My work is complete! Ha-haaa-ha!

Ieri am terminat prima mea carte din hartie reciclata. A durat doua doua zile si nici n-a durut. Carticica, mai bine zis viitorul jurnal al cuiva, are insertii cu scoici, frunze si petale de trandafir, inclusiv un semn de carte impletit din rafie si sfoara. Razvan m-a ajutat cu presatul foilor si cusutul lor. In fapt, cel mai mult a durat uscarea foilor; cel mai placut a fost mirosul de praf incins care iesea din mojarul in care am pisat scoicile; cel mai jenant a fost mirosul amestecului de hartie (ala de branza frantuzeasca) ce-mi iesea din maini la conferinta lui dan puric :); cel mai frumos e sentimentul pe care-l ai cand pleci din atelier cu munca ta sub brat (nu-i asa ca suna emotionant de comunist? :) ).

Cusatura cu sfoara


Insertii cu scoici in interiorul cartii, pe marginea foii



Coperta cu insertii de frunze si semnul de carte cu o petala de trandafir

Lui Brad Pittic i-au dat mustatile

In curand va trebui sa-i fac intrare separata :)

Omul frumos

Banuiesc ca Dan puric face parte din categoria "love it or hate it". E cam greu ca felul in care gandeste sa te lase indiferent. Am auzit de m-am plictisit despre el ca ar fi fanatic religios. Si categorisirea asta cred ca e cel mai la indemana, pentru ca te ajuta sa nu-ti bati capul. Nu-l iubesc, dar pur si simplu cred in ce spune, ma regasesc in felul in care gandeste si imi plac foarte mult spectacolele lui. Am facut un fel de infuzie in ultima vreme cu piesele lui, acum ii citesc cartea si toate au venit mai mult sau mai putin intamplator. Important este ca mi-au facut bine. Iar conceptul de fanatism, de orice fel ar fi el, imi inspira ceva negativ, nesanatos. Iar ce produc ideile lui in mine poate fi orice, mai putin nesanatos sau rau.

Tocmai de asta inclin sa cred ca, de fapt, credinta lui este cea care il poate face sa trezeasca atatia oameni. Increderea in sine (a nu se confunda cu egocentrismul sau aroganta), puterea, naturaletea, linistea, umorul si simtul ridicolului/al modestiei de care te imbiba la fiecare spectacol sau interviu mi se par toate mici molecule care se hranesc dintr-un organism mai mare - credinta. Din prima intalnire "Omul frumos", care a avut loc in seara asta la Ateneu, am extras cateva idei pe care as vrea sa nu le uit si sa le dau mai departe:

• Suntem o natie care a trait in frica, iar acum isi continua traiul intr-o frica soft. Avem nevoie de unitate intre noi, de constiinta individuala care duce la credinte unitare.
• Avem trasaturi nobile, frumoase care nu sunt consemnate in niciun manual de istorie si de care nici noi nu ne mai aducem aminte.
• Orice ideologie vine ambalata intr-o hartie lucioasa. Uniunea Europeana vine sa ne uniformizeze, sa ne "traduca", sa ne inteleaga pana la atom. Dar avem lucruri doar ale noastre. Tainele. Care raman ale noastre si care trebuie respectate in primul rand de noi. "Libertatea mea merge pana la granita libertatii celuilalt" difera in totalitate de "Libertatea celuilalt imi intareste mie libertatea".
• "Grozave sunt relatiile dintre oameni!" - frumusetea inseamna potecile pe care le legam unii intre altii. Uratul, frica, adormirea intelectuala si spirituala sterg aceste carari, le prafuiesc, le pierd. Drumurile dintre noi se taie. Sfarsitul lumii (interioare si, implicit, globale) va veni atunci cand fiecare va trai izolat.
• Respectul fata de tine, fata de trecutul tau, fata de cei din jur
• Nu putem trai fara o ierarhie ("De-asta te bucuri cand iti pune mana pe frunte bunicul tau), probabil un apropo la "democratia" impusa de UE.
• Frumosul este ca polenul de pe aripile fluturelui. Cand ai suflat acest polen, fluturele devine o omida care se taraste prin noroi.

