Cand stai

Mi-ar placea un greiere verde ca o constiinta.

Fara inelul meu in forma de fluture mi-ar fi fost mult mai greu. De multe ori m-am gandit ca, atunci cand piatra o sa i se sparga, cu siguranta o sa mi se intample ceva rau. Am si visat asta.

Cand eram mica, desenam cu creta colorata, pe peretele din baie, schite de anatomie, asa cum credeam eu ca arata. Cel mai interesante mi se pareau “celulele creierine”, asa ca o chemam si pe mama sa-i explic. Mama se supara si-mi dadea un burete umed.

Pentru fiintele foarte mici, santurile din palma sunt numai bune de adapostit atunci cand beau mai mult?

Cand pocnesti din degete, aerul se sparge si se impinge mai incolo, ca in autobuzul 336, intr-o dimineata geroasa. Imediat, fluturelui de la Ecuador i se face curent. El stie ceva si da mai departe. Pana acum, trei fluturi au venit si s-au asezat pe mine. Unul, la pescuit, mic si albastru, pe degetul aratator. Celalalt, in gradina botanica, pe mana, mare si colorat. Al treilea, pe inima, cand am plecat de langa ele, o colega zicea despre Nichita Stanescu ca, atunci cand era mic, era ca o fetita. Apoi a ras mov, ca bluza pe care o purta.

Foarte demult am visat o lumina aurie, abia o mai tin minte, pica incet, ca un praf.

Ce bine ne-ntelegem noi doi

Diavolul se plimba prin sufrageria mea, isi poarta palaria pe ochi si coada impletita in coc la spate si m-ar fi inspirat la o poezie - "Ciudat", ma gandesc, "sa inspiri tu ceva frumos, urat cu spume ce esti, dar parca esti cam simpatic..." si mai stam de vorba, imi da sa ascult rock si-mi zice razand ca ii place sa sperie babele pioase cu Ozzy sau KISS si ce-si mai bate burta cu palmele de atata ras si apoi facem yoga si mancam inghetata (lui i se topeste mai repede in lingurita - de ce?) si-l intreb daca atunci cand imi este mai cald ca de obicei, el e in mine mai mult ca de obicei si-mi zice "Draguto, atunci lucrez prin tine si doar stii si tu ca orice lucru mecanic L produce caldura, oricine stie asta dar tu ai uitat de actiunile mele" si asa mai departe si apoi ne uitam la fotbal si imi zice - "Cam putin, cam putin la meciul asta...blatul "subtire" si doar 7 suflete..tz tz tz s-a-nrait lumea!" ma uit la el cu simpatie, cum sta turceste in fata mea cu ochi incendiari si tristi ca nu-i mai merg afacerile. A cam imbatranit si oamenii au ajuns sa-l traga uneori pe sfoara, imagineaza-ti! si nu ma refer aici la preoti sau calugari, nu. Si-i propun sa se pensioneze, pentru ca totusi nu-l poate detrona pe Vecinul de Sus ca sa aiba el toata Firma in conducere, nu de alta, dar a mai incercat o data si na! uite unde-a ajuns, se plange si lu' Sefu' nu-i pasa (iti dai seama ce salariu are), nu-i mai pasa de trepadusi, nu poate sa se pensioneze, ar ajunge nemuritor de foame, ce dracu!

L-am luat de tot acasa. I-am impletit pulovere de lana si am avut grija de el. In schimb, el imi aprindea focul in soba intr-o secunda (deformare profesionala, e de inteles) si-i speria pe copiii care veneau cu "trick or treat". Ii faceam de bomboane si pe-astia!

Intr-un final a cedat: "Nu se mai fac lucrurile cum se faceau inainte!". Il aprob, in timp ce-l invelesc mai bine: halvita de acum e un gunoi, nu mai are nici nuca si ti se mai si sfarama intre degete.

Urban Skillz

In Bucuresti, nu multe sunt spatiile in care adolescentii isi pot practica hobby-urile: platformele pentru skateboarding, panourile pentru graffitti sau pistele speciale pentru rolleri si biciclisti sunt rare si neintretinute, iar petitiile online nu imbuneaza cu nimic primaria. Festivalul “Urban Skillz”, organizat de Rebel Media, a venit ca o incurajare a formelor de exprimare specifice culturii citadine.


