reusit sa renunt la niste oameni care imi faceau rau de mult timp, desi ii cam iubisem la un moment dat.
• L-am vazut, in sfarsit, pe Malaele in “Sunt un orb” si-am mai incheiat cu o obsesie care dura de vreo trei ani.
• Am avut curajul sa-i zic unui om ca tin la el, in felul meu.
• Am vazut-o pe Isabelle Huppert in fotografii si in carne si oase si m-am indragostit (si) de ea.
• Dupa ani intregi in care am visat ca ma urmareste Hitler, in care am fost la lagarul de la Breendonk si la muzeul evreiesc din Berlin ca sa inteleg prin ce au trecut oamenii aia, in care am purtat peste tot hanoracul negru cu “Gegen Nazis”, am vazut zeci de filme despre Holocaust si-n care mi-am planificat un drum in Polonia doar ca sa vad Auschwitz-ul, am fost acuzata oficial de antisemitism :)
• Ma pregatesc de ziua lui tata si a mea.
• Am primit carti faine si sampanie pentru copii, pentru simplul fapt ca am prieteni misto.
• I-am vazut pe AC/DC si am mancat zapada in luna mai.

Mai sunt o gramada de facut. Asa ca inca alerg, deocamdata nici vorba de decantat particule elementare. Doar ca ma intreb (retoric si ieftino-filozofic, desigur) daca toata cautarea asta o sa se termine vreodata.

Crazy diamonds