Spre deosebire de mine, prietenul meu are o fire foarte practica. Am avut norocul sa primim doua invitatii ( un mare CHITZ pentru Liv :) ), realizand doar abia inainte de intrare ca, de fapt, una dintre invitatii ne prisoseste. Am trecut pe langa un barbat care ne-a intrebat daca nu avem un bilet in plus, am facut cativa pasi, apoi i-am cerut invitatia in plus prietenului meu si i-am dat-o barbatului; am simtit ca asa trebuia sa fac si din cauza asta m-am suparat cand prietenul meu mi-a zis ca ar fi trebuit sa ne plateasca invitatia. Dupa ce l-am ascultat pe Puric doua ore, la iesire taceam amandoi. L-am intrebat daca acum mai crede ca ar fi trebuit sa-i cerem bani omului aluia. Si mi-a raspuns fara nicio ezitare: "Nu".

Viata e in alta parte

Adrianu' zice ca am trecut clasa, asa ca postez si aici despre documentarul asta excelent. (un pont: mergeti la baie inainte sa inceapa.)

“Elsewhere” este documentarul-puzzle de 4 ore al lui Nikolaus Geyrhalter. Austriacul a realizat un film din alte 12 filme mai scurte, a cate 20 de minute. Fiecare dintre ele prezinta viata unor oameni obisnuiti, locatiile fiind insa una a la mere de diable fata de alta.

Fiecare filmulet e realizat pe cate o luna a anului. Omul se plimba pe tot globul, din Nigeria in Finlanda, trece prin China, Rusia, Canada, ajunge in Indonezia, Groenlanda, dupa aia in Italia sau in India.

Fiecare filmulet surprinde detalii mici, dar foarte sugestive pentru oamenii din aceste zone. Partea care ii (ne) leaga pe toti este ca, indiferent ca traim in desert sau printre gheturi, ca bem vodca sau ceai, ca la noi e noapte si la ei e zi, avem de fapt aceleasi temeri, ni se intampla aceleasi nedreptati, radem la aceleasi glume.

In aproape fiecare filmulet, oamenii refuza tentatia vietii civilizate si incearca sa isi pastreze traditiile. Unii cred in spiritele padurii si ale pamantului, altii in vise care le prevestesc ca vor vana un animal mare a doua zi, altii in spiritele protectoare ale indienilor.

Geyrhalter este foarte priceput: stie cand sa puna intrebari, cand este mai indicat sa taca si sa il lase pe interlocutor sa isi spuna povestea ca pe un fel de spovedanie si are ochi pentru detalii memorabile:

- Finlandezul infofolit - care isi duce viata printre gheturi, creste turme de reni si vede toata ziua doar animale inghetate pe bat si zapada afanata, moale, grea sau umeda - ajunge la restaurant si isi comanda ceva de mancare. Pana sa vina comanda, bea cu pofta dintr-un pahar plin de suc si cuburi de gheata :)



- In Indonezia, reprezentantii unui trib de pigmei, high ca niste hippioti, povestesc cum, pe vremea bunicilor lor, atunci cand cineva din trib era acuzat de vrajitorie, era omorat si mancat. Dupa care este descris in amanunt procesul prin care “din Gheorghita facem si o knorrbita, si o tocanita”. Iti impartasesc reteta cu zambetul pe buze.

- A, minunat mai este si fericitul posesor a doua neveste, patru capre si un copil, toti traind in doua colibe, in Namibia. El, masculul feroce, umbla la bustul gol, rade mandru cand imparte comenzi in stanga si-n dreapta si are o burta mare pe care si-o mangaie in timp ce vorbeste. Asta cand nu isi aranjeaza, la fel de mandru, fesul pe care scrie “Power”. Intre timp, mai da cu batul dupa cate o capra. “Daca ar fi sa-ti mai iei si a treia nevasta, ti-ai lua?” “- Da, normal, pai daca intre timp se razgandeste vreuna din celelalte?”.

In afara de toate astea, ar mai fi sentimentul de vinovatie pe care-l am stand acum la caldurica, in fata calculatorului, in timp ce toti acei oameni si femei (si femeile sunt oameni, nu?) muncesc de-i iau bazdacii, taie copaci, cara pietre, macina graunte intre bolovani, dorm pe pamant, pe rogojini sau in copaci, in barci, pe vase de pescuit, mananca doar ce culeg sau vaneaza si beau apa stransa in frunze.

Pentru un barbat din Namibia, cea mai mare bucurie ar fi sa ploua, ca sa aiba si el o gradina. “Oamenii cu gradina sunt mai destepti decat cei fara gradina”.

Poza de aici.