De-a lungul a trei zile, intre 2-4 noiembrie, “Urban Skillz” a primit spectatori in incinta unei foste fabrici. Daca in trecut bucurestenii se bucurau de sosetele produse aici, acum “Fabrica” are alt fel de “bunuri”: in clubul nou infiintat s-au desfasurat, rand pe rand, concerte, concursuri de skateboard, graffitti, breakdance, expozitii de arta grafica, foto si space-painting.

Desi in strainatate manifestarile urbane, precum graffiti, stencil-uri sau skateboarding, sunt incurajate de autoritatile locale, cele mioritice nu au inteles inca faptul ca investirea in amenajarea unor locuri speciale pentru astfel de activitati nu inseamna doar locuri mai sigure pentru copii, ci si concentrarea atentiei si a energiei lor pe lucruri tot de strada, dar parca ceva mai sanatoase decat drogurile sau furtul din buzunare. Ba mai au pe deasupra, doamne feri!, si ceva arta in ele, spirit de competitie si descurajarea violentei. Dar, deocamdata, decopertarea strazilor, aglomerarea traficului si europarlamentarele au, desigur, mai multa importanta decat educarea talentelor unei viitoare generatii careia trebuie sa-i intre bine-n cap crezul capitalist “nu (te) muncesti (de unul singur), nu mananci”.

Asadar, inca nefamiliarizati cu acest gen de festivaluri, spectatorii au venit in numar mare doar la concerte. La restul activitatilor au participat, in principal, doar “initiatii”. Concursul de break-dance s-a desfasurat pe melodiile de la Chemical Brothers, Beastie Boys etc, echipele intrecandu-se, timp de o ora si jumatate, sa castige locul I. Desi implicarea lor a fost evidenta, publicul s-a restrans la circa 30 de persoane. Nu doar publicul, ci si juriul m-a convins ca inca ne mai trebuie ceva educatie fata de noua cultura urbana. Participantii, cu o medie de varsta de 15-16 ani, au dat dovada de mai multa implicare si seriozitate fata de acest concurs decat juriul alcatuit din cativa ilustri necunoscuti ai underground-ului romanesc: acestora le-a venit greu sa retina numele echipelor participante, acordarea notelor s-a facut pe criterii doar de ei stiute, iar reprezentarea verbala a organului legii aflat in dotarea lor personala n-a intarziat sa se faca auzita cam din doua in doua minute, ca sa se stie ca si ei gandesc cu ceva cand iau decizii. Pe scurt, copilutii au muncit cam 4 ore, cu tot cu incalzire, au fost plini de energie, de poante si spontaneitate, cat sa compenseze si prezenta (macar fizica a) juriului.


Cam acelasi numar de persoane a participat la concursul de graffitti cu tematica ecologica, concurs facut in colaborare cu “Salvati Rosia Montana”. Curtea interioara a “Fabricii” s-a umplut cu graffiti-uri la care participantii au lucrat timp de 3 zile, sub supravegherea juriului alcatuit din Anamaria Bogdan (presedinte Greenpeace), proprietarul clubului, Vali T. si Erps, arbitru-comentator. Festivalul a mai sprijinit doua campanii – “Merita o viata” si “Doneaza o carte”. Pentru “Merita o viata”, actiune organizata pentru fetita Lianei Stanciu, afisul festivalului, impreuna cu autografele artistilor prezenti, a fost licitat, banii urmand sa fie donati imediat pentru operatia micutei. In cazul campaniei “Doneaza o carte”, taxa de intrare a inclus, pe langa pretul biletului, si donarea unei carti, urmand ca cele 5.000 de carti stranse sa fie trimise unor centre scolare si culturale.

Concertele au incheiat fiecare seara de festival: Brugner, Mara & Zum, Blanoz sau DJ Hefe au incalzit atmosfera, ajutati de o sonorizare buna si un public relaxat. La talciocul muzical, vizitatorii nostalgici puteau da la schimb afisele din Bravo si Popcorn, casetele cu Mariah Carey, vinilurile sau tricourile invechite cu Sepultura sau Backstreet Boys, oracole cu versuri sau insigne cu Michael Jackson.