Singur acasa - the revenge of the syrup

Ori am devenit foarte paranoica, ori de la o vreme mi se intampla tot felul de chestii - coincidente, potriveli sau pur si simplu lucruri care nu se leaga. E o senzatie ciudata cand esti singur in casa si auzi orice sunet si, inevitabil, cand n-ai ce face, iti vin idei. Si ce idee sa-mi vina si mie, 3 noaptea fiind, cand in linistea casei se aude deodata o bubuitura si dupa aia o sticla cazand pe gresie si facandu-se tandari? Pai ideea ca ar fi potrivit sa-mi stea inima-n loc. Dupa aia, ca poate o fi fost la vecini, ca ei sunt firi mai glumete.

Dar cand deschid usa camerei, vad cum troneaza in mijlocul bucatariei fosta mea sticla cu sirop de visine, facuta acum zob si cu sirop intins pe jos, pe pereti, pe frigider, timisoara-toata tara. Asta mica arata de parca cineva o daduse cu capul de usa frigiderului, unde s-a spart nitel si mi-a facut o pictura abstracta, dupa care a binevoit sa se faca bucati pe jos. Ce cauta ea sa faca una ca asta in creierii noptii, cand toata ziua statuse cuminte la locul ei, nu pot sa inteleg. Poate avusese o zi grea, dar chiar asa, sa explodeze, nu ma asteptam. Putea macar sa vina sa stam de vorba inainte.

In fine, pentru ca paranoia nu ma lasa niciodata la greu, primul lucru la care m-am gandit a fost ca mi-a intrat cineva in casa, asa ca am pus mana pe ce am gasit prima oara mai ascutit (stiu, ma uit la multe filme americane), respectiv o foarfeca si am pornit in inspectie prin camere. In afara de Brad Pittic, care cred ca deja isi radea discret in mugurii proaspat iesiti, nimeni.

Urmatoarea scena era tot de film american prost, in care eu stergeam cu mopul o baltoaca rosie ca sangele si la fel de vascoasa, plina de cioburi. Am o imaginatie bogata si nici linistea mormantala si ora inaintata nu ma ajutau prea mult, asa ca am bagat rapid un "Tatal nostru" in timp ce fabricam, cu mopul, o galeata de sirop de visine. Mereu mi-am dorit un metru de ciocolata, unul de bere si o galeata cu sirop numai pentru mine. Da, cred ca asta a fost de fapt cauza. Be carefull what you wish for.

Hartie manuala cu scoici si frunze

Sitele care vor da formatul foii





















Revista presei:)






















Hartie cu scoici



























Hartie simpla





















Hartie cu frunze

Hartie manuala facuta cu mintea, inima si mana

Hristos a inviat langa URSS. Nu are sens, stiu, dar chiar asta se intampla :). Nu la stiri, nu la Dan Diaconescu, ci intr-unul din cele trei ateliere de fabricat hartie manuala din tara, undeva in maruntaiele Muzeului Taranului. Traversezi curtea interioara, urci niste scari, cobori altele si te trezesti intr-o salita friguroasa unde zac laolalta maldare de hartii: caiete vechi cu temele gata rezolvate, partituri de cantece ("Hristos a inviat"), carti de rugaciuni, de psihologie, de educatie in bunul spirit comunist, harti turistice, cartoane. In principiu, cam orice fel de hartie care se poate refolosi. Asta presupune un proces destul de anevoios de transformare a hartiei vechi in una noua, proces pe care Razvan Supuran a binevoit sa mi-l arate.

Razvan se ocupa de fabricarea hartiei manuale de patru ani si de curand a deschis acest atelier la Muzeul Taranului, unde prelucreaza hartie deja folosita pentru realizarea unor carti, carnete sau felicitari din hartia reciclata. Tot aici organizeaza cursuri cu adulti sau copii pe care ii invata ce mi-a aratat si mie: cata munca este necesara ca sa faci hartie reciclata si, implicit, respectul pe care ar trebui sa-l avem fata de fiecare caiet, agenda, coala, carnetel, carte pe care le luam de-a gata.

In atelierul lui Razvan domneste un fel de haos in care gasesti de la flori, portocale, seminte de plante, prese de hartie, scoici pisate si malai, pana la pensule si acuarele, litere din metal (ca cele din tipografie) sau mici bazine pline cu apa si un piure cenusiu in care prima oara iti e cam teama sa bagi mana. Peste tot calci pe hartii scrise, desenate, colorate. Langa masa de lemn stau un cos plin cu mere, portocale si castane si, putin mai incolo, o multime de carlige de rufe agatate pe cateva sarme. Ai putea sta acolo oricat, fara sa te plictisesti, pentru ca mereu e ceva de descoperit. Cu toate astea, Razvan e un om meticulos si stie foarte bine care e ordinea lucrurilor pe care le are de facut:

1. Ma duce langa un mic bazin in care e o apa tulbure si groasa. Miroase suspect. Acolo aflu ca este hartie tocata provenita in principal din ziare care stau in apa pana incep sa miroasa. Cam ca si branza frantuzeasca, compozitia e buna doar cand ajunge sa iti mute nasul din loc. Primesc o sita dreptunghiulara pe care trebuie sa o bag in piureul gri, sa iau grosul compozitiei pe sita si apoi sa o las cateva secunde sa se scurga.




















2. Pe o masa alaturata sunt mai multe straturi de panza. Pe fiecare din acest strat trebuie turnata, din sita, compozitia scursa de apa. Amestecul, odata scurs, este omogen, asa incat sita se poate rasturna cu usurinta pe panza fara ca "piureul" sa se rupa. E ca si cum ai pune o clatita pe farfurie: pe panza din fata ta te trezesti cu un dreptunghi din bucatele marunte de hartie inmuiata, viitoarea foaie de hartie reciclata. Peste acest "platou" se mai pune un strat de panza, pentru a mai absorbi din apa compozitiei. Deocamdata, "sandvisul" este gata.





















3. Cand toate foile sunt gata, stratul de panze si compozitia dintre ele este dus la presat. Presa functioneaza ca o menghina si are rolul de a stoarce cat se poate de multa apa din foile de hartie. Iti trebuie ceva forta ca sa poti stoarce cum trebuie, asa ca, dupa ce s-a ocupat singur de o sarja, Razvan a apelat apoi la un prieten.


























4. Cand toate foile au fost stoarse, acestea sunt deja compacte. Se iau in straturi de cate doua-trei bucati si sunt puse la uscat pe sarma, prinse cu carlige. Dureaza cam o zi ca sa se usuce cum trebuie. Odata ce s-au uscat, sunt legate in carti, se pot transforma in felicitari, carti de vizita etc, dar la acest proces nu am mai asistat. De asemenea, foile fabricate acum au fost simple, dar se poate realiza si hartie in diverse combinatii: hartie cu scoici, flori, frunze, canepa, cafea, tutun, pilitura de fier, matase, malai. In post-ul urmator voi pune cateva poze cu hartie cu scoici si cu frunze.




















Bineinteles ca Razvan nu mi-a aratat tot ce presupune mestesugul lui :) Nu stiu ce contin bazinele acelea cu apa, in afara de (probabil) clei de oase, de unde vine si acel miros. Nu stiu nici ce presupune sa faci hartie cu mancare sau cu pilitura de fier, pentru ca fiecare proces in parte e diferit, dupa cum mi-a zis. Pentru asta exista cursurile pe care le organizeaza "ca sa nu se piarda obiceiul". Obiceiul de a face hartie "cu mintea, cu inima si cu mana", dupa cum scrie pe unul din peretii atelierului.

Am plecat de acolo cu inima stransa la gandul ca obisnuiesc sa scriu doar pe o parte a unei coli, ca folosesc un servetel intreg cand uneori am nevoie doar de jumatate, ca uneori iau ziare gratuite doar de dragul de a le lua, ramanand necitite. Ca fac risipa de hartie, desi o colectez separat pentru reciclare. As putea face mai mult. Si as incepe, in primul rand, cu respectul fata de acest mestesug si fata de munca de saptamani intregi pentru cateva foi de hartie. Mi-ar placea sa fie contagios, mi-ar placea ca din ce in ce mai multe companii sa inceapa sa foloseasca hartie reciclata, sa fie "green" si la fapta, nu doar la vorba. As vrea ca pe Razvan sa inceapa sa-l sune din ce in ce mai multi oameni, indiferent ca sunt doar curiosi sa afle despre ce e vorba sau ca vor sa participe la curs. Mi-as dori asta pentru ca nu e vorba doar de un curs de genul "How it's made", ci, mai ales, e un curs despre rabdare, grija si bun-simt. Adica acele capitole la care noi, majoritatea, am ramas repetenti in goana vietii de Bucuresti sau pur si simplu a celei de om mare.