Pentru fanii culturii japoneze, Urban Skillz a organizat proiectii manga, workshop de otaku, iar pentru momentele de relaxare, casa japoneza a pus la dispozitie diverse sortimente de ceaiuri, servite la lumina lumanarilor, in fotolii flexibile, care te imbiau la somn dupa o portie buna de ceai fierbinte cu lapte si miere. Cum insa leneveala nu face casa buna cu un festival de cultura urbana, participantii si-au descarcat energia la cursul de percutie organizat, in ultima seara, de Ati (trupa Sensor), unde cativa amatori de instrumente de percutie si-au incercat palmele lor si urechile noastre pe tobite si tamburine. Festivalul s-a incheiat cu venirea pe scena a trupei Sensor si un party gazduit de DJ Vasile.

The Chemicals between us

Daca pentru Pink Martini am salivat in zadar, ca n-am reusit sa ajung, la Chemical Brothers a fost cel putin interesant. La ora 22.00, cand am ajuns, sala polivalenta era pe jumatate plina; public semi-fitos (nu mai stiu cine zicea ca asta e trupa pentru PR-isti :) ), nu prea agitat. A fost primul spectacol la care deschiderea a durat mai mult decat concertul in sine: 3 ore de "deschidere", 3 DJ anonimi (recunosc, in afara de Tiesto si Internullo, pentru mine capitolul asta e cam inchis) care, la un moment dat, au inceput sa fie fluierati, fiindca nu ne mai dadeam seama daca am venit in Twice sau la Chemical Brothers.
Pe la ora 1 a.m, cu urechile flenduri si semi-adormita dupa 3 ore de tutzi-tutzi, i-am vazut aparand pe scena si pe cei doi, care au avut un show de chirurg: rece, calculat, fara nicio interactiune. Nici macar "Buna seara", comunicarea cu publicul reducandu-se la cateva aplauze. Show-ul in sine, insa, a fost impecabil: coordonare perfecta a imaginilor de pe ecranul gigantic cu sunete demne de "Star Trek", lasere, efecte electronice. Foarte faina imbinarea dintre sunetele electrice/non-emotionale/de masinarie si mesajul "I need you to believe in something", in timpul melodiei perindandu-se pe ecran o calatorie virtuala prin toate formele de credinta - biserici ortodoxe, catolice, moschei, sinagogi. Apoi sunetul strident, dureros, de bormasina, de metal taiat, in timpul caruia, pe ecran, pluteau diafan conturul unei femei umplut cu nori sau fluturi albastri.
Concertul a tinut doua ore, au inceput cu "Hey boy, hey girl". Dupa cum spuneam, pentru genul lor, au facut un spectacol foarte bun. Am simtit doar lipsa comunicarii si, la un moment dat, oboseala din cauza repetarii ritmurilor, mai ales dupa celelate 3 ore de "deschidere":)
Oricum, a fost un experiment bun, n-am mai fost la un concert de muzica house sau electronica pana acum, m-am holbat ca la o specie noua, privindu-i pe houserii ecstasy-ati. In general, a fost un pic ca un documentar Discovery nesubtitrat, avand in vedere ca uneori nu intelegeam ce caut acolo. Dar e bine, e bine.

Eternal Holiday Inn

Muse

Cateodata ma pun contra degeaba. Cateodata ma prind cu buna stiinta in propria cusca si, evident, in propriul dezavantaj, refuzand sa invat/descopar lucruri doar pentru a nu fi de acord cu cineva.
Un exemplu mic ar fi trupa Muse. Preferatii Cipicului, nu puteau sa fie si ai mei. Nici acum, dupa concert, nu sunt. M-au facut in schimb sa-i respect, pentru spectacolul lor, pentru stilul lor cameleonic de a schimba mai multe genuri intr-o singura melodie, la fel de curgator ca o alunecare pe gheata.
A fost ca un evantai pe care-l scuturi brusc, desfacandu-l, si din care ies la iveala multe desene. Colorate rau:) Si diferite si bune, ca roiul de fluturi cateodata, sau ca o amintire dureroasa care te face sa-ti bagi unghiile-n carne, alta data.
Si te fac sa inveti ca nimic nu e stabil, ca nimic nu e de crezut pentru totdeauna. Ca degeaba te incrancenezi pe o rafala agresiva de chitara electrica, pentru ca urmeaza schimbarea. Reversul. Pianul ca un hasis bland, ca o liniste.
Unii dau la prima intalnire doar o cafea :) Muse mi-au dat si o alternativa